PLASAMENTE ALTERNATIVE O sută şapte ani în o sută şapte rânduri

Primul gând care ne venea în gând, inclusiv ca element de identificare, era vârsta. Era pictoriţa de o sută de ani, tot aşa cum de Cela Delavrancea ne amintim preponderent prin perspectiva centenarului său, la care, de altfel, a luat parte. De fapt, longevitatea este pentru mulţi, fie ei scriitoare, pictoriţe sau actori, ca Radu Beligan, ba chiar şi rege al României, doar un amănunt, un accent care ne atrage atenţia asupra discretei persoane şi a uriaşei sale personalităţi. De fapt, avem mai mult timp să le studiem viaţa, să vorbim de marile lor realizări cu ei de faţă. Şi avem şi uriaşe responsabilităţi, să profităm de generoasa lor înţelepciune de viaţă, să ne bucurăm de privirea lor, să le transmitem admiraţia şi dragostea noastră.

Medi Dinu era una dintre aceste minuni ale clipei, un om fantastic, cu o viaţă aparte şi cu o mare dragoste de oameni, un artist sensibil care a suferit şi s-a bucurat din această cauză. A murit, se spune, dar acest lucru ne apare ca imposibil, astfel de oameni nu mor niciodată. Dar noi folosim acest zvon ca pretext să aşternem despre Medi Weschler Dinu câte un rând pentru fiecare an dintre cei scurşi de la naşterea sa.

La enciclopedie scrie că s-a născut la 22 decembrie 1908, în Vâlcea de munte. Sau 6 ianuarie 1909. Să nu ştie enciclopediile precis? Amândouă datele sunt valabile, doar că Medi Dinu s-a născut înainte de trecerea la calendarul gregorian, nebivolaric, la 1 (14) aprilie 1919. Nu sunt două zile de naştere, ci aceeaşi zi în exprimarea veche şi cea nouă, care ne bântuie începutul secolului trecut, inclusiv datele Primului Război Mondial. De altfel, tatăl lui Medi Dinu a luptat în Primul Război Mondial şi asta i-a fost de folos, artistei şi întregii familii, în al Doilea Război Mondial, când Antonescu a zis ca evreii veterani de război să nu fie deportaţi. Artista povestea, cu lumina care a însoţit-o tot timpul, că ea nici nu a simţit că este evreică până când nu au început persecuţiile antisemite din al Doilea Război Mondial. De fapt, spunea că, până la legionari, nici nu a ştiut că este evreică. Îl admira pe Nae Ionescu şi era mâhnit-uimită de remarcile şi pornirile antisemite ale acestuia.

Era să se căsătorească cu iubitul ei, Tedi Brauner, fratele fraţilor Victor şi Harry, dar era mai tânăr ca ea şi se pare că asta era o regulă de care nici susţinerea posibilei viitoare soacre nu a putut trece. Măcar înţelegem nişte desene semanate Medi Dinu, inclusiv un portret al numitului Tedi, pe care le văzurăm la ultimul Art Safari. Ultimul cronologic desigur, sau doar pentru unii dintre participanţi, după cum au declarat ei.

Deşi creaţia sa este eminamente clasică, viaţa îi este legată strict de avangarda artistică ce a înflorit la noi pe vremea domnişoarei Margareta Weschler. Soţul său de-o viaţă lungă a fost Stephan Roll, poetul avangardist, Gheorghe Dinu pe numele său de certificat de naştere. Era născut în Macedonia slavă, în 1903, şi era de origine aromână. De aceea, uneori îl găsim slavizat în Gheorghi Dinev, ceea ce este ori hilar, ori administrativ, şi asta, de multe ori, este acelaşi lucru. Au fost împreună până în 1974, de fapt, până când moartea poetului i-a despărţit. De atunci au trecut patru decenii dar acum, după patru decenii, cei doi s-au reunit, în ceruri.

Cum soţul lui Medi Dinu era fiul lui Enache Dinu, ea a devenit nora lui. Cum, nu aţi auzit de Enache Dinu? Dar de "Lăptăria lui Enache" sigur aţi aflat, măcar la reînvierea sa postcomunistă de la Teatrul Naţional Bucureşti pe stil vechi. "Lăptăria Enache Dinu", pe numele său oficial, dar care, asemenea iluştrilor săi vizitatori, nu şi-l mai aminteşte nimeni, s-a născut în 1920 pe Bărăţiei, la numărul 37, şi tot acolo a murit, în 1931, de data aceasta evenimentul fiind însoţit de amintirile şi evocările numelor sacre al avangardei artistice care au trecut pe acolo. În scurt timp, muncitorilor urbani, dar şi rurali care "serveau" ceva hrană pe acolo, li s-au alăturat tineri cu gânduri noi şi contradictorii cu spiritele moarte ale epocii. Cum enumerarea este cea mai expresivă, să citim "catalogul" din care nu lipsesc Saşa Pană, Victor Brauner şi fraţii, Geo Bogza, Gellu Naum, Ilarie Voronca, Ion Vinea. Pe vitrina destul de îngustă era pictată o vacă, cu zâmbet tâmp şi uger corectat şi adăugit de Victor Brauner. Cum istoria face parte din viaţa lui Medi Dinu şi ea, longeviva artistă, face parte din istoria fenomenului "Lăptăria lui Enache". Astfel, ea s-a numit Dinu, iar soţul ei Roll, un schimb de bănuite origini etnice cum numai realitatea suprarealistă putea să organizeze. Pentru că, la "Lăptăria lui Enache", avangarda se trăia, nu se discuta!

A pictat întotdeauna, multe peisaje în acuarelă, subtil, fluid, învăluitor, transparent ca sinceritatea, luminos ca zâmbetul artistei. A călătorit mult şi de peste tot a adus mărturia lumii frumoase pe care a trăit-o. Lucrările sale mai vechi, cu multe portrete legendare ale avangardei româneşti şi internaţionale, sunt în marile colecţii, dar pe piaţă, în licitaţii şi galerii, se găsesc lucrările sale cam din anii '60 încoace. Nu m-ar mira deloc să constatăm apariţia, ca de obicei, după trista trecere, pe piaţa informală, a unui val, mic dar hotărât, de pseudolucrări de Medi Dinu, aşa cum s-a întâmplat şi cu alţi artişti, mai ales venerabile artiste, fenomen păgubos din care am înţeles că mulţi nu au înţeles nimic din opera admirabilelor doamne pictoriţe.

Medi Dinu a spus mereu că a avut o viaţă frumoasă, înconjurată de artă şi oameni frumoşi. A cunoscut fenomenul Balcic în forma sa pură şi adevărată, cea din anii '30. A pictat la Balcic, în sensibilitatea sa directă, clasică, şi i-a cunoscut pe cei care au scris istoria acestui fantastic colţ de lume. Pe soţul de o viaţă, Gheorghe Dinu - Stephan Roll, se pare că tot la Balcic l-a cunoscut. Poate că şi seninul dintotdeauna de pe chipul său tot o moştenire a clipelor de la malul mării sunt.

Medi Dinu a expus şi a participat la vernisaje, la ale sale sau ale prietenilor mult mai tineri, până în urmă cu puţin timp. Şi la vârsta ei, dar şi la altele, mult mai mici, rar se putea întâlni un spirit mai viu, mai luminos, mai generos. Ai fi ascultat-o oricând şi oricât pentru că împletea amintirile directe cu opinii personale şi inteligente despre vremurile de atunci, despre vremurile de acum. În ultimul timp am evitat întâlnirea cu Medi Dinu pentru că mi se părea extrem de fragilă şi aş fi avut mereu senzaţia că îi iau din aer şi clipe. Şi astfel au trecut ani, pentru că artista pe care o aud vorbind când îi citesc interviurile şi citatele a ajuns la 107 ani, până când această fragilitate a omului care a fost să se spargă în miliardele de miliarde de miliarde de clipe ale eternităţii.