PLASAMENTE ALTERNATIVE Brâncuşi, happy anniversary

Cu toţii îl sărbătorim, astăzi, pe Brâncuşi, la 140 de ani de la naştere. Unii îi zic şi "La mulţi ani!", dar important este că vorbim despre marele sculptor al întregii omeniri şi altfel decât despre un ţăran genial ce a speculat fiorul popular mai bine decât ar fi făcut-o Bernie Madoff. De altfel, sunt mobilizate multe stereotipuri şi frustrări când vorbim, noi, conaţionalii, despre Brâncuşi. Vrem să îl demonetizăm, să arătăm străinilor că noi ne batem pe burtă cu cel pe care ei îl divinizează, încercăm să ne agăţăm şi noi de celebritatea sa, suntem dispuşi să tragem la el, când ajungem la Paris. Raportat la realitatea istorică, lucrurile stau cam altfel. Sărmanul plecat pe jos la Paris, întârziind peste tot ca să mai slujească prin curţi ca să îşi ţină zilele, avea bănuţii puşi bine pentru această călătorie, mai primea şi câte o bursă. La Paris a fost destul de repede acceptat în saloanele celebre şi în mondenitatea pariziană, cea mai tare din lume. Circulă o poveste pe internet în care Brâncuşi îl pune pe un mare bancher american să îi măture atelierul, ca semn al flitului suprem cu care sculptorul îi trata pe străini. Oricât ar părea de ciudat pentru cei care se umplu de frustrare prin străinătate, Brâncuşi nu era un mitocan cu orice preţ, care, avant la lettre, îşi răzbuna conaţionalii. Era un boem plin de raţiune, un sensibil cu elegantă exprimare şi manifestare, un român care şi-a exprimat decent această calitate într-un Paris cosmopolit unde nimeni nu era francez sau doar atât. Nici măcar pe femei nu le răsturna, ţărăneşte, cu tăvăleală prin tot atelierul, cum le place unora să creadă, ci era foarte sensibil şi delicat, pipăia fesieri doar pentru a face scaune comode şi pe măsură. Am scris recent de, probabil, cel mai frumos desen al lui Brâncuşi, o friză de "săruturi" la finalul unei scrisori adresate uneia dintre marile sale prietene, o americancă. Dacă punem şi textul, avem cea mai frumoasă scrisoare de dragoste, pe multe criterii. Că nu degeaba s-a născut el între Sfântul Valentin şi Dragobete!

Americanul Robert McAlmon îi descrie atelierul ca pe un loc magic, vizitat de toate marile nume ale vieţii boeme sau artistice, Brâncuşi fiind un om de lume care ştia, însă, să îşi apere intimitatea sau programul personal. Era, clar, un om cu picioarele pe pământ, chiar şi atunci când conducea cadrilul, la ore mici, în localurile intrate acum în istoria artei. Câtă diferenţă între cum îl descriu contemporanii străini pe Brâncuşi şi imaginea ce se încearcă a i se creea, prin metoda pseudo-scrisorilor "necunoscute" ale lui Brâncuşi, în care el ar descrie cum făcea pui la ceaun în curtea atelierului în timp ce vecinii stăteau salivând pe la ferestre. Aceste aşa-zise scrisori au apărut întâi în Playboy, ediţia românească, şi, mai recent, în "Observatorul cultural"!

Atelierul lui Brâncuşi era un loc aparte, astfel că francezii au acceptat să îl păstreze în forma lui de hazard de-a dreptul filosofic. L-au refăcut, sub o formă muzeală modernă, lângă Centrul Pompidou, templu prin excelenţă al artei şi gândirii de avangardă. Francezii au scris mare Atelier Brancusi, iar cineva i-a pus numelui diacritice din gumă de mestecat.

În atelierul din Paris, Brâncuşi şi-a făurit geniala sa operă. Cele mai alese spirite ale artei, din întreaga lume, îl recunosc şi îl divinizează. Peste tot, chiar şi la marile licitaţii Sotheby's, scrie că era român, născut la Jiuvásárhely. Desigur, este o glumă, mă temeam că vă scapă persiflarea la adresa recentei faze cu Ghenie, Hungarianul. De fapt vreau să evoc creaţiile lui Brâncuşi, vândute cu milioane de dolari, lire sterline sau chiar euro, la marile case şi licitaţii din lume.

Una dintre cele mai interesante vânzări Brâncuşi s-a petrecut în 2009. Legendarul Yves Saint Laurent trecuse la cele sfinte şi colecţia de artă pe care o alcătuise împreună cu partenerul său, Pierre Bergé, era scoasă la licitaţie. În ofertă se afla şi o sculptură în lemn, de Brâncuşi, estimată la cel mult 20 de milioane de euro dar care s-a dus la fix 29,185 de milioane de euro, evident cel mai mare preţ al vânzării celebrei colecţii de artă. Este o lucrare de lemn, un material "viu" şi complicat pentru sculptori şi mai ales pentru eternitatea operei lor, dar care vorbeşte cunoscătorilor. Sculptura este extrem de expresivă, deşi în abstractizări avansate, şi o reprezintă, în spirit de viziune africanizantă, pe Madame LR. Léonie Ricou era o femeie de lume bună, care a ţinut un foarte select salon literar, la Paris, din 1908 şi cam până la începutul primului război general de devastator, exact perioada când Brâncuşi era nelipsit la întâlnirile sale şi a şi realizat această puternică operă de artă. Pentru cei care îşi pun întrebări lubrice, răspunsul, bine documentat, este clar negativ. Sculptura nu este vreun cadou sau datorie pentru doamna LR, ci se înscrie clar în căutările lui Brâncuşi care pornesc de la chipul feminin. De altfel, de la Brâncuşi scuptura nu a ieşit prin salonul sau colecţia doamnei, altfel absolut impresionantă, ci printr-un schimb de lucrări făcut de artist cu un alt celebru, Fernand Léger.

Cu mai puţin de un an în urmă, la una dintre vânzările Christie's din campania newyorkeză de primăvară, un "Sărut" turnat în 1946 în ghips după modelul tăiat în piatră în anii '20 a fost vândut cu 8.565 de milioane de dolari. Organizatorii ne infomează că piesa a aparţinut familiei Pascu Atanasiu din 1954, când sculptorul le-o dăruise, până în 1987 când aceştia au vândut-o unei galerii franţuzeşti, punând-o astfel pe piaţă. În 2012, un alt ghips adunase milioane, 12.402.500 de dolari americani, desigur la o licitaţie newyorkeză din campania de toamnă a Christie's. În 2015, tot un ghips, mai simplu, "La muse endormie", a primit 9,125 milioane de dolari americani.

Dar de ce vorbim de ghipsuri când avem splendide bronzuri de Brâncuşi, danaide şi măiastre care au cucerit America la începutul anilor 2000? Pentru că preţurile de atunci, 18 şi, respectiv, 27 de milioane de dolari au nevoie de o zdravănă corecţie pentru zilele noastre şi pentru că este mai expresiv să compari un ghips de multe milioane, tras după opere în piatră, cu o sculptură tăiată chiar în piatră de Brâncuşi, "Cuminţenia pământului", ca să luăm un titlu la întâmplare, pentru care statul român nu găseşte 20 de milioane de euro, cam cât un kilometru de autostradă, reaparabil în două săptămâni de la inaugurare, sau 2-3 comune pline de panseluţe, ce se ofilesc înainte de a fi plantate.