PLASAMENTE ALTERNATIVE Descoperirea senzaţională a unui sculptor, Brâncuşi

Asta ne mai lipsea, să ajungă Brâncuşi subiect de tabloid. Şi nu de evocare sau omagiere, cum merită cel care în istoria artei şi a lumii înseamnă pur şi simplu geniu, ci de revelaţie, descoperire, şoc, senzaţional, exclusivitate, citiţi toţi, săriţi, lumeee! Din păcate, acribia informaţiei specifice este moartă în păpuşoi, se vehiculează cu nonşalanţă aberaţii, se uită ce nu s-a ştiut şi se abordează subiecte serioase cu profunzimea rubricii mondenităţilor de suburbie.

Recent am ajuns să vedem un document exclusiv, o scrisoare a lui Brâncuşi către maica sa. Emoţionantă, într-adevăr, cum de altfel au fost toate scrisorile trimise de Brâncuşi mamei sale, şi nu numai din Paris, cum este aceasta. Doar că, în 1903, Brâncuşi nu era la Paris! Doamna Sorana Georgescu-Gorjan, una dintre vocile cele mai autorizate în materie de Brâncuşi, ne atrage atenţia că această scrisoare a fost publicată de Comarnescu cu zeci de ani în urmă şi că nu are cum să fie din 1903 pentru că Brâncuşi a ajuns la Paris în 1904. Departe de competenţa doamnei Gorjan, ale cărei scrieri, amintiri şi documente stau la baza oricărei discuţii cât mai contemporane despre sculptor, ne uităm pur şi simplu la poza oferită şi vedem clar că scrie de mâna autorului "Paris 23 Noembrie 1904". Avem şi un aspect pozitiv aici: scrisoarea este autentică, fără nicio îndoială. În ultimii mulţi ani au apărut nenumărate pseudodescoperiri, documente sau chiar sculpturi trecute fără ezitare în contul marelui sculptor, deşi asta îi afecta grav imaginea.

Românii au o responsabilitate sporită faţă de Brâncuşi pentru că tendinţa normală într-o societate civilizată este de a da un credit suplimentar, aproape fără limită, la tot ce vine din ţara personalităţii. Brâncuşi s-a născut în România, dar tot aici s-a format şi chiar a ridicat cele mai importante creaţii ale sale. Specialiştii în Brâncuşi, aflaţi, cam toţi, în străinătate, se pot aştepta ca din acest spaţiu să vină veştile despre Brâncuşi care au stat ascunse de uitare şi necunoaştere zeci de ani. Dar dacă aceste revelaţii apar, ele ar trebui plasate în zona de tinereţe a meşterului, în care mai greu au pătruns operele sale de maturitate şi celebritate. Şi cele care au circulat prin România sunt ştiute, multe retrocedate abuziv şi plecate şi mai abuziv de pe la noi. O scrisoare către rude sau prieteni, fotografii inedite sau alte semne terestre inedite ale acestui geniu al artei mai pot fi descoperite, este drept, cu şanse minime de tot, şi de aceea trebuie să fim foarte atenţi cu Brâncuşi la noi acasă. Până la un anumit punct, Brâncuşi poate fi explicat sau măcar înţeles prin introspecţia fiinţei româneşti, dar de aici până a-l bate pe umăr şi a şopti ghiduş străinilor în extaz că tipu' nu face decât să copieze stâlpii funerari şi ciopliturile rurale este cale lungă. În momentul în care strigăm în gura mare că am găsit ceva ce nu s-a mai văzut şi nu s-a ştiut, atragem şi atenţia specialiştilor, iar râsul este ca şi făcut.

Revelaţiile recente vin mai ales din zona unei rude colaterale a lui Brâncuşi, stră-strănepoata unuia dintre fraţii săi, care iese în presă cu documente incontestabile, dar departe de titlurile ce promit şoc şi groază, ele nefiind nici măcar inedite. Scrisoarea către mama sa nu este inedită iar prezenţa lui Brâncuşi la Paris, în 1903, nu este o descoperire subterană, ci o eroare umană. Deunăzi am demonstrat cu vânzări la Paris că preţurile vehiculate pentru o serie de fotografii Brâncuşi sunt extrem de exagerate şi că filmul cu imagini mute dar vivante cu marele sculptor, descoperit cu revelaţie pe internet, se vindea de doi ani la Paris, cu 19,90 euro, la cea mai tare instituţie în materie, Centrul Pompidou.

O descoperire de senzaţie ar fi fost, într-adevăr, aflarea numelui celui care a făcut bustul Brâncuşi din sectorul 3 al Bucureştiului. A, nu ştiaţi că a fost descoperit un bust al sculptorului în cel mai mare sector al Capitalei? Iată o nouă ştire de senzaţie! Bustul, descoperit, şi nu dezvelit, este plasat chiar pe bulevardul Constantin Brâncuşi şi face parte dintr-un proiect al noului primar cu acelaşi nume de familie precum cel vechi, care vrea să pună opt statui de personalităţi pe străzile din sector care le poartă numele. Grigorescu a fost primul, Brâncuşi i-a urmat, se pregătesc Ressu, dar şi politicieni, Brătianu şi Decebal, neTraian şi neRemeş. Despre Grigorescu am aflat, când a fost pus, că l-a făcut maestrul Dumitru Pasima, cel care a făcut singurul Vlad Ţepeş din oraşul pe care voievodul l-a menţionat prima dată în documentele sale. Senzaţional, prima atestare documentară a Bucureştiului, cu 5 secole şi jumătate în urmă, a fost semnată de Drăculea într-o adeverinţă de confirmare a privilegiilor dată unor boieraşi de boieraşi din Oltenia profundă, cam de pe unde este şi Brâncuşi. Şi mai senzaţional, Brâncuşi i-a scris mamei sale şi Ţepeş unor strămoşi ai lui Brâncuşi, ambele scrisori EXISTÂND fizic, supravieţuind anilor şi chiar secolelor. Revenind cu picioarele pe pământ, mai exact pe pavajul din piaţeta Brâncuşi din sectorul 3, nu prea ştim cine semnează creaţia. Altfel, destul de neinspirată, optându-se pentru o fotografie cu celebra cipilică de atelier pe cap, astfel că marele meşter este redat ca un fel de pompier american la pensie şi pe gânduri.

În schimb, despre chestia aia înaltă de metal dintr-un părculeţ din Târgu-Jiu, un băţ nehotărât dar perfect drept, se ştie cine a făcut-o, ba şi cine a desfăcut-o. Coloana infinită a fost inaugurată acum 75 de ani, ce se vor împlini pe 27 octombrie. Dacă nu se va prinde cineva de importantul eveniment, sărbătoriţi-l privind pe internet filmul compilat de Centrul Pompidou, că acolo apar şi imagini cu Brâncuşi primit triumfal la Târgu Jiu. Atenţie, nu există certitudinea participării lui Brâncuşi la inaugurarea Coloanei, la 27 octombrie 1938!

În schimb, cam când se îngâna secolul XX cu secolul XXI, Coloana Infinitului, ridicată după un excepţional proiect ingineresc semnat Ştefan Georgescu-Gorjan, a fost demontată pentru prima dată de când o pusese Costache acolo. Nu există certitudine nici pentru necesitatea acestei operaţiuni ample şi costisitoare, dar dacă făcea bine, să fie bine primită. Nu ştim cât de bine a făcut în interior, dar în exterior a lăsat semne vizibile. În primul rând, specialiştii au rămas mască când au văzut că auriul gândit de Brâncuşi să îi aducă monumentului de maximă verticalitate sclipiri în soare a fost înlocuit cu un fard pentru obrazuri cazone, aproape o camuflare militară de şes care umple creaţia de banal. Cei care au fost în ceruri, şi au făcut poze ale Coloanei Infinite de acolo, vorbesc de o căciuliţă ca o piramiduţă având în vârf un paratrăzneţel ce a fost adăugată acolo unde sculptorul şi constructorul făcuseră o tăietură fermă şi dreaptă a ultimului modul. Mai grav este că, acum câteva zile, Coloana Infinită a lui Brâncuşi, cea de la Târgu Jiu, inaugurată acum 75 de ani şi refăcută acum vreo 15, se prezenta plină de pete ce arată că metalul suferă, propunându-se ca restaurarea să fie redenumită simplă cosmetizare. Şi, ca în orice operaţiune de acest fel, nu necesita demontarea, tot aşa cum tratamentele cosmetice nu necesită scoaterea capului, a ochilor, a părului sau a tuturor componentelor corpului de înfrumuseţat. Pe alocuri, la modulele de la nivelul privirii terestre, se văd adevărate găuri acneice în metal, ce nu au fost şlefuite sau reparate în vreun fel, ci s-a dat cu lac peste ele, aşa cum meşterii zugravi creează reliefuri noi pe pereţi, dând cu lavabil direct peste praful adunat mai ales în spatele tablourilor.

Şi pentru că nu am pomenit nimic despre aducerea cu forţa în România a osemintelor marelui sculptor, pe care am trecut-o de mult la categoria absurdităţilor totale, luăm notă că a fost respinsă ideea înfiinţării unui muzeu Brâncuşi. Ar fi mult mai bine ca banii publici de avocaţi la Paris, care se aude că au fost mobilizaţi, să fie redirecţionaţi spre un Institut Brâncuşi în România, care să se ocupe serios şi profesionist de tot ce înseamnă opera şi viaţa acestui Geniu, conaţional al nostru.