PLASAMENTE ALTERNATIVE Theodor Aman, la a CXC-a sa aniversare

La 20 martie, sâmbăta asta, s-au împlinit 190 de ani de la naşterea lui Theodor Aman, marele pictor. Nu s-a spus nimic despre acest eveniment, tot aşa cum nu se spune nimic nici despre un alt Theodor afirmat prin părţile Olteniei, Vladimirescul, evidenţiat acum fix 200 de ani. Nu-i nimic, mai avem o ocazie să tăcem despre Aman, în august, când se împlinesc 130 de ani de la moartea lui, de această dată în Bucureşti.

Biografia lui Theodor Aman este o parte esenţială a istoriei artei româneşti. Este primul pictor român modern, de la el începem să vorbim de pictura de şevalet, laică şi civilă. El s-a născut, aşadar, la 20 martie 1891, la Câmpulung Muscel, fiind fiul unui negustor, Dimitrie Dimo, de origine aromână. Aman era porecla tatălui, care făcea comerţ intens cu turcii din Vidin, familia Dimo fiind stabilită la Craiova de când bunicul pictorului a venit la nord de Dunăre. Mama artistului era de origine greacă şi se născuse la Paris. Din modernitatea promovată de această familie face parte şi acceptul ca fiul să devină pictor, o îndeletnicire nouă, greu acceptată şi astăzi de către cei care vor musai un viitor bănos şi emfatic pentru copiii lor.

Ca Brâncuşi, o jumătate de secol mai târziu, Aman şi-a început studiile de artă la Craiova. A studiat acolo cu Constantin Lecca, un artist uitat şi el, în ciuda unei biografii glorioase, pline de premieri, bicentenarul său din 2007 trecând aproape neobservat. De la Craiova, vine la Bucureşti, apoi pleacă la Paris, peste tot studiind pictura. În 1864, împreună cu Gheorghe Tattarescu, obţine de la domnitorul Alexandru Ioan Cuza înfiinţarea Şcolii Naţionale de Arte Frumoase de la Bucureşti, devenind ctitor al primei instituţii de învăţământ superior artistic a românilor. A murit în 1891, la numai 60 de ani, fiind victima, se pare a unei erori medicale. Istoricul de artă Petre Oprea evocă o relatare a văduvei artistului, transmisă printr-o prietenă cu viaţă mai lungă, care spune că doctorul a inversat sticluţele din care trebuia să îşi încarce seringa şi, în loc de acid boric, cum cerea boala lui de vezică, i-a injectat dezinfectant, "sublimat coroziv", clorură de mercur, adică, provocându-i moartea în chinuri.

În Bucureşti a supravieţuit casa lui Aman, la umbra BCU, peste drum de Artmark. A fost construită după planurile artistului şi are un aspect de vilă neoclasică. Casa Aman avea deja 20 de ani când, peste două străduţe, a fost ridicat Ateneul. În urmă cu ceva ani, casa-muzeu arăta groaznic, curgea tencuiala de pe ea, o imagine care îmi sărea în ochi ori de câte ori ieşeam din BCU sau din GalAteCa, de-mi venea să îi sar gardul cu o mistrie şi un sac de ciment, să opresc sinistra scurgere. S-a iscat o iniţiativă, Ambasada SUA a dat vreo 20 de mii de dolari, s-au mişcat exemplar şi rotaryenii, până la urmă superba clădire a fost renovată şi amenajată aşa cum o putem vedea şi astăzi, dacă avem inspiraţia să o vizităm, ceea ce tare vă recomand. În sala cu presa de gravură, adusă de la Paris, şi cu câteva dăltiţe, mă simt ca la începutul gravurii la români, ceea ce şi este.

În casa Aman se află câteva dintre picturile esenţiale ale artistului, inclusiv imaginea lui Tudor Vladimirescu. Pentru că Theodor Aman este cel care, în 1879, face singurul portret cunoscut al slugerului Theodor, revoluţionarul din 1821. Îi spunem portret din greşeală sau pentru că, de fapt, ca în icoane, uneori, pictura lui Aman îi dă un chip lui Tudor Vladimirescu. El însuşi l-a alcătuit după mărturia unui supravieţuitor al Revoluţiei din 1821. Acum, această pictură, care îl arată pe Tudor în tabăra de la Cotroceni, este prezentată în expoziţia de la Palatul Şuţu, Muzeul Municipiului Bucureşti, cam singurul eveniment serios dedicat revoluţiei de acum două secole.

Deşi le vedem ca fiind piese doar de muzeu, picturile sau gravurile semnate de Aman au apărut şi în licitaţii, şi nu de puţine ori. Probabil, preţul cel mai mare obţinut pentru o lucrare de Theodor Aman este de 140 de mii de euro şi a fost licitat în 2018 pentru "Natură statică cu liliac şi cutie cu bijuterii", realizată în 1885. Preţul a intrat direct în Topul anului al casei de licitaţii de artă, pe locul al III-lea, după Grigorescu şi Tonitza.

Anul precedent, 2017, se vânduse, cu numai 130 de mii de euro, o pânză mai mare, numită "Natură statică cu fructe şi vin franţuzesc". Povestea acestei picturi ne arată că formula "picture in picture" a fost inventată cu mult înainte de ce credem noi, pentru că numita pictură apare într-o altă pânză de Aman, una care reprezenta un colţ din interiorul propriului atelier. Cum atelierul există, putem identifica în casa-muzeu acel colţ unde se afla pictura cu vinul cel bun, franţuzesc. De atunci nu am aflat pe unde a umblat această pânză, de când a plecat din atelierul lui Aman şi până a ajuns la licitaţia organizată de firma din palatul de peste drum.

2017 a fost, fără îndoială, un an excepţional pentru vânzările Aman, care sunt, oricum, extrem de importante şi interesante. În martie, se vânduse, cu 95 de mii de euro, o scenă orientală, cu o femeie, probabil o odaliscă, cântând la o alăută cu gâtul drept şi foarte lung. Catalogul ne explică că pictura face parte, de mai bine de 70 de ani, dintr-o colecţie particulară maghiară din Pecs. A ajuns acolo, ni se spune, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind dăruită, de unde s-a întors la Bucureşti pentru a fi vândută. Desigur, este puţin probabil că în altă parte s-ar fi obţinut acelaşi preţ, apreciat ca fiind mare. Fiind o lucrare de Aman, pictor din istoria culturii româneşti, preţul ar putea fi văzut ca fiind mic. Dar, într-adevăr, nu este o scenă istorică, eventual batailistă, ca să ceară un preţ mai mare. În schimb, subiectul oriental, în care Aman are o frumoasă istorie, ar fi putut să îi aducă un preţ bun, la o licitaţie din Occident cu acest subiect, orientalismul.

În mai 2013, Artmark a avut o licitaţie cu această temă, orientalismul, dar atunci au fost propuse doar două gravuri semnate în placă. În schimb, licitarea colecţiei dr. Ioan Chisăliţă, de la sfârşitul lunii, adună 112 mii în contul lui Theodor Aman, dar pentru patru loturi. Unul dintre ele, dat cu 42,5 mii de euro, a fost anunţat, atunci, ca fiind recordul personal al artistului. Este "Veneţiană", reprezentând o tânără care cântă tot la o alăută, sau lăută, ca să ştim de unde vin lăutarii, una cu gâtul lung şi drept, nu frânt ca la cobză. Celelalte picturi vândute atunci sunt: "În grădină", cu o domnişoară, care ar fi putut fi foarte bine propria soţie, şi o umbrelă, pentru care s-a licitat 32,5 mii de euro, "Tânără în hamac", care a primit 15 mii, "De la fântână", titlul unei imagini cu o femeie văzută din spate în timp ce cară, cam exagerat de deformant, un ulcior, probabil cu apă, pentru care s-a ajuns la 22 de mii de euro. Toate cele patru aceste vânzări sunt picturi de mici dimensiuni, aproape miniaturale, care nu depăşesc 24 sau 16 cm.

Acestea fiind zise, căutaţi-l pe Aman în muzee, sperăm să citim cât mai mult despre el, mai ales că a pictat subiecte istorice, şi, în niciun caz, nu-i ziceţi "La mulţi ani!", chiar dacă este a CXC-a sa aniversare.