PLASAMENTE ALTERNATIVE Trăiască Regele!

În pace şi onor, de ţară iubitor şi apărător de ţară! Desigur, este mesajul imnului regal pe care îl evocăm în aceste zile, când vorbim de Majestatea Sa, Regele Mihai al României. Oricât de cârcotaş ai fi, pro sau antimonarhist, echidistant sau doar român nu poţi să nu consideri că noi, românii, am avut un noroc uriaş, istoric, că regele nostru, probabil ultimul, a fost dăruit cu o viaţă lungă. Că nu am ştiut să ne bucurăm de acest privilegiu, că ne-am început libertatea bătându-ne joc de acest dar divin este cu totul altceva, regele a fost mereu alături de România, căreia i-a dăruit întreaga sa viaţă. O viaţă lungă dar deloc uşoară. Avem şi vom avea tot timpul să întoarcem pe toate părţile istoria României şi a monarhiei sale, acum, la un secol şi jumătate de existenţă, vom afla lucruri minunate despre regii noştri, poate îi vom lăsa şi pe istorici să vorbească, dar sigur am rata ocazia de a ne bucura de regele Mihai, care ne-a aşteptat atâta timp.

Regele Mihai s-a născut în 1921, iar la 5 ani era pe tron, urmându-i bunicului său, Ferdinand Întregitorul. Tatăl, Carol, care avea să devină al treilea rege al României şi al doilea cu acest nume, renunţase la coroană, astfel că micul prinţ a trebuit să primească pe umerii săi greutatea acestei uriaşe sarcini. În iunie 1930, la 8 ani, Mihai este detronat de tatăl său, care se decide, în sfârşit, să devină Carol al II-lea. După un deceniu va pleca din nou, lăsându-i lui Mihai, încă fraged, la nici 19 ani, tronul şi o ţară hăcuită de vecini. Când a împlinit 20 de ani, conducea o ţară în plin război cu gigantica Uniune Sovietică, în 1944 iese din această aventură care i se mutase pe propriul teritoriu, iar în penultima zi a anului 1947, comuniştii veniţi din Estul sovietic, aliaţi cu cei din "coloana a V-a" românească, îl obligă să abdice şi să părăsească teritoriul României.

Cât timp au stat comuniştii în România, regele a stat în exil. Exemplul său a fost mereu de profundă demnitate regală, oricât de dificile ar fi fost condiţiile în care trăia, împreună cu familia pe care şi-a făurit-o în acest exil dureros. Revoluţia anticomunistă din Decembrie 1989 nu a adus lucrurile pe un făgaş firesc pentru rege şi ţara sa. Mihai şi familia sa au trebuit să treacă prin situaţii jenante generate de noile autorităţi, care nu înţelegeau această şansă extraordinară, aceea de a avea în viaţă pe ultimul rege, cel alungat de comuniştii care şi ei fuseseră alungaţi. Sau măcar aşa credeam. În loc să fie invitat şi primit cu mari onoruri în ţara sa, regele Mihai a fost alungat din nou şi din nou, de pe aeroport sau din drumul spre Curtea de Argeş, unde i se odihnesc strămoşii, regi ai României şi reginele lor.

În 1992, acceptata sa vizită în România se transformă, aşa cum era normal, într-un triumf din care autorităţile nu învaţă decât că trebuie să se teamă de o astfel de popularitate. Democraţia şi istoria au coborât, atunci, în bernă. România era ţara mineriadelor, nu a demnităţii regale. Preşedintele Emil Constantinescu este cel care a adus la normal comportamentul oficial faţă de regele nostru, căruia aveam şansa de a-i fi contemporani. În 2000, când a redevenit preşedinte, Ion Iliescu a avut puterea de a-şi recunoaşte comportamentul execrabil faţă de regele României şi să îndrepte ce se mai putea. Şi, totuşi, în 2011, când Regele a ţinut discursul în faţa Parlamentului României, un discurs istoric din toate foarte multele puncte de vedere, au fost încă mulţi şi importanţi care şi-au băgat unghiile în gât. După care au scris paginile Wikipedia, în română sau engleză, dedicate Regelui Mihai l al României, în care afli toate tâmpeniile, temeinic şi propagandistic tratate, dar nu se spune nimic despre acest discurs de patrimoniu.

În orice societate normală sunt apreciate obiectele ce amintesc de marile momente ale istoriei sale. Monarhia face parte din istorie, iar aceste nenumărate şi frumoase piese formează o categorie de obiecte de colecţie şi de comerţ specializat, fără formulă de stabilire a preţului. Avem în viaţa noastră, poate şi în comerţ, amintiri de când regele s-a restabilit în România, de când i s-au retrocedat Peleşul şi Elisabeta, de la întâlnirile de la Săvârşin, nu mai vorbesc de vizita din 1992, fotografii dintotdeauna şi mai ales din exil sau dinainte de 1947, suveniruri, dar şi obiecte oficiale, mai ales militare, cu cifra regelui Mihai, acte şi hărţi, steaguri şi cărţi, ca să nu mai vorbim de manuscrise şi autografe. Uneori, aflăm şi picturi sau sculpturi cu Regele, cu regii României, cu familia regală, cu oamenii importanţi din vremurile monarhiei.

Casa Artmark a avut inteligenta inspiraţie de a organiza de câteva ori licitaţii cu dedicaţie sau doar accent pe memorabilia cu temă regală. În septembrie 2011, cu o lună înainte ca Regele să împlinească 90 de ani, a fost organizată licitaţia "România regală", un eveniment care a înscris piaţa obiectelor de artă şi de colecţie în frumoasele manifestări "provocate" societăţii de acest eveniment. Carol l a apărut cel mai des în această licitaţie, pe numeroase piese. Ferdinand apare şi el, pe câteva piese rare - un studiu în ulei pe lemn pentru un portret de front, realizat de Nicolae Petrescu Mogoş, vândut cu 800 de euro, diploma, din 1924, pentru celebrul "Ordin al Jartierei", document istoric vândut cu 7 mii de euro, un pandantiv cu portretul lui Ferdinand pe când era principe moştenitor, o fotografie de pe front, din 1917, unde apare şi moştenitorul Carol, adjudecată cu doar 80 de euro, pe diferite arme, sub formă de cifră regală sau pe excepţionala medalie "Ferdinand Întregitorul", realizată de sculp-torul Constantin Baraschi împreună cu pictorul Anastase Demian, cel care avea să picteze catedrala regelui Mihai de la Timişoara. Împreună cu Tache Papatriandafil, Anastase Demian a lucrat şi la Stella Maris, capela reginei Maria de la Balcic.

În licitaţia "România Regală" de la Artmark, din 2011, s-au vândut cu 2,6 mii de euro, două medalii Balcic, din argint, emise, paradoxal, în anul 1940, când Balcicul era cedat Bulgariei, cu tot cu Cadrilaterul. Pe una dintre medalii apare regina Maria în chip de ctitor, cu macheta capelei Stella Maris, pe alta este Carol al II-lea, cu digul ce îi poartă numele, pe revers.

De la regele Mihai am avut, în licitaţia din 2011, printre altele, un superb portret fotografic al reginei Ana, realizat la Londra în 1954 sau 1955, imagine excepţională vândută cu 150 de euro. De asemenea, a fost propus şi un bust al tânărului rege, realizat de Constantin Antonovici, cunoscutul elev al lui Brâncuşi, sculptură realizată de acesta când şi el, şi regele se aflau în exil.

Primăverii să îi dăm tributul de mărţişoare, chiar din acea licitaţie - 1.200 de euro un mărţişor din aur cu portretul viitoarei regine Maria, atunci o frumoasă principesă moştenitoare, dar, la 275 de euro, şi un pandantiv cu design asemănător, cu Carol l şi Traian pe avers. Reversul celor două mărţişoare din 1906, cel din aur şi cel din metal argintat, cu îngeraşi şi un 1 Martie mare, este identic.