Plata amenzilor contravenţionale va fi monitorizată electronic

Marius Constantin
Politică / 20 mai 2015

Guvernul a aprobat un proiect de Lege care facilitează plata amenzilor contravenţionale, prin instituirea unui mecanism electronic de evidenţă şi comunicare în materia amenzilor contravenţionale, în măsură să permită furnizarea în timp real a datelor despre creanţele datorate (amenzile) şi despre plăţile efectuat, precizează un comunicat transmis redacţiei.

Accesarea acestor date ar urma să poată fi făcută atât de către autorităţi, cât şi de către contribuabili.

Mecanismul propus va putea fi utilizat în "sistem pilot" pentru amenzile contravenţionale la regimul circulaţiei pe drumurile publice aplicate conducătorilor de autovehicule. Legea va putea fi aplicată şi pentru alte amenzi contravenţionale de către organele din care fac parte agenţii constatatori, pe măsura dezvoltării sistemului informatic de gestionare a titlurilor de creanţă electronice şi conectării la acesta.

Concret, proiectul de Lege stabileşte unele măsuri pentru facilitarea plăţii amenzilor contravenţionale, după cum urmează: se constituie Contul unic, deschis la Trezoreria Statului, destinat încasării amenzilor contravenţionale, asociat bugetelor locale, respectiv bugetului de stat; se instituie obligaţia utilizării Seriei de evidenţă unică a procesului verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii; se instituie Titlul de creanţă electronic, cuprinzând datele din procesul verbal, stabilite prin această lege; se instituie Sistemul informatic de gestionare a titlurilor de creanţă electronice.

Astfel, achitarea în numerar a amenzilor aplicate prin procese verbale conţinând seria unică de evidenţă se va putea face la orice unitate a Trezoreriei Statului, la casieriile unităţilor administrativ-teritoriale sau la alte entităţi abilitate, indiferent de domiciliul persoanei fizice sau de sediul persoanei juridice. De asemenea, se elimină obligativitatea pentru plătitor de a face dovada plăţii către agentul constatator.

Proiectul de act normativ mai conţine o serie de reglementări privitoare la datele înscrise în procesul verbal de contravenţie şi, totodată, o serie de modificări şi completări la actele normative conexe, pentru armonizarea legislativă.

În acest sens, o modificare importantă adusă de proiectul de lege este intervenţia asupra condiţiilor în care se poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ de sancţionare. Ca regulă generală, se instituie posibilitatea de plată a jumătate din minimul amenzii în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului verbal. În prezent, acest termen este de 48 de ore.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb