PLASAMENTE ALTERNATIVE Poze cu istoria

A plecat vacanţa, cu trenul de Valea Prahovei. Nu are rimă pentru că situaţia este prozaică rău de tot. Se reiau bunele obiceiuri ale studiului în clasă. Deja simt cum viitorii academicieni sunt recuperaţi, după o cădere în dezinteres a performanţelor şcolare. Care performanţe rămăseseră şi ele abandonate într-un colţ de virtual. Acum sunt readuse la viaţă şi vor rupe zăgazurile societăţii. Este ziua mult aşteptată a eliberării de sub dominaţia online-ului, acest invadator ticălos care ne-a răpit copilăria, pauzele şi performanţele şcolare.

Online-ul în practica pedagogică şi de educaţie, sau chiar în pregătirea de vârf, funcţionează de mult timp, în ţări în care internetul nu este aşa speedygonzales ca la noi. În ţara cu situaţii favorizante pentru IT, şcolile sunt printre ultimele locuri în care trebuie să cauţi acest domeniu. Ca materie de şcoală este mai degrabă mimată, ori băgăm jocuri, ori facem altceva. Oricum avem acasă calculatoare mai performante decât cele de la şcoală iar profesorii, dacă ar fi putut să îi înveţe ceva pe elevi, ar fi fost în privat, la taste.

Două mari fenomene se transformă în probleme, când este vorba de predarea online. Sunt mai multe, dar acelea ţin de dotarea tehnică, de bani. Mă gândesc la cele care ţin de calitatea predării. La noi, predarea înseamnă, încă, vânzarea unui set de cunoştinţe repetate plictisitor de ani buni, de profesori cam fără prea mare anvergură, dar şi prost plătiţi. Predând online, toate aceste plictisuri sunt văzute şi de părinţi care pot studia fiecare secundă de proces educativ. Bogăţia de exemple de ciudăţenii capturate de părinţi în timpul şcolii online tinde să înlocuiască tradiţionalele bancuri. Se vede asta mai ales la îndârjirea de a da examenele în clasă, cu elevii mascaţi. Nu există încă o formulă rezonabilă de testare a cunoştinţelor în formula online, când este vorba de examenele naţionale. Iar şcoala este încă despre predare şi redare.

În timpul închiderii şcolilor, şi bruma de interes pentru şcoală a tins să leşine de tot. Primele două luni, de la începutul problemei, de acum 11 luni, au fost luni pierdute. Se aştepta trecerea timpului pentru a putea fi reluate cursurile în sală şi a fi recuperată, eventual, materia de două luni. În plus, era o situaţie inedită, nimeni nu ştia ce are de făcut şi nici ministerul nu le spunea. Problema a apărut când şcolile nu au fost reluate în mai, anul trecut, dar cum vacanţa era aproape, doar nu era să ne dăm peste cap tocmai acum. Măcar, să încercăm să organizăm Evaluarea şi Bacul pe hârtie. Apoi, vacanţa a fost binevenită după deja 3-4 luni de neşcoală. În toamnă, toată lumea în bănci, de parcă virusul fugise din ţară. O mică preocupare de duminică, alegerile de exemplu, poate fi explicaţia pentru micul intermezzo de întâlnire şcolară de atunci. Că imediat a sunat închiderea. Iar 3 luni, şi iar deschidere. Să fie într-un vaccin bun!

Liberul la online, ba chiar mutarea în virtual, nu ne-a tăia cheful de a vedea o carte, mai ales una veche şi preţioasă, sau un muzeu cu obiecte şi documente. În ultima lună a anului trecut, casa Historic, recent apărută pe lume, a organizat nu mai puţin de trei licitaţii cu titlul generic " Chipuri şi pilde ale istoriei românilor". Ciudaţi oameni, ei nu au aflat că ministerul educaţiei gândeşte să scoată istoria din programă, sau să o reducă la un ritm de mai degrabă uitare?! Mai rău, a doua licitaţie se intitula chiar " De la Cantemir la Xenopol - Vremea Cărturarilor". Ştiau, probabil că, la modă este să ai studiile neterminate sau făcute la Academia din Heyballs. În mod absolut provocator, a doua zi după alegerile parlamentare de la noi, au organizat o licitaţie subnumită " La ţări mici, oameni mari", evident o parabolă prin inversarea termenilor, şi încă "Familia Brătianu".

Şi, totuşi, vremurile sunt grele. Altfel, nu îmi explic de ce nu a dat nimeni 200 de euro pentru o fotografie-portret cu Ionel Brătianu în tinereţe şi semnătura lui pe spate, sau tot atât pe o alta de maturitate, din atelierul lui Iosif Berman. Doar 100 de euro se cerea şi nu s-a dat pe o fotografie din 1927 cu guvernul liberal condus de I. I. C. Brătianu, în care îi vedem pe fratele premierului, Vintilă I. C. Brătianu, ministru al finanţelor, şi pe I. G. Duca, ministru de interne. Era al cincilea şi ultimul guvern condus de marele om politic, încheiat după doar câteva luni, în noiembrie, cu dispariţia sa neaşteptată, la scurt timp după ce şi regele Ferdinand murise. O fotografie arătându-l pe Brătianu chiar la aceste funeralii, în al doilea rând, după membrii regenţei, nu a putut fi vândută nici măcar cu suta de euro care se cerea pe ea. Cu doar două poziţii de licitaţie înainte de fotografia de guvern, nu s-a vândut o fotografie tip carte poştală, cu delegaţia României la Conferinţa de Pace de la Paris, în 1919, toţi adevăraţi eroi ai naţiunii. A, da, se cerea 100 (o sută) de euro pe această fotografie de Panteon.

Am întrebat o sută de români şi niciunul nu a ştiut pe cine reprezintă statuia apărută peste noapte, în giratoriul enervant de la Universitate. Este chiar Ion C. Brătianu, tatăl lui IIC şi fratele lui Dimitrie C. Brătianu, toţi foşti prim-miniştri, şi fiul lui Constantin Brătianu, doar stolnic. Noul monument este de fapt reconstituirea unuia mai vechi, realizat în 1903 de Ernest-Henri Dubois şi arhitectul Petre Antonescu, care se ridica tot acolo, în intersecţie. O fotografie de la inaugurarea acestui monument a fost neadjudecată la un preţ de pornire de 300 de euro.

Tot o sută de euro nu s-a dat pe o fotografie mai afectată în care îi recunoaştem pe Brătianu şi pe Louis Barthou, marele politician francez, prieten al României. Barthou a fost prim-ministru al Franţei dar şi ministru de externe, în 1934, când a fost asasinat la Marsilia, împreună cu regele Alexandru al II-lea al Iugoslaviei, soţul reginei Maria-Marioara, Mignion, pentru mama sa, regina Maria a României.

Până aici, pare o pledoarie pentru suspendarea ba chiar închiderea istoriei sau doar a cursurilor de istorie, că şi aşa nu mai dă nimeni nici doi eurocenţi pe ea. Dar ar fi nedrept să cădem pradă unor conjuncturi politice, este drept că, la licitaţia "de a doua zi", toată lumea era cu ochii pe numărarea voturilor şi pe împărţirea puterii, ca să mai aibă timp şi de lecţiile glorioase ale trecutului. Astfel că încheiem momentul jenant cu un buletin de vot, nu din 2020 ci din 1926, 26 mai. Este vorba de circumscripţia Ilfov şi de Adunarea Deputaţilor. Pe fiecare faţă sunt patru dreptunghiuri cu nume, nici un titlu de partid ci nişte semne, o steluţă, un cerculeţ, un pătrăţel, un triunghiuşor. Sunt şapte liste de partid iar ultimul dreptunghi este cu instrucţiuni de vot. Educativ, explicit. Prima listă, cea cu steluţă, este condusă de General Al. Averescu, trecut chiar cu gradul militar. A doua este, desigur, a liberalilor, cu Ion I. C. Brătianu în frunte. Când vorbim de Dr. N. Lupu, D. R. Ioaniţescu şi Virgil Madgearu, ne referim, desigur, la ţărănişti. Următoarea, a patra, tot pe prima pagină, este o listă condusă de Ion Zelea Codreanu, tatăl lui Corneliu. Deci, ar trebui să fie lista electorală a LANC, precursoarea Gărzii. Ultima listă, a VII-a, a social-democraţilor, începe cu Ilie Moscovici, unchiul lui Serge Moscovici, tatăl politicianului francez Pierre Moscovici, continuă cu Constantin Petrescu, viitor Titel, cu Stefan Voitech, care, fără h-ul de la urmă, devine singurul purtător de barbă din conducerea de mai târziu a ţării, cea supusă lui Ceauşescu.

Totuşi, oameni atenţi şi eterni au avut timp să dea 700 de euro pe o fotografie pe care se cerea doar 300. Cadrul îi reprezintă pe patriarhul Miron Cristea, premierul Ion. I. C. Brătianu şi pe politicianul basarabean Ion Inculeţ. 500 de euro s-a licitat pentru o altă fotografie interesantă, care îi arată pe Ionel Brătianu şi pe generalul Prezan, în caleaşcă, mergând la marea încoronare din 1922, de la Alba Iulia. Ce vremuri!