PLASAMENTE ALTERNATIVE Regele, comuniştii şi stema

Acum 140 de ani, Carol I a devenit rege şi România, regat. Este o evoluţie mult mai importantă decât o simplă schimbare de titlu sau statut. Carol era domn la Bucureşti din 1866, de acum fix 165 de ani. În 1877, tot într-o zi de 10 mai, promulgă declararea independenţei României, decisă de scurt timp de ambele camere ale parlamentului. Peste alţi patru ani, în 1881, Carol este încoronat rege al României, tot în urma unei legi adoptate de legislativul român.

10 Mai este ziua regalităţii, a monarhiei româ­ne, a dinastiei care a dat Româ­niei patru regi, din 1899 până în 1947. Departe de a fi perfectă, monarhia din România a "beneficiat" de o critică demolatoare, în timpul regimului comunist, care a creditat-o cu o imagine ce se perpetuează, incredibil, şi la vreme de democraţie.

Carol a avut una dintre cele mai lungi domnii, 47 de ani, din 1866 până în 1914. Bilanţul este, de asemenea, esenţial pentru modernizarea României. Moare în 1914, după ce consiliul de coroană alege să nu ducă ţara în război alături de Puterile Centrale, ci să facă o pauză neutră, timp în care Brătianu a cântărit cu sufletul dar şi cu praxisul toate variantele, inclusive preferinţele românilor.

Regina Elisabeta, care l-a promovat pe Enescu, compozitorul născut acum 140 de ani, provenea din una dintre cele mai vechi familii nobiliare germane, Wied. Se citeşte Vid, spre amuzamentul francezilor, francofonilor şi francofililor. Un nepot al său, numit Wilhelm, ca pe tatăl său, fratele reginei, a devenit primul rege al Albaniei independente, în 1914, propus de Take Ionescu, la sugestia reginei, şi acceptat de puterile europene decidente. Spre disperarea celor care l-au pus, Wilhelm zu Wied rezistă doar 6 luni ca rege al Albaniei, alegând statutul de ofiţer în armata germană, aflată în plin război mondial. După 1925 a venit în România, unde a trăit pe lângă urmaşii soţului mătuşii sale, şi a murit în aprilie 1945, la Predeal. Nu a mai apucat să vadă încă o capitulare germană şi invazia sovietică, aceea care a adus la puterea unică partidul comunist înfiinţat acum fix 100 de ani. Fiica lui, Maria Eleonore, avea să cadă victimă a acestui regim, murind în închisoarea de la Miercurea Ciuc, în 1956. Take Ionescu este înmormântat la mănăstirea Sinaia, tot vizitatorul simţind nevoia să mângâie nasul statuii sale, iar primul rege al Albaniei, în mijlocul Bucureştiului, în Biserica Luterană. În scurta sa domnie, regele Wilhelm a fost vizitat de Aleksandër Stavre Drenova, cunoscut mai ales ca Asdreni, scriitor albanez care a trăit mai mult în România, unde a murit în decembrie 1947, cu trei săptămâni înainte de abdicarea forţată a regelui. El ar fi vrut să rămână acolo, să primească o slujbă şi recunoaştere, dar, dezamăgit, a plecat înapoi la Bucureşti, înaintea regelui care avea să vină şi el, câţiva ani mai târziu. Asdreni a scris poemul ce a devenit imnul naţional al Albaniei, melodia fiind de Ciprian Porumbescu. Scriitorul albanez nu a primit vreo slujbă în Albania regelui Wilhelm, dar, la Bucureşti asistase la slujbele preotului Fan Noli, de la biserica Sfântul Nicolae "Dintr-o zi", biserica ortodoxă nu departe de cea luterană, de lângă Arhitectură şi Căminul Artei, mai exact. În 1911, renumitul scriitor albanez Fan Noli a ţinut aici o serie de slujbe, în turneul său de promovare a independenţei Albaniei. În 1924, pentru o scurtă şi nereuşită perioadă, avea să fie chiar prim-ministru al Albaniei.

Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen nu a fost prima opţiune pentru tronul eliberat, cu forţa, de Cuza. Aceasta era Phillipe de Flandra, care apucase deja să refuze tronul Greciei. Peste un an, în 1867, prinţul belgian devine cumnat cu Carol, cel care îl înlocuise în misiunea de la Bucureşti, căsătorindu-se cu Marie von Hohenzollern-Sigmaringen, sora lui Carol şi fiica legendarului Karl Anton von Hohenzollern-Sigmaringen, care a contribuit la unificarea germană cu propriul principat. Căutările europene pentru tronul României nu se opresc odată cu opţiunea foarte serioasă a lui Carol. Neavând urmaşi, i se caută şi lui Carol un succesor. Se vorbeşte cu fratele regelui, prinţul Leopold, care pasează oferta spre primul său fiu, Wilhelm, care o dă mai departe fratelui său, Ferdinand, nepotul de frate al lui Carol. Prin mama sa, Ferdinand avea sânge regal portughez şi imperial brazilian, dar şi princiar maghiar. De aceea, probabil, merită să credem legenda cu oferta nobililor maghiari de sub Republica Ungară a Sovietelor, din 1919, ca Ferdinand al României să domnească şi la Budapesta, ideea agreată de rege dar respinsă, elegant, de Brătianu. Dar, sigur, asta nu explică recenta demontare şi dispariţie a statuii lui Mihai Viteazul din Oradea şi înlocuirea ei cu statuia lui Ferdinand, Întregitor şi el, trei secole mai târziu.

Ferdinand a urcat pe tron după fix 25 de ani de stagiu de prinţ moştenitor şi avea deja cinci copii cu regina sa, Maria, nepoată şi ea a legendarei regine Victoria a Regatului Unit. Mult prea multă energie s-a cheltuit pe aluzii lubrice la adresa reginei Maria în loc să îi studiem fapta, dedicaţia şi meritele faţă de poporul roman şi ţara a cărei regină a fost. Nici recentul film care îi este dedicate cu forţa nu se îndepărtează prea mult de muntele de şabloane cu care i-au acoperit imaginea.

Ferdinand cel blând moare în 1927, când urmaşul său, Carol, primul rege născut chiar în România, avea statut de Caraiman, adică renunţase la tron. Aşa că, lui Ferdinand nu i-a urmat, la tron, fiul, Carol, ci nepotul, Mihai. Regele-copil, născut în 1921, deci acum aproape un secol, atunci avea 6 ani, neîmpliniţi, sau 5 ani împliniţi. Deşi pare un joc, totul este foarte serios. Şi ţara merge înainte, în forţă, clasa politică făcându-şi datoria de a guverna cu folos. În 1930, Carol îşi propune să-şi recupereze tronul, şi o face cu preţul detronării propriului fiu. Urmează un deceniu de dezvoltare a ţării şi a statului, de progrese importante dar şi de afirmarea a tendinţelor autoritariste şi fasciste care apăruseră şi deveniseră o modă, în Occidentul european. Cumplitul an 1940 aduce ciuntirea României, de dictatorii din extremele politice şi geografice, şi de la dreapta, şi de la stânga, şi de la Vest, şi de la Est. Carol al II-lea este alungat rapid chiar de cel căruia îi dăduse puterea, Ion Antonescu, încă general, iar Mihai, încă tânăr, revine pe tron. Va fi alungat şi el, de această dată fără drept de apel, şi, în 1947, se încheie istoria de tron a monarhiei române.

În ultimul timp, la casa de licitaţii recent lansată Historic sau la Artmarkul mai cu experienţă, s-au vândut tot felul de obiecte legate de regii, reginele şi prinţii României, multe piese care ar trebui să intre în arhivele sau muzeele ţării. Mai ales când preţul este de 50, 100 sau 200 de euro, sau chiar "neadjudecat". În decembrie trecut, la o licitaţie "regală", organizată de Historic, o fotografie carte poştală a lui Carol I, în uniformă, cu multe decoraţii, realizată în atelierul Franz Mandy, s-a dat cu 700 de euro, pornindu-se de la 500, deşi minimul estimat ar fi fost de o mie. În schimb, o fotografie de acelaşi tip, arătând-o pe regina Elisabeta în tinereţe, realizată de atelierul Carol Szathmari, după grafia etichetei, nu a găsit 200 de euro pentru adjudecare. O altă fotografie, cu Carol în profil, fără menţiunea atelierului dar cu rara semnătură a primului rege, a fost vândută cu 900 de euro. O simplă foaie de hârtie cu semnătura lui Carol I a fost şi ea vândută cu 200 de euro.

În a doua parte a licitaţiei dedicate de casei Historic familiei regale a României, desfăşurate a doua zi, 24 decembrie 2020, tot la Iaşi, a fost vândută, cu 3 mii de euro, o stemă brodată de mari dimensiuni a Regatului României, realizată în 1925, la Tassinari & Chatel, cu mătase şi fir de aur sau argint. Asta ne aminteşte de o altă aniversare centenară a acestui an, adoptarea stemei interbelice a Regatului României, din care se inspiră intens şi actuala noastră stemă de stat. Cea de acum o sută de ani a fost realizată de graficianul şi heraldistul clujean Jozsef Sebes­tyen Keopeczi.