Planurile de afaceri cu care administratorii fondurilor de pensii au pornit la drum nu mai sunt valabile

• (Interviu cu Marius Raţiu, director general al BT Aegon, societate de administrare a fondurilor de pensii private)

Reporter: Cum vă influenţează actualele condiţii economice strategia de investiţii? Care sunt instrumentele căutate de fondurile de pensii administrate privat în această perioadă?

Marius Raţiu: Prin însăşi natura lor, investiţiile fondurilor de pensii sunt plasamente pe un orizont de timp lung, motiv pentru care conjunctura economică dintr-o anumită perioadă ne afectează în mai mică măsură comparativ cu fondurile de investiţii cu politici de investiţii active. În actualul context, cu un grad crescut de incertitudine şi în care vulnerabilitatea la şocuri a emitenţilor este crescută, se caută instrumente ale societăţilor cel mai bine plasate din punct de vedere al riscului de credit. Tactic, urmărim capitalizarea tendinţelor de scădere ale dobânzilor prin creşterea scadenţelor medii a instrumentelor cu venit fix din portofoliu.

Reporter: Două dintre reproşurile cel mai des întâlnite la adresa fondurilor de pensii administrate privat vizează pe de o parte faptul că nu investesc destul pe piaţa de capital autohtonă şi, pe de altă parte, faptul că nu sunt interesate să investească pe pieţele externe. Când aproximaţi că fondurile de pensii vor intra pe Bursa de Valori Bucureşti, cu atât mai mult cu cât mulţi cunoscători ai pieţei consideră că acesta este un moment de cumpărare?

Marius Raţiu: Lansarea Pilonului II de pensii în România s-a suprapus peste începutul crizei financiare mondiale; în acest context, apetitul pentru risc a avut mult de suferit, iar consecinţa directă a fost prudenţă maximă în ceea ce priveşte investiţiile în acţiuni.

Pe de altă parte, înclinaţia de a intra pe o anumită piaţă este dictată, printre altele, şi de uşurinţa exitului; chiar dacă fondurile de pensii din România au active totale relativ reduse, diversitatea emitenţilor şi lichiditatea pieţei de capital din Româ­nia sunt descurajante, făcând greoaie atât intrarea, cât mai ales o eventuală tentativă de lichidare a unor poziţii. Diversificarea sectorială este aproape imposibil de realizat; cu toate acestea, aproape fără excepţie, fondurile de pensii şi-au mărit constant expunerea pe piaţa de capital autohtonă.

Obligaţiunile corporative externe sunt deja prezente în portofoliile fondurilor de pensii, deci nu se poate vorbi de lipsa interesului pentru pieţele externe.

Reporter: În 2008, BT Aegon a înregistrat pierderi de 34,82 milioane de lei din activitatea de administrare a fondului de pensii Vital. Care sunt cele mai importante cheltuieli cu care se confruntă un administrator de fonduri de pensii? Când estimaţi că administratorii vor trece pe profit?

Marius Raţiu: Pierderea înregistrată de către BT AEGON în anul 2008 este în proporţie de peste 70% cauzată de modificarea legislativă care a impus înregistrarea pe cheltuieli la nivelul anului 2008 a tuturor costurilor aferente achiziţiei de cli­enţi în perioada de aderare iniţială, în detrimentul amortizării acestor cheltuieli pe o perioadă de 10 ani.

Cele mai importante cheltuieli ale unui administrator de fond de pensii, aşa cum reiese şi din denumire, sunt legate de activitatea de administrare a clienţilor fondului de pensii. Dacă vrei să oferi clienţilor atenţie, respect şi servicii de calitate, performanţe investiţionale, trebuie să şi chel­tuieşti pentru asta.

Având în vedere modificările legislative de la începutul acestui an care au dus la "îngheţarea" contribuţiilor la 2% pentru anul 2009, business-planurile cu care administratorii au pornit la drum nu prea mai sunt valabile. Dacă estimările iniţiale de trecere pe profit (breakeven - recuperarea integrală a investiţiilor) erau de 8-12 ani, acum lucrurile arată ceva mai sumbru, vorbim de 10-14 ani.

Reporter: Există voci în rândul administratorilor de fonduri private care reclamă comisioanele mult prea mici percepute pentru managementul fondurilor de pensii private. Care este punctul dumneavoastră de vedere faţă de aceste reclamaţii? Putem vorbi despre un lobby al administratorilor de fonduri de pensii pentru majorarea comisioanelor de administrare? Ce se va întâmpla cu administratorii dacă aces­te comisioane nu vor fi majorate?

Ştefania Ciocîrlan

(continuare în pagina 19)

Marius Raţiu: Conform principiului "nu iese fum fără foc", acele voci care reclamă comisioanele mici percepute pentru managementul fondurilor de pensii private au dreptate.

Deocamdată, nu cred că putem vorbi de un lobby al adminstratorilor pentru majorarea comisioanelor de administrare, cred că acum putem vorbi doar de faptul că "tragem un semnal de alarmă" cu privire la nivelul insuficient al comisioanelor de administrare. Toate acestea în contextul în care administratorul trebuie să-şi poată susţine din comisioanele de administrare cheltuielile: de funcţionare (salarii, chirii, utilităţi, etc); de achiziţie şi marketing (comisioane, cheltuieli de publicitate, etc); legate de activitatea de administrare a activelor (cheltuielie cu depozitarul, cu comisioanele de tranzacţionare, etc); cu contribuţiile la fondul de garantare; cu taxele către Comisia de Supraveghere a Sistemului Pensiilor Private (CSSPP) - de funcţionare, autorizare, avizare, etc.

Astfel, se poate ajunge la situaţia ca administratorii care nu mai pot sau nu mai doresc să aducă bani de acasă pentru a-şi susţine activitatea să dorească să părăsească acest business - adică cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla pentru sistem.

Reporter: De asemenea, este extrem de contestată iniţiativa de garantare de randamente peste rata inflaţiei pentru fondurile de pensii private. Ce pericole ar rezulta pentru administratorii de pensii, dacă acest lucru ar fi legiferat?

Marius Raţiu: Statisticile arată că rezultatul investiţiilor contribuţiilor participanţilor pe Pilon II au depăşit nivelul inflaţiei fără a se fi impus acest lucru.

Funcţionarea naturală a sistemului (în care este garantat nivelul contribuţiilor nete din contul individual al participantului) este preferată constrângerilor legislative prin simplul fapt că nu dorim promovarea "spiritului de turmă", în care toţi administratiorii de fonduri ar ajunge să aibă un singur ţel, acela de a atinge randamentul impus, în detrimentul competiţiei, competiţie care duce la performanţe superioare.

În concluzie, pericolul real nu ar fi atât pentru administratorii fondurilor de pensii, cât mai ales pentru clienţii fondurilor de pensii, care ar fi privaţi de beneficiile aduse de o reală competiţie între administratorii fondurilor de pensii.