PLASAMENTE ALTERNATIVE Istoria românilor, românii în istorie

Mai mulţi cititori ne trans-mit că le plac subiectele de istorie, să povestim despre oameni şi fapte, să le legăm şi, mai ales, să le dezlegăm, să povestim de obiecte de colecţie, care au aparţinut unor persoane importante ori s-au aflat, în momente istorice, în miezul unor fapte pe măsură. Poate să fie şi cu cărţi, pentru că, ştiţi, e vacanţă? Mai ales cu cărţi?! Dar şi cu poze, şi cu hărţi?! Atunci să fie Historic!

Anunţam nu de mult apariţia unei noi case de licitaţii cu un nume care spune tot: Historic. Nu cunosc culisele afacerii (aici se pune un emoticon cu zâmbet inocent), pentru că sper să fie o afacere, să se susţină şi să evolueze. Mă interesea-ză partea vizibilă, cum şi ce se vinde, inclusiv toată punerea în scenă a acestui spectacol. Singurul reproş la adresa debutului se referea la lungimea şedinţei, ritmul lent şi oferta numeroasă care a făcut ca licitaţia să însemne o dureros de lungă şedinţă. Oferta, însă, impecabilă şi captivantă. A doua şedinţă, de asemenea foarte generoasă, a fost împărţită în două zile, două părţi egale care au făcut licitaţia mai uşor de trăit şi percepţia mai bună. Era, oricum, o vânzare în prag de vacanţă şi riscul eşecului apărea ca normal. Dar, aşa cum am constatat, pasiunile nu se dezumflă, ci, dimpotrivă, iau avânt, capătă atenţie, în timpul liber, în concedii şi vacanţe. Cu banii e mai greu, că în această parte a anului apar exploziv atracţii estivale dar asta se aplică, desigur, celor care trăim din salariu. Cei care nu îşi pot cheltui banii şi au pasiuni cultural-istorice, să vină la licitaţii de artă şi de obiecte de colecţie. Deşi, preţurile decent spre mici care se practică aici nu îi vor ajuta prea mult în cheltuirea semnificativelor lor depozite. Satisfacţia, însă, este uriaşă şi garantată.

Hai să răfoim, la întâmplare, nişte cărţi vândute sau nu, în cele două părţi ale celei de a doua licitaţii Historic. Mihai Kogălniceanu, probabil cel mai mare colecţionar român de artă şi obiecte de colecţie, de istorie şi arheologie, mai ales, a scris o istorie a Munteniei, a Moldovei şi a românităţii de la sud de Dunăre. Era foarte tânăr, în Franţa, când îi mărturisea lui Asachi intenţia lui "de a da o istorie a Moldovei şi a Valahiei scrisă franţuzeşte". În 1837, când avea fix 20 de ani, la Berlin îi apare, sub pseudonimul Michel de Kogalniceanu, volumul "Histoire de la Valachie, de Moldavie et des Valaques Transdanubiens". Întreprinderea este cât se poate de serioa-să şi ştiinţifică, este cuprinzătoare şi mărturiseşte despre interesul pentru "valahii transdanubieni", a căror istorie o plasează, normal, în copertele unui studiu despre istoria românilor. Un exemplar din volumul tipărit la Berlin acum 182 de ani a fost oferit, la licitaţia din 10 iulie, cu 400 de euro şi s-a dat cu 750. Pe copertă are inscripţia olografă de proprietar a arhiereului Calistrat de la Mănăstirea Zlătari din Bucureşti, din 1902.

Aţi auzit de Petru Maior şi "Şcoala ardeleană"? Nu, nu e o trupă de la Untold, cu solistul ei. În 1812, neobositul militant pentru cunoaşterea şi recunoaşterea istoriei românilor, tipăreşte la Buda, cum se numea pe atunci capitala Ungariei, în română dar cu litere chirilice, "Istoria pentru începutul românilor în Dachia". Pe pagina a doua, înainte chiar de "Cuvântul înainte", este un motto: "Cu anevoie iaste a nu grăi adevărul". Este "întocmită de Petru Maior de Dicio-Sânmartin", adică din Târnăveni, şi tipărită "în Crăiasca Tipografie a Universităţii Ungureşti din Pecia". Pe copertă, un doctor din Bucureşti a găsit de cuvinţă să se semneze, în 1955. Acest exemplar de 207 ani a fost propus cu 500 de euro şi vândut cu 1.200.

Dar de Teodor Păcăţian aţi auzit? Spirit enciclopedist şi român patriot, din Arad, a marcat vremurile adunând date despre starea românilor. Între 1908 şi 1915 a publicat, la Sibiu, cele opt volume din "Cartea de aur sau luptele politice-naţionale ale românilor de sub coroana ungară" , având între 766 şi 918 pagini fiecare. Lotul de opt cărţi a fost propus la licitaţia Historic cu 1.200 de euro şi s-a vândut cu 3.000. Este opera sa de căpătâi, care i-a adus o condamnare, de la austro-ungari şi două premii de la Academia Română. În revista "Transilvania" din ianuarie 1923, în acelaşi număr în care apărea şi necrologul "Leului de la Şişeşti", dr. Vasile Lucaciu, Teodor Păcăţian publica studiul "Jertfele Româ-nilor din Ardeal/ Bănat, Crişana, Sătmar şi Maramurăş, aduse în răsboiul mondial din anii 1914-1918".

Din primele rânduri descoperim un spirit de o luciditate impresionantă: încă în primăvara anului 1915, când ne aflam abia pe la începutul marelui şi groaznicului răsboiu mondial, s'a lansat în presa română din Ardeal ideea, că ar fi bine să fie adunate la timp şi cu exactitate toate datele statistice, referitoare la jertfele aduse în acest răsboiu mare, în sânge şi avere, de poporul român din ţinuturile atunci aparţinătoare coroanei ungare, pentruca să nu păţim ca cu datele jertfelor aduse în anii 1848-49 pentru tronul împărătesc dela Viena, cari au trebuit să fie adunate pe dibuite, fără temeiu de exactitate de fericitul Gheorghe Bariţiu.

Inevitabil, am să vă întreb dacă aţi auzit de Gheorghe Bariţiu. Hai să schimbăm niţel, întreb direct cine a fost Gheorghe Bariţiu? Şi veţi răspunde, în cor, bunicul Veturiei Bontescu! De unde ştim noi asta? Din fotografia vândută acum 10 zile la casa Historic în care apare Gheorghe Bariţiu la bătrâneţe iar un scris grijuliu a menţionat desupra capului marelui român că este "Gheorghe Bariţiu - bunicul Veturiei Bontescu m. Dr. Ioan PAPP", unde "m." înseamnă "măritată cu". Ar fi foarte multe de spus şi omagiat când vine vorba de Gheorghe Bariţiu dar, referindu-ne la fotografia propusă cu 150 de euro şi vândută cu 490, să observăm că este făcută la vestitul Franz Mandy, în Bucureşti, cam pe la 1890, după cum se menţionează în catalog. Menţiunea olografă privind relaţia de rudenie are şi o dată, anul 1891. Aşadar, în acel moment, Bariţiu era la Bucureşti. De fapt, legăturile erau strânse, el fiind membru al Academiei Române de la început, din 1866, când era Societatea Literară Română. În 1893, chiar anul morţii sale, George Bariţiu este ales preşedinte al Academiei. Nu este lipsită de interes nici persoana Veturiei Bontescu, nepoata lui Gheorghe Bariţiu, fiica Mariei, măritată Bontescu, care, la rândul ei, era fiica lui Bariţiu. Despre Veturia ştim că a fost căsătorită cu Ioan P. Papp, jurist eminent şi patriot român, care, în 1941, împreună cu fiica lor, Doina Papp, văduva căpitanului Zapolschi Buşilă, a înfiinţat un azil pentru bătrânii săraci din Haţeg, dorinţă testamentară a Veturiei. Nu avem prea multe date despre Veturia Bontes-cu dar ştim mai multe despre soţul ei, dr. Ioan P. Papp, care apare în menţiunea de pe fotografia lui Bariţiu. Ioan P. Papp era născut în 1878, avea 13 ani în 1891, deci, în acel an, nu se putea spune despre Veturia că era căsătorită cu el. Înseamnă că scrierea nu a fost făcută în 1891. Iar dacă acest an este o simplă datare a fotografiei, atunci în catalog să nu se scrie cca 1890, ci chiar anul 1891. Zic şi eu.