PLASAMENTE ALTERNATIVE Fondurile europene şi patrimoniul naţional

Eu am crezut că este vorba de 17 milioane de euro, nu de lei. Adică de cinci ori mai puţin. Ar fi meritat suma în euro. Este vorba de "restaurarea, conservarea şi punerea în valoare", cu fonduri europene, a bisericii Domniţa Bălaşa din Bucureşti. Tehnic vorbind, şi greu de ţinut minte pentru cei care nu lucrează de aproape în domeniul fondurilor europene, este vorba de o finanţare nerambursabilă acordată pentru acest proiect prin "Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 - Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiţii 5.1 - Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural". De fapt, nu este complicat, aceste denumiri explică foarte clar care este destinaţia banilor respectivi. Altfel spus, Uniunea Europeană ne alocă fonduri ca să ne salvăm patrimoniul cultural, să îl conservăm profesionist şi să îl şi punem în valoare.

Nu este prima dată când se întâmplă asta, dimpotrivă, sunt programe serioase, cu miliarde de euro în buzunar, care au venit deja sau ne aşteaptă să le chemăm. Sunt multe lucruri bune rezolvate cu bani europeni, şi încă suntem departe de a utiliza toţi banii pe care organizaţia comunitară europeană ni i-a rezervat. Unul dintre cei mai serioşi şi eficienţi beneficiari şi actori în acest proces este Biserica Ortodoxă Română. Iar în organizarea Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov (ADRBI), specialiştii în acordarea acestor fonduri, dar şi în promovarea lor, am descoperit mai multe obiective cultural-religioase care au fost salvate şi au înflorit în urma unor lucrări finanţate în acest sistem. Inclusiv Palatul Patriarhal, fostul sediu al Adunării, apoi Camerei Deputaţilor. De fapt, în întreaga ţară, vedem biserici ca noi, cu panoul informativ în faţă, unde apar steagul european, cu 12 steluţe galbene pe fond albastru, şi detalii despre programul care a acordat finanţarea acelor lucrări, de asemenea, de restaurare şi conservare a patrimoniului nostru.

Tot tehnic vorbind, s-au realizat "restaurarea obiectivului de patrimoniu, consolidarea structurală, restaurarea elementelor arhitecturale şi a componentelor artistice, amenajarea peisagistică, dotarea şi digitizarea monumentului, promovarea în vederea integrării în circuitul turistic cultural, istoric şi religios din regiunea Bucureşti - Ilfov". Asta înseamnă lucrări de consolidare de la şase metri sub pământ, până la crucea de pe turlă, curăţirea, milimetru cu milimetru, a picturii, redarea strălucirii aurului şi a chipurilor, redarea strălucirii şi forţei unor structuri de mobilier interior. Singură, catapeteasma nu a beneficiat acum de aceste lucrări, pentru că acestea tocmai se realizaseră. În plus, a fost ridicată o clădire administrativă perfect integrată în oaza de răgaz şi meditaţie de la Domniţa Bălaşa. Acolo se instalează şi un binevenit muzeu de obiecte bisericeşti.

Biserica Domniţa Bălaşa, aşa cum o ştim şi o vedem, a fost ridicată între anii 1881 şi 1885, de arhitectul Carol Benesch, împreună cu Alexandru Hristea Orăscu şi Hartman. Pe acest loc, până în 1871, a existat o biserică din 1744, ctitorită de Domniţa Bălaşa şi de soţul ei, marele ban Manolache Rangabe, zis Lambrino. Domniţa era fiica lui Constantin Brâncoveanu şi, deşi trebuia să aibă o viaţă lipsită de griji, a cunoscut multă durere şi nenorociri. Se afla la Istanbul, în 1714, când partea bărbătească a domnitorului a fost măcelărită de turci. Exact acum 30 de ani, în iunie 1992, Biserica Ortodoxă Română i-a trecut în rândul sfinţilor pe martirii Brâncoveni: domnitorul, patru fii ai săi - Constantin, Ştefan, Radu şi Matei - şi pe sfetnicul său Ianache Văcărescu. După trei secole, în 2014, martirii Brâncoveni au fost cinstiţi ca sfinţi. După moartea Brâncoveanului şi eşecul lui Dimitrie Cantemir, Moldova şi Muntenia au intrat într-un sinistru regim fanariot, prin care, timp de un secol, turcii, prin intermediul dragomanilor greci din Fanar, au jefuit şi jupuit prezentul şi viitorul celor două voievodate româneşti. Paradoxal, Alexandru Ipsilanti, fiu şi nepot de domnitor fanariot, cel cunoscut ca revoluţionar grec, dar care a eşuat încercând să domnească în ambele principate româneşti, motiv pentru care l-a şi ucis pe Tudor Vladimirescu, şeful Eteriei, aşadar, era urmaş al Brâncoveanului.

La doi paşi de Dâmboviţa, bisericile ridicate după prima ctitorie a Domniţei Bălaşa au avut de suferit mereu. Carol I a luat decizia de a ridicat o nouă biserică, acolo unde mult încercata domniţă şi-a căutat liniştea sufletească. Ceremoniile sunt bine cunoscute şi redate în presa vremii. Chiar în capsula timpului, zidită în fundaţie, se află o serie de ziare ale vremii. Iar mistria de aur cu care regele a pus prima cărămidă se află la Muzeul Şuţu. Deşi aici se află două morminte monumentale, al Domniţei Bălaşa, fiica Brâncoveanului, şi al domniţei Zoe Brâncoveanu, soţia domnitorului Gheorghe Bibescu, la această biserică se ţin doar botezuri şi cununii, nu şi slujbe funebre.

Carol a adus pe şantierul de la Domniţa Bălaşa cei mai buni meseriaşi, mulţi dintre ei din străinătate. Arhitectul Carol Benesch era stabilit în România dar era născut în Cehia, pe atunci sub Imperiul Austriac. A ajuns chiar arhitectul-şef al Bucureştiului, şi l-a avut alături pe un mare arhitect român, Alexandru Orăscu. Dintre cele două monumente funerare, unul, cel al domniţei Bălaşa, este sculptat de Ion Georgescu, celălalt de francezul Jules Roulleau. Pe un stâlp se vede "WAAGNER WIEN", candelabrul de sub Pantocrator este fascinant de tridimensional, iar pictura vorbeşte de la sine. Nu este bizantină sau neobizantină, este, dimpotrivă, un stil occidental, practicat atunci, unul des întâlnit prin Viena şi din care simţi cum se naşte Secessionul vienez. Aurul înconjoară chipurile şi două mozaicuri laterale vin tot de acolo. Este de cercetat, aici, mai ales că, în acele vremuri, la Peleş lucra Gustav Klimt şi fratele lui, contractaţi cu compania lor Kunstlercompagnie, în 1883 înfiinţată. Cum care Klimt? Fondatorul Secessionului vienez, evident. Între noi fie vorba, fiind prin anii '80 din secolul al XIX-lea, pictura de la Domniţa Bălaşa mi se pare mai Secession decât pictura lui Klimt de la Peleş.

Restaurată, conservată şi pusă în valoare cu fonduri europene, biserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti vă aşteaptă să o descoperiţi, să o vizitaţi cu evlavia cu care căutaţi aurul Secessionului vienez prin muzeele pline de aur dacic, şi să vă rugaţi pentru sănătate şi minte!