PLASAMENTE ALTERNATIVE Cei ce le-au dat preţ şi nume

De la 7 milioane, justiţia a urcat, scurt, doar în cîteva minute, la 30 de milioane de lei, vechi, desigur. Nu este vorba de justiţia macoviană, cu urme de năstase şi pete de la stănoiu, lustruită cît de cît şi din cînd în cînd cu esenţă concentrată de băsescu, ci de o statuetă din metal placat cu argint, nu foarte mare, vreo 31 cm, dar cum o ştim, legată la ochi şi cu balanţa în mînă, iar în cealaltă nu ţine sabia, ci o carte larg deschisă, ce poate fi foarte bine cartea de telefoane de la guvern sau vreun regis-tru contabil de firmă dubioa-să. Sabia nu lipseşte nici ea, dar e sprijinită de mînă cu balanţa şi pare prea mare pentru personaj, o micuţă doamnă ce poartă un fel de rochie de seară de vară, cam nepotrivită cu momentul şi simbolistica. După descrierea de catalog este clar că avem de-a face cu justiţia zilelor noastre, cu "mici intervenţii şi restaurări" şi cu nici o explicaţie decentă pentru această creştere de preţ.

Dar să nu fim răi, cartea din mîna statuetei putea fi, totuşi, şi Nouvel Atlas de Geographie, cu tot cu cele 98 de hărţi ale sale, piesă de pe la 1865, vîndută tot la Alis-ul de duminica trecută cu 22 de milioane de lei, fără nici un pic de jenă pentru faptul că preţul de ofertă era un pîrlit de 2,8 milioane de lei. Justiţia împietrită în metal avea un postament al ei, că dacă nu, se găsea cineva să îi cumpere un falnic piedestal, adică piedes-tal din marmură şi onix cu aplicaţii de bronz, cu, vorba lui Dorel, ceva probleme la onix, dar nu prea mari ca să împiedice creşterea preţului de la 20 la 46 de milioane de lei vechi.

Licitaţia Alis de duminica trecută a fost una a creşterilor semnificative de preţ iar cît de spectaculoase au mai şi fost urmează să stabilim în rîndurile ce urmează. Au fost creşteri mari la pictură şi sculptură, mai puţine în rest, iar la mobilier a fost ordinea de zi. Începem această secţiune de sfîrşit, cînd publicul care s-a delectat cu pictura şi sculptura plimbate de organizatori, ca la un muzeu în perpetuă amenajare, s-a pus şi el în mişcare, cu trei mese Jigogne, adică se ascund una sub alta, oferite cu 6 milioane şi date cu 11. După nu una, ci trei mese copioase, apar jilţurile, din lemn traforat, dar nu la Casa Pionierilor, ci cu elemente florentine, destul de masive dar care urcă de la 10 la 14 milioane lei vechi. Urmează singurul eşec al secţiunii, un bufet cam masiv şi insipid, gîndurile negre te năpădesc, dar te scutură de ele numitul piedestal şi te linişteşte de tot noptiera ovală, mai degrabă de la curţile franceze decît din biroul cu acelaşi nume-formă geometrică, cu o creştere de preţ de la 15 la 26 de milioane. O piesă serioasă - canapea cu 2 fotolii - apare imediat, la 18 milioane, şi se dă mai sus, la 30. Este Rococo şi cunoscută celor care au trecut pe holurile Operetei. Dacă nu aveţi bani şi spaţiu pentru oferta anterioară, luaţi ceva mai discret, un cuplu format dintr-o măsuţă rotundă şi un taburet care o imită din plin, oferite cu 10 milioane şi vîndute mai scump decît canapeaua cu fotolii, 36 de milioane mai exact. La final, cîntă doamna grasă şi se încoronează opera: o vitrină cu o uşă, tot Rococo şi toată numai rotunjimi fine, a urcat straşnic de la 24 la 75 de milioane de lei vechi, sfîrşit de secol XX, cu uzură uşoară, de circulaţie sau sub formă de idee în capul nostru şi impuls electronic cînd plata se realizează electronic.

Mult, doamna, foarte mult, dar nici în altă parte nu era mai ieftin. În topul general al şedinţei, vitrina, cu cele 75 de milioane ale sale, ar fi venit pe locul 7, după 6 picturi. Cea mai tare vînzare a fost o pînză de Ciucurencu, una cu hîrjoneli verzi-albastre, privite sobru de ocru, vîndută cu 500 de milioane, după ce a fost propusă, cred că este o greşeală de tipar, cu 140 de milioane. Este evident cel mai mare preţ reuşit de un Ciucurencu într-o licitaţie de la noi, cel puţin la Alis, şi poate că era de aşteptat. Ceea ce miră este, însă, preţul mic de pornire. Să se fi speriat organizatorii de neadjudecarea, în 2005, cu 220 de milioane de lei, a unui nud de dimensiuni mari, şi pînza şi modelul? Atunci de ce nu au revenit la realitate odată cu adjudecarea unui portret al soţiei, cu pălărie şi chitară, cu 400 de milioane, tot în 2005, oferta plecînd de la un cunoscut 145 de milioane. Noroc cu piaţa că a dres preţul. Urmează, în ordinea preţului realizat, un "Bust de tînără" de Camil Ressu, propus cu 100 de milioane şi dat cu 320, adică trei sute douăzeci de milioane de lei vechi, adică de mai bine de trei ori estimarea iniţială. Acum Dorel sau prietenul lui, Gogu, ar trebui să spună că dacă 320 de milioane este numai bustul, la cît ne-ar fi dus faţa întreagă, dar evoluţia preţului îl lasă şi pe el mut. Nu vezi în fiecare zi o creştere a preţului cu 7 mii şi ceva de dolari, după ce am vorbit de una de mai bine de 9 mii de euro. Ne redresăm clasamentul cu 40 de milioane şi la 280, preţ de adjudecare, 250 fiind cel de pornire, dăm de "Bisericuţa din Văleni" de N. N. Tonitza, din colecţia avului - avocat sau aviator, nu m-am hotărît încă - Vlad Manoliu. Tot biserică este şi cea din tabloul necunoscutului Geller numit "La poalele castelului", propus cu 20 de milioane şi vîndut cu 145, de 7 ori mai mult. Acum, dacă se va dovedi că în imagine nu este totuşi Biserica din Deal din Sighişoara, cu tot cu pasajul acoperit, ci vreun castel, scuzele mele sînt deja depuse la o bancă de unde vor fi ridicate odată cu prezentarea dovezii. Dar tare mă tem că nu am de dat, ci de luat scuze, împreună cu tot publicul bombardat cu titluri date înainte de intrarea în licitaţie, fără nici o legătură cu ce a vrut, simţit şi botezat autorul, biserica devenind cas-tel. După această paranteză fără nume dăm iar de un maestru, de Ştefan Popescu cel rar la apariţie. O pictură în ulei pe lemn, reprezentînd un vas cu flori şi intitulată, metaforic, liric de-a dreptul, "Vas cu flori" a pornit de la 30 de milioane şi a ajuns, prin două salturi, la 90, ori că doar a fost ziua topăielilor, au sărit preţurile ceva de groază. Ţinînd-o pe maeştri şi cu ochii pe bani, ajungem la Rudolf Schwei-tzer-Cumpăna, cu un turn medieval de catedrală, pardon, "Peisaj urban", propus cu 40 de milioane şi vîndut cu cel puţin dublu, 85 mai exact. Pe vremuri, cînd rar găseai ceva interesant în cuvîntul tipărit, calendarele de perete, din cele cu file bune de rupt, erau enciclopedii cu 365 de pagini pe care le citeam la începutul anului, nemaiavînd răbdare să aştept să treacă zi cu zi viaţa în Epoca de Aur. Şi acolo, în mod invariabil, toate prezentările de oraşe, de la noi sau din străinătate, se făceau sub titlul Ploieşti, sau Constanţa sau Moscova, "oraş cu personalitate urbană". Acest "Peisaj urban" pentru imaginea localizată de autor la San Remo este singurul urmaş adevărat al mamei Oraş cu Personalitate Urbană. Rudă bună cu tabloul "Paştele Mari" de C. D. Stahi, vîndut acum două luni cu 110 milioane, în creştere de la 75, este cel vîndut duminică, tot la Alis, cu 60 de milioane, dublul preţului de pornire. Botezată, din nou metaforic şi, inevitabil, cacofonic, "Natură statică cu cozonac şi ouă", pictura conţine mai multe ouă, încondeiate, desigur, decît precedenta, iar cărţile religioase au fost înlocuite cu un cozonac ce a rămas proaspăt, deşi face în acest an 9 decenii de la coacere. Continuăm cu o scurtă privire "La oglindă", cu Emilian Lazaresco, dar, aşa, mai fugară, că e o doamnă nudă acolo, în dublu exemplar, că de aia e pusă oglinda. Preţul de pornire al picturii, 12 milioane, s-a uitat în mai multe oglinzi pînă a ajuns la 50 de milioane vechi. Şi ajungem la Balcic, cu Ali Baba, adică pictorul C. C. Constantinescu, un pătimaş al locului, a cărui pictură numită cu tîlc şi imaginaţie "Stradă la Balcic" a urcat zdrobitor, în tradiţia zilei, de la 16 la 50 de milioane, vechi, dar şi în noi saltul este tot de 3,125 ori. Dar, şi aici am vrut să ajungem, am zis Balcic, am zis regina Maria, cea care nu făcea rabat cînd era vorba de nume: Tenha Juvah, Stella Maris, Nimpheum şi cîte şi mai cîte.

Pînă la urmă şi simplul "Irisi" spus acuarelei cu sem-nă-tura sa regală, reapărută în licitaţie cu 12 milioane şi adjudecată cu 46, apare drept cel mai potrivit, imaginativ şi metaforic nume ce putea fi dat acestei lucrări.