PLANUL ADMINISTRATORILOR PROFESIONIŞTI Program de investiţii de 2,2 miliarde lei la Transelectrica

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 2 septembrie 2013

Program de investiţii de 2,2 miliarde lei la Transelectrica
  • document ataşat Preţul acţiunilor Transelectrica vs. Indici BVB (%), structura acţionariatului la 30 iunie 2013 şi structura datoriei
    apasă aici pentru a descărca.

    Aproximativ jumătate din sumă va fi asigurată din emisiuni de obligaţiuni

    Printre obiective: creşterea profitului brut la 80 milioane lei în 2017

    Acţionarii Transelectrica sunt convocaţi pe 30 septembrie pentru a aproba Planul de Administrare propus de membrii Consiliului de Supraveghere selectaţi în baza ordonanţei privind implementarea managementului profesionist în companiile de stat.

    Strategia operaţională avută în vedere de către Consiliul de Supraveghere al Transelectrica (format din Ion Toni Teau, Ovidiu Artopolescu, Radu Bugică, Ciprian Diaconu, Carmen Neagu, Andrei Pogonaru şi Dan Sandu) se bazează pe scăderea constantă a cheltuielilor operaţionale (în special cele cu mentenanţa şi reparaţiile), pe fondul programului de investiţii accelerat în vederea modernizării şi retehnologizării reţelei de transport.

    În planul de administrare se arată: "Tendinţa de scădere a bazei de active reglementate (BAR), manifestată pe durata ultimilor ani, va continua şi pe durata primilor doi ani de mandat (2014-2015) din cauza nivelului redus al investiţiilor din ultimii ani. Efortul investiţional sporit, luat în calcul de către Consiliul de Supraveghere, va produce efecte abia în a doua jumătate a mandatului (2016-2017) datorită duratei mari de execuţie a proiectelor de investiţii. Introducerea de echipamente performante, pe lângă faptul că asigură un grad sporit de fiabilitate şi siguranţă în exploatare, are avantajul reducerii cheltuielilor operaţionale cu reparaţiile, personalul şi pierderile tehnologice".

    Pe durata celor patru ani de mandat (2014-2017) a administratorilor profesionişti, aceştia îşi propun un plan de investiţii de peste 2,2 miliarde lei - nivel cu peste 50% mai mare decât cel realizat în perioada 2009-2012. "Astfel, cu toate că atât veniturile, cât şi cheltuielile operaţionale ale Transelectrica rămân la un nivel aproximativ egal cu cel înregistrat în anul 2012 pe întreaga perioadă de prognoză (2014-2017), EBITDA (n.r. profitul înainte de dobânzi, taxe, dobânzi şi amortizări) se va îmbunătăţi semnificativ, amortizarea imobilizărilor rezultate în urma accelerării programului de investiţii având o pondere semnificativă în totalul cheltuielilor operaţionale", se mai arată în documentul citat.

    Programul de investiţii propus de Consiliul de Supraveghere al Transelectrica pentru perioada 2014 - 2017 necesită finanţare suplimentară de circa 1,1 miliarde lei, din care circa 700 milioane lei urmează să fie procurate de pe pieţele financiare pe baza unei serii de emisiuni de obligaţiuni corporative. Restul de finanţare urmează să fie asigurată prin contractarea unor credite bancare comerciale. De altfel, şi pentru sfârşitul anului 2013, Transelectrica are în vedere o emisiune de obligaţiuni, astfel încât plafonul valoric total ajunge la suma de 900 milioane lei.

    Administratorii transportatorului de energie arată: "Deşi nivelul de îndatorare creşte în următorii patru ani, datoria netă a companiei va atinge un prag maximal de 45% din totalul capitalurilor proprii la sfârşitul lui 2017. Prin introducerea în mixul de finanţare a obligaţiunilor corporative în lei, se urmăreşte atingerea unui optim între durata medie a maturităţii datoriei şi riscurile aferente fluctuaţiilor de cost şi devalorizare monetară în structura de finanţare a societăţii, cu scopul creşterii stabilităţii financiare şi întăririi independenţei surselor de finanţare, cu efecte benefice şi asupra rating-ului Transelectrica".

    Criza din ultimii ani a condus la scăderea continuă a consumului intern de energie electrică, Transelectrica SA aflându-se în al treilea an consecutiv în care se confruntă cu scăderea cantităţii de electricitate asupra căreia se aplică tariful de transport. Media de scădere din 2012 şi 2013 a fost de 4,5% pe an, tendinţă estimată de Consiliul de Supraveghere a continua şi, prin urmare, proiecţiile financiare pe perioada 2014-2017 care stau la baza Planului de Administrare iau în considerare o scădere a cantităţii de energie electrică transportată cu 4% pe an.

    Pornind de la această prezumţie de scădere a volumului, veniturile operaţionale ale Transelectrica vor fi constante în următorii patru ani, pe baza creşterii tarifului de transport şi sistem cu 7% pe an, ajungând la finele anului 2017 la valoarea de 2,8 miliarde lei.

    Administratorii Transelectrica au precizat: "Deşi creşterea nivelului investiţiilor este compensată parţial de scăderea nivelului cheltuielilor cu mentenanţa şi reparaţiile, asumpţia de continuare a scăderii volumului de energie transportată va necesita o recunoaştere a majorităţii cheltuielilor companiei în tarifele reglementate de transport şi pentru serviciul de sistem funcţional, ceea ce va necesita majorarea tarifelor respective la nivelul maxim permis prin reglementările ANRE - de 7% în termeni Obiectivul financiar urmărit de Consiliul de Supraveghere prin Planul de Administrare este îmbunătăţirea semnificativă a profitabilităţii Transelectrica, în ciuda unor venituri constante. Astfel, profitul operaţional înainte de dobânzi, taxe şi amortizări (EBITDA) se preconizează a se îmbunătăţi de la 398 milioane lei (14% din totalul veniturilor operaţionale) cât a fost în 2012, la 607 milioane lei (22% din totalul veniturilor operaţionale) la finele anului 2017. De asemenea, profitul brut (EBT) se preconizează a atinge 80 milioane lei la finele anului 2017.

    Consiliul de Supraveghere îşi propune să dezvolte şi/sau să restructureze activitatea filialelor Transelectrica (OPCOM SA, ICEMENERG SA, ICEMENERG SERVICE SA, Formenerg SA, Teletrans SA şi SMART SA) prin implementarea de strategii asemănătoare, în scopul asigurării unor condiţii optime de dezvoltare a acestora, a diversificării acţionariatului şi atragerii surselor de finanţare necesare, astfel încât acestea să poată contribui semnificativ cu rezultate pozitive la situaţiile financiare consolidate ale companiei.

    Remuneraţia şi bonusurile

    Acţionarii Transelectrica vor trebui să aprobe, pe 30 septembrie, remuneraţia şi bonusurile Consiliului de Supraveghere şi Directoratului.

    Pentru membrii Consiliului de Supraveghere, este propusă o remuneraţie fixă brută anuală de 48.000 de lei (circa 900 de euro pe lună).

    Pentru membrii Directoratului, este propusă o remuneraţie fixă brută anuală de 288.000 lei (circa 5.300 de euro pe lună).

    Acţionarii trebuie să aleagă, pentru directori şi administratori, sistemul de bonificaţie, în funcţie de îndeplinirea criteriilor de performanţă. Iată care sunt variantele propuse:

    1- O componentă variabilă anuală plătibilă trimestrial care nu poate depăşi dublul remuneraţiei fixe brute anuale, acordată pe bază de obiective şi criterii de performanţă trimestriale definite în Planul de Administrare;

    2 - O componentă variabilă anuală care nu poate depăşi dublul remuneraţiei fixe brute anuale, acordată pe bază de obiective şi criterii de performanţă trimestriale definite în Planul de Administrare;

    3 - O componentă variabilă multianuală plătibilă la sfârşitul mandatului, care nu poate depăşi dublul remuneraţiei fixe brute anuale multiplicată cu numărul de ani stabiliţi prin contractul de mandat (de exemplu, dacă perioada mandatului este de patru ani, atunci calculul limitei maxime a componentei variabile multianuale este de 4 remuneraţii fixe brute anuale x 2), acordată pe bază de obiective şi criterii de performanţă multianuale definite în Planul de Administrare.

    Principalele obiective şi criterii de performanţă:

    - Creşterea EBITDA cu circa 50% de la 398 milioane lei în 2012 la 607 milioane lei în 2017

    - Majorarea capitalizării bursiere de la 930 milioane lei în 2012 la 1,208 miliarde lei în 2017

    - Creşterea valorii dividendelor acordate de la 35 milioane lei în 2014 la 50 milioane lei în 2017

    - Investiţiile în reţea (CAPEX) urcă de la 330 milioane lei în 2013 la 622 milioane lei în 2017. În total se preconizează investiţii de 2,2 milioane lei în următorii patru ani.

    - Valoarea investiţiilor puse în funcţiune creşte de la 300 milioane lei în 2013 la 722 milioane lei în 2017. În total, în perioada 2014-2017, punerile în funcţiune însumează 1,84 miliarde lei.

    - Cuplarea pieţei de electricitate din România cu pieţele din Cehia, Ungaria, Slovacia şi Polonia conform termenului agreat (sfârşitul anului 2013)

    - Asigurarea condiţiilor tehnice necesare pentru operarea pieţelor intra-zilnice şi pentru funcţionarea cuplată a pieţelor de electricitate în regiune

    - Asigurarea neutralităţii fluxului de numerar aferent schemei suport pentru cogenerarea de înaltă eficienţă faţă de fluxurile de numerar din activităţile de bază derulate de Transelectrica

    - Securizarea recuperării sumelor plătite în avans producătorilor calificaţi la bonusul pentru cogenerare printr-un sistem adecvat de garanţii, care să acopere riscurile financiare ale Transelectrica

    - Pentru OPCOM, administratorii propun schimbarea acţionariatului - atragerea de parteneriate şi de investitori (cu condiţia ca Transelectrica să rămână acţionar minoritar) astfel încât să crească volumul şi calitatea serviciilor prestate atât pe piaţa de energie electrică, cât şi pe piaţa gazelor naturale.

    Opinia Cititorului ( 2 )

    1. Cine a facut acest pplan de doi bani ?

      Datoriile scad in 5 ani cu 30 mil RON pe an ! 

      De obicei dobanzile la obligatiuni sunt mai mari decat la banca .  

      Cinci ani pierduti pentru a diversifica datoria . 

      O societate ca Transelectrica trebuie sa aiba prin conturi cel puti 50 mil de euro pentru a functiona . 

      Slab profesional CA,, modest plan pentru urmatorii cinci ani. 

      Reduceti gradul de indatorare al companiei ! 

      Luati la puricat si analiza contractele ca doar nu vreti sa vina Borza cu Piperea sa o faca ! 

      In trei ani ar trebui sa aveti sub 200 de mil. RON datorii !

      Unde sau dus si se duc banii societatiii ?  

      Cine a facut acest pplan de doi bani ?

      Datoriile scad in 5 ani cu 30 mil RON pe an ! 

      De obicei dobanzile la obligatiuni sunt mai mari decat la banca .  

      Cinci ani pierduti pentru a diversifica datoria . 

      O societate ca Transelectrica trebuie sa aiba prin conturi cel puti 50 mil de euro pentru a functiona . 

      Slab profesional CA,, modest plan pentru urmatorii cinci ani. 

      Reduceti gradul de indatorare al companiei ! 

      Luati la puricat si analiza contractele ca doar nu vreti sa vina Borza cu Piperea sa o faca ! 

      In trei ani ar trebui sa aveti sub 200 de mil. RON datorii !

      Unde sau dus si se duc banii societatiii ?  

    Comanda carte
    fngcimm.ro
    danescu.ro
    raobooks.com
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    chocoland.ro
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    leonidas-universitate.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    20 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9764
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
    Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    erfi.ro
    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb