PLASAMENTE ALTERNATIVE Sofia, Sfânta Sofia

Într-o atmosferă plină de COVID, vestea că Sfânta Sofia din Istanbul redevine moschee, după înalta şi hotărâta decizie a justiţiei turce, a trecut aproape neobservată. Au reacţionat UNESCO şi lideri ai religiei creştine, deşi decizia este mai mult politică. Turcia nu avea nevoie de încă o moschee, s-a vrut însă a fi dat un semnal politic. Ideea acestei reconvertiri este mai veche, a însoţit evoluţia preşedintelui Erdogan dar, de fapt, a fost ridicată, ca o sabie a lui Damocles, de mai mult timp.

Nu Damocles, ci Iustinian, împăratul bizantin, a ridicat măreaţa basilică, din anul 532 până 537. Numele nu îi vine de la Sfânta Sophia din Roma, cu trei fiice martirizate, Pistis, Elpis, şi Agape, ci de la principiul subtil al deităţii lui Iisus, în ipostaza Dumnezeu-fiul. De la început a fost uluitoare şi a rămas aşa şi după un mileniu şi jumătate. În 1054 a "găzduit" Marea Schismă, ruptura bisericii creştine în partea sa vestică şi cea orientală, între catolici şi ortodocşi, printr-un schimb de excomunicări între Roma şi Constantinopole, cum se numea Istanbulul atunci.

Peste un secol şi jumătate, oraşul este "vizitat" de cruciaţii celei de a patra încercări, care, în loc să se ocupe de eliberarea Ierusalimului, preferă să jefuiască masiv Constantinopolul. În drumul lor spre Ierusalim, cruciaţii se opresc să treacă Zadarul dalmat în posesia Veneţiei, spre maxima supărare a papei, apoi acceptă să îl pună pe tronul Bizanţului pe un prinţ pro-latin, în defavoarea unchiului său, care îi înlăturase tatăl. Reuşesc, dar prinţul devenit împărat este dat jos de pe tron un an mai târziu, în 1204, şi toate promisiunile sale de susţinere financiară şi militară a ambiţiilor cruciate s-au spulberat. Atunci, soldaţii din Vest se servesc, jefuiesc oraşul, inclusiv basilica Sfânta Sofia. Este instalat Imperiul Latin, de fapt un stat mic de tot şi extrem de volatil. Dogele veneţian, Enrico Dandolo, bătrân şi orb, a murit în oraşul distrus, în 1205, şi a fost înmormântat în Sfânta Sofia. Piatra sa de mormânt se vede şi acum, dar sub ea nu este nimic, bizantinii s-au răzbunat după 57 de ani, când au reuşit să îi gonească pe cavalerii din Vest. Constantinopole era o glorie apusă, un oraş-muzeu, un oraş-tezaur golit de splendorile sale pe care le descoperim, lejer, peste tot în Vestul Europei. Inclusiv caii de bronz de la San Marco sunt bizantini, de la Hipodrom. Aveau să mai treacă două secole şi Bizanţul dispărea în istorie.

La 28 mai 1453, ultimul împărat al Bizanţului, Constantin al XI-lea, primea ultima împărtăşanie, urmând să moară, eroic, în lupta de a doua zi. Istoria oraşului începe şi se termină, după 11 secole, tot cu un împărat numit Constantin. Primul, Constantin cel Mare, este fondatorul. Ultimul, hăcuit într-o mare de sânge, s-ar fi transformat într-o statuie de marmură, care aşteaptă revenirea la viaţă, ascunsă în marile ziduri ale oraşului. Turcii ocupă Constantinopole iar Mohamed al II-lea, supranumit Cuceritorul, sau Fatih Sultan Mehmet, în turceşte, transformă basilica în moschee. Obiectele creştine de cult au fost scoase din basilică iar fantasticele mozaicuri au fost distruse sau acoperite. A distrus altarul, a ridicat un minbar şi un mihrab, şi primul minaret din cele ce aveau să urmeze. Modificările suferite de Aya Sofia au urmat timp de 500 de ani, timp în care Sfânta Sofia a fost model pentru alte mari moschei din Istanbul, ridicate de la firul ierbii, printre care şi extraordinara Moschee Albastră.

Minunata basilică ridicată de Iustinian a devenit moschee, după aproape 900 de ani, şi moschee a rămas aproape o jumătate de mileniu, până la Ataturk, genialul părinte al Turciei moderne. În 1934, statul laic decidea ca moscheea, fostă bazilică, să devină muzeu, în folosul ambelor religii, dar mai ales al civilizaţiei umane. Din anul 1935, până la recenta decizie a justiţiei din Turcia, Sfânta Sofia a fost un muzeu vizitat cu entuziasm de turişti din întreaga lume.

Timp de 500 de ani, mozaicurile din basilica lui Iustinian, sau ce a mai rămas din ele, au stat ascunse sub tencuială. În 1847, sultanul reformist Abdulmejid îi aduce pe fraţii Fossati, elveţieni, şi nu veneţieni, să restaureze moscheea. Ei descoperă mozaicurile şi le prezintă sultanului care, la început, crede că ei, fraţii le-au făcut. Acceptă adevărul, dar nu şi mozaicurile, punând să fie acoperite la loc. Aşa au stat încă aproape un secol, până în 1931, când renumitul bizantolog american Thomas Whittemore îi cere permisiunea lui Ataturk să le scoată la lumină, din toate punctele de vedere. Mozaicurile se află doar în partea superioară, la galeriile imperiale, şi sunt absolut fenomenale, cu detalii de care şi pictura ar fi fost mândră.

În Aya Sophia avem două portrete magice ale lui Iisus. Cum am trecut prin uşa de marmură a galeriei superioare, descoperim un mozaic care este cel mai celebru şi mai frumos din lume. Se numeşte "Deisis" şi ni-i înfăţişează pe Iisus, alături de Fecioară şi Ioan Botezătorul. Iisus, aşezat, este redat într-o scenă, înconjurat de împăratul Contantin al IX-lea Monomahul şi împărăteasa Zoe. Într-o altă imagine extrem de puternică şi bine păstrată, Fecioara, pe tron, cu Pruncul în braţe, îi are, de-o parte şi de alta, pe împăraţii Constantin cel Mare şi Iustinian, care îi închină oraşul Constantinopole şi, respectiv, Sfânta Sofia, sub forma clasică a unor machete.

Fabulosul tezaur istoric care este Istanbulul, cu imperii care şi-au aşezat urmele unor civilizaţii uimitoare în straturi, mai are cel puţin două foste biserici cu mozaicuri de excepţie. Este vorba de Chora şi Pammakaristos, transformate şi ele în moschei, la un moment dat, moment în care şi aceste mozaicuri de acum un mileniu au fost acoperite de tencuială, zidărie sau doar var. Amândouă au devenit muzee, dar ameninţarea reconvertirii planează serios şi asupra lor.

Purtătorul de cuvânt al partidului de guvernământ a declarat că, în timpul slujbelor musulmane, milenarele mozaicuri creştine de la Sfânta Sofia vor fi acoperite de lasere, nimeni nu ştie ce înseamnă asta, sau de cortine, pur şi simplu. În acelaşi ton populist s-a anunţat că, fiind vorba de o moschee, accesul va fi gratuit. Oricum, indiferent de preţ, Sfânta Sofia era cel mai vizitat obiectiv din Turcia, cu peste 3 milioane de vizitatori în fiecare an.

Cu toate acestea, nu este sigură soarta mozaicurilor sau a altor rămăşiţe creştine din impresionanta basilică, redevenită moschee. Exemple recente ne alimentează temerile şi pun numele său sub semnul ghinionului. La Trabzon, oraşul cu o celebră echipă de fotbal şi ieşire la Marea Neagră, o biserică de secol XII, numită tot Hagia Sophia, a fost transformată în moschee în 2013, şi vechile sale fresce sau mozaicuri au fost acoperite. Oraşul Iznik, celebrul Niceea din istoria creştinismului, avea o biserică numită tot Hagia Sophia, acum în ruină. Exista planul refacerii ei ca muzeu, dar municipalitatea tocmai a votat ca reconstrucţia să ducă la o moschee.

Analiştii consideră că reconvertirea basilicii Sfânta Sofia este actul de deces al procesului de aderarea a Turciei la Uniunea Europeană. De la început se ştia că Turcia, ţară cu capitala şi cea mai mare parte a teritoriului în alt continent decât Europa, nu are cum să devină membră a organizaţiei comunitare, dar tot timpul a beneficiat de relaţii privilegiate şi foarte eficiente cu aceasta. Mai mult, este punctul oficial al rupturii cu moştenirea lui Kemal Ataturk Omul care a salvat Turcia, după Primul Război Mondial, a pus, cu o excepţională hotărâre, bazele modernizării Turciei, aşezând la locul lor mecanismele unei societăţi democratice.