Plutonier adjunct din Câmpulung Moldovenesc, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Jose Fierro
Anticorupţie / 19 decembrie 2016

Plutonier adjunct din Câmpulung Moldovenesc, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Marius Smadici, plutonier adjunct în cadrul unităţii militare 02541 Câmpulung Moldovenesc, aflat în stare de arest preventiv, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a 12 infracţiuni de trafic de influenţă, informează un comunicat de presă al DNA.

Angajatul M.Ap.N este acuzat că a primit sume cuprinse între 500 şi 2.000, în total 10.500 euro, de la 12 persoane. Banii au fost pretinşi şi primiţi de inculpat pentru a le facilita acestora trecerea testului psihologic şi a probei sportive, probe eliminatorii pe care persoanele respective trebuiau să le susţină în cadrul U.M. 02541 Câmpulung Moldovenesc în vederea angajării în cadrul Ministerului Apărării.

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată, în stare de libertate şi: Codrin Irinel Mihalcea, colonel în cadrul în cadrul Direcţiei de Contrainformaţii şi Securitate Militară, pentru săvârşirea infracţiunilor defavorizare a făptuitorului şi participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite; Ciprian Ionuţ Năstase, locotenent în cadrul în cadrul U.M. 01270 Focşani, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului; Cristian Gabriel Ceapă, lucrător comercial, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite; Adrian Caia, soldat gradat profesionist în cadrul U.M. 01407 Piatra-Neamţ, pentru săvârşirea a 4 fapte de complicitate la trafic de influenţă şi 4 fapte de complicitate la cumpărare de influenţă; Mihai Valentin Cîrlan, pentru săvârşirea a 2 fapte de favorizare a făptuitorului şi pentru folosirea bani, bunuri ori alte foloase necuvenite şi Costică Gherasim, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În cazul pretinderii şi primirii sumei de 1.600 de euro de la unul dintre candidaţi, inculpatul Marius Smadici a lăsat să se înţeleagă că are influenţă şi asupra comisiei de examinare în cadrul probei sportive eliminatorii, pe care persoana respectivă urma să o susţină. Astfel, inculpatul l-a condus pe candidat în incinta unităţii militare unde a doua zi avea să aibă loc proba sportivă, arătându-i în ce va consta efectiv proba sportivă şi lăsându-l să se pregătească pe traseul respectiv. A doua zi, în urma susţinerii testării sportive, candidatul a fost declarat admis.

În cazul candidatului Mihai Valentin Cîrlan, banii au fost remişi plutonierului adjunct Smadici Marius de inculpatul Costică Gherasim, unchiul primului.

În acelaşi context, în unele cazuri, inculpatul Adrian Caia a fost cel care a intermediat o parte dintre întâlnirile lui Smadici cu viitorii susţinători ai examenului.

În aceeaşi perioadă (la data de 28 iulie 2016), inculpatul Codrin Irinel Mihalcea, fără să aibă acordul organelor de urmărire penală, l-a trimis pe inculpatul Ciprian Ionuţ Năstase în municipiul Câmpulung Moldovenesc pentru a intermedia întâlnirea dintre Marius Smadici şi Cristian Gabriel Ceapă, întâlnire în urma căreia acesta din urmă a luat cunoştinţă, fără drept, de subiectele ce constituiau obiectul examinării psihologice pe care trebuia să o susţină în ziua următoare în cadrul Centrului Zonal de Selecţie şi Orientare Câmpulung Moldovenesc.

Inculpatul Ciprian Ionuţ Năstase, fără a avea acordul organelor de urmărire penală, dar cu ştiinţa inculpatului Mihalcea Codrin Irinel, a înregistrat audio/video această întâlnire cu ajutorul unui ceas personal, şi, la instigarea inculpatului Codrin Irinel Mihalcea, a ascuns această probă organelor de urmărire penală, fapt care a dus la îngreunarea cercetărilor efectuate.

În cauză, procurorii militari au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumelor de 200 lire sterline şi 9.000 lei, sume de bani care aparţin lui Marius Smadici. De asemenea, aceeaşi măsură a fost dispusă şi în cazul celor 500 euro, bani care aparţineau inculpatului Adrian Constantin Caia.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Suceava, cu propunerea ca măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză să fie menţinute.

De asemenea, procurorii militari au mai propus anularea concursului susţinut de către mai multe persoane printre care şi inculpaţii Cristian Gabriel Ceapă şi Mihai Valentin Cîrlan, în perioada iunie - iulie 2016, în cadrul Centrului Zonal de Selecţie şi Orientare Câmpulung Moldovenesc, în vederea ocupării unor posturi de soldaţi gradaţi profesionişti în cadrul M.Ap.N.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb