PLASAMENTE ALTERNATIVE Pandemie şi parcimonie

Simultan, sau poate doar cu un pas înaintea pieţei de artă, s-a întors pandemia. Este al patrulea val, al treilea an şcolar afectat şi a doua perioadă de relaxare. Acum însă, în discuţie apar nu numai alte tulpini, dar şi vaccinul împotriva teribilului coronavirus. Practic, sfera de acţiune este mult redusă, ca şi numărul cazurilor grave. Desigur, acolo unde ponderea vaccinaţilor este semnificativă, cel puţin 50%. Toată vara, Austria a controlat strict la cele trei dovezi de bază, sistemul VTB: vaccin, test sau boală. Şi a fost plină de turişti. Portugalia a fost cam toată vara pe roşu, cu mască şi pe stradă, dar acum are un procent uimitor de vaccinaţi şi promite relaxări de vis. Am amintit doar ţări cu populaţie mică, unde un procent înseamnă zeci sau sute de mii de oameni, dar asta se aplică şi în cazul Germaniei, unde un procent din populaţia ţării se apropie de un milion.

România pare croită să rateze şi această şansă, pe lângă multe altele. Avantajul de a fi membră a Uniunii Europene în aceste momente ciudate riscă să se învechească în frigiderele cu temperaturi extrem de joase. Unde mai pui că evoluţiile sunt extrem de rapide. La o lună după dramatica evacuare a spitalului "Foişor", se devansa relaxarea, cu două săptămâni, 15 mai, în loc de 1 iunie. Poate că era vorba de apropierea alegerilor locale, amânate apoi pentru 27 septembrie. Aşa s-a născut păcătoasa influenţă a alegerilor asupra modului de abordare a pandemiei: în preajma alegerilor nu trebuie să fie nicio supărare, ci doar exaltare. După două runde de alegeri cam la perete, cu participare minusculă, credeam că, în sfârşit ne vom apuca de treabă, mai ales că aveam de reglat treaba cu banii mulţi promişi de UE şi se aflase şi vaccinul. Din păcate, toate aceste responsabilităţi se iveau după alegeri, următoarele având să vină în anul electoral total 2024. Dar, cam la un an de la traumatizantele experienţe ale lui 2020, alte alegeri au venit să ne ofere amânări şi perioade electorale de genul celor mai sus descrise. Premiera situaţiei vine din faptul că aceste alegeri generatoare de amânări se refereau strict la viaţa unui partid, aflat la putere, desigur, dar unul singur. Alegerile locale au avut loc cu fix un an în urmă, cele de partid, cu doar două zile. Ambele au generat exagerări şi exaltări, incertitudini şi platitudini. Ce ştim sigur este că, fie situaţia cât de grea, nu vor mai avea loc închideri stricte, acel lockdown, expresiv luat din engleză. Există trei categorii de oameni - vaccinaţi, testaţi sau care au trecut prin boală - care vor putea circula şi cheltui. Vaccinul este gratuit, testele ne costă şi reprezintă un business foarte profitabil, iar trecerea prin boală este riscantă şi extrem de costisitoare. De restul oamenilor aproape că nu se mai interesează nimeni, nu prea contează. Când vor voi să facă ceva, un grătar sau un congres de partid, vor fi trimişi la centrele de testare. Tot acolo vor ajunge şi cei care consideră că s-au săturat de starea actuală şi de situaţia asta. Odată cu reducerea plimbărilor, se vor reduce şi testele obligatorii, astfel că şi numărul zilnic al îmbolnăvirilor va fi mai mic. Decesele, însă, nu depind de testare şi sunt afectate mult de aglomerarea spitalelor şi lipsa medicamentelor.

Cultura şi piaţa de artă se bazează, în vremurile ce au să vină, pe grupul vaccinaţilor, testaţilor sau celor trecuţi de cel mult şase luni prin cumplita boală. De asemenea, suntem la un nivel mult mai ridicat de competenţă online, suntem specialişti de-a dreptul, ca să nu mai spun că a început să ne placă să facem tot felul de cumpărături cu ochii în monitor. Iar învăţământul faţă în faţă a fost deja aruncat în aer de zorii noului val pandemic. Ne-am obişnuit şi chiar ne place. Nimic nu va mai fi ca înainte.

Licitaţiile s-au reluat pe toate fronturile, cu oferte interesante şi generoase. Casa Historic, apărută nu de mult şi specializată în fineţuri istorice, a fost ocupată, în acest timp, cu disputa iscată de oferta sa George Enescu. Nu este prima dată când această casă de licitaţii de obiecte de colecţie, în primul rând, propune o şedinţă dedicată marelui compozitor chiar în timpul desfăşurării Festivalului Internaţional ce îi poartă numele şi desfăşurat la Bucureşti. Cele două loturi aflate în centrul disputei au fost adjudecate la preţul de pornire: 50 de mii de euro, vioara, şi 100 de mii, manuscrisele Oedipe. La alte piese s-au înregistrat creşteri semnificative: o scrisoare a lui Martha Bibescu pentru Enescu, a urcat de la 100 la 2.750 de euro, o partitură de Enescu, semnată George Enescu, de la 500, tot la 2.750 de euro, o ilustrată poştală extrem de colocvială, fără vedere la timbru, cum erau altele, elveţiene, mai de mult, în altă parte, a urcat de la o propunere de 250 de euro, la o adjudecare de 1.200, manuscrisul unui interviu cu patru întrebări, de la 400, la cunoscutul 2.750 de euro, setul de coli de timbre, semnate Enesco şi Menuhin, de la 300, la 4.000 de euro. A, şi certificatul de botez al lui Lipatti, Dinu Lipatti, de la o mie, la 8,5 mii.

Cea mai veche casă de licitaţii de artă din România, Alis, a ţinut ieri a doua sa şedinţă. Ca şi la prima, oferta este decentă, dar adjudecările, puţine. Deşi vânzările la preţ mare sunt şi mai puţine, să amintim "Legenda câmpului galben", semnat Ion Ţuculescu, ulei pe pânză de dimensiune medie, adjudecat cu 110 mii de lei. Ceea ce înseamnă 22 de mii de euro.

Artmark a avut deja trei şedinţe cu ofertă bogată sau chiar inedită. Prima licitaţie numismatică a avut un singur lot, format din nu se spune câte monede din diverse metale, dar mai ales argint. Am numărat în poză, adică am făcut cercetare, şi am ajuns la cifra de 133. Aflăm însă, direct, fără să facem vreun calcul sau numărare, că rata de adjudecare, la licitaţia cu un singur lot, a fost de 100%. Riscul a fost uriaş, dacă nu se vindea, rata de adjudecare era de 0%. Preţul de pornire a licitaţiei a fost de 140 de mii de euro şi s-a adjudecat la 200 de mii de euro.

Sezonul a început, de fapt, cu o licitaţie umanitară pentru artiştii plastici. În loc ca guvernul să acorde diferite ajutoare pentru plasticienii afectaţi de deciziile din timpul pandemiei, tot artiştii trebuie să se mobilizeze, să mişte ceva. S-au strâns exact 74.800 euro, ceea ce este infim faţă de cele 50 de miliarde anunţate iniţial de Germania pentru toţi artiştii săi, dublate ulterior. Nu putem spune că este un început, pentru că este a doua licitaţie de acest fel ţinută la Artmark şi nu va fi urmată de vreo mustrare de conştiinţă a oficialităţilor, transformată în măsuri concrete. Într-adevăr, banii germani s-au dus şi spre alte categorii de artişti, nu numai plasticieni, dar şi la noi, s-au obţinut ceva bani invocând o lipsă de activitate în domeniul concertelor şi al spectacolelor. Categoria este largă de tot, oricine poate invoca faptul că nu a ţinut spectacole în pandemie, deşi, anterior, nu urcase niciodată pe vreo scenă şi nici calităţi în domeniu nu are şi nici nu a avut. O altă iniţiativă nouă dar veche este vânzarea unui număr însemnat de lucrări ce au aparţinut unui anticariat. Majoritatea a avut un preţ unic de plecare, de 100 de euro, doar două rămânând, însă, la acest nivel, la adjudecare.

Şi casa Vikart, cea mai nouă în peisajul comerţului de artă de la noi, a început sezonul cu două licitaţii, în aceeaşi zi, una după alta. Numită chiar "Licitaţia de Artă Plastică Românească - Primul Eveniment al Sezonului de Toamnă", a doua vânzare a avut rezultate foarte slabe, deşi preţurile nu erau mari, iar oferta bună. Explicaţia este simplă, vine de la desfăşurarea cu numai o oră înainte a şedinţei " Nicolae Tonitza - Desene Inedite", unde s-au cam cheltuit banii. A fost o eroare de strategie, una mare, iar viitorul ne va rezerva astfel de eşecuri, pornite de la capacitatea mică de acoperire a ofertei şi lipsa semnificativă a banilor de investit, fie şi în artă.