PNL deschide o carte de condoleanţe în memoria lui Mircea Ionescu Quintus

Andrei Stan
Politică / 16 septembrie 2017

Mircea Ionescu Quintus (Sursa foto: captură Youtube)

Mircea Ionescu Quintus (Sursa foto: captură Youtube)

Partidul Naţional Liberal (PNL) deschide o carte de condoleanţe în memoria lui Mircea Ionescu Quintus, la sediul central al formaţiunii.

"În memoria preşedintelui de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, va fi deschisă o Carte de condoleanţe la sediul central al Partidului Naţional Liberal (Aleea Modrogan, nr.1), pentru toţi cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu seniorului liberal şi să transmită un gând bun familiei îndoliate", se arată într-un comunicat al PNL, trimis Redacţiei.

Cartea de condoleanţe va fi deschisă astăzi, între orele 15.00 şi 20.00, precum şi duminică şi luni între orele 10.00 - 18.00.

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, care a încetat din viaţă vineri, va fi înmormântat luni, la Cimitirul Viişoara din Ploieşti, potrivit News.ro.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al liderului liberal va fi depus, duminică la prânz, la capela Bisericii Buna Vestire din Ploieşti.

Născut în 1917, în plin Război Mondial, Mircea Ionescu Quintus - care a încetat din viaţă vineri - s-a înscris în PNL la vârsta de 19 ani, a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, a fost deţinut politic în perioada comunistă, iar după Revoluţie a fost preşedinte al PNL, ministru al Justiţiei, deputat şi de două ori senator. Mircea Ionescu Quintus a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis în luna martie, cu o zi înaintea împlinirii vârstei de o sută de ani.

Ultimul eveniment public la care a participat a fost ceremonia de la Palatul Cotroceni, care a avut loc în 17 martie. Seniorul liberal a fost decorat de preşedintele Iohannis cu Ordinul "Steaua României" în grad de ofiţer, fiind al treilea preşedinte care i-a oferit o distincţie, după Ion Iliescu şi Traian Băsescu.

El a luat parte, tot în luna martie, şi la Consiliul Naţional de Coordonare al PNL, unde liberalii au stabilit calendarul şi regulile alegerilor interne din partid. Atunci, seniorul liberal le-a spus mai tinerilor săi colegi: "Sunt membru al PNL de 80 de ani. Împreună cu tatăl meu am trăit 100 de ani în acest partid. Nimic nu mi-a putut clinti sau mişca în vreun fel adeziunea la el şi încrederea în el. Abia aştept momentul în care să felicit pe următorul preşedinte, pe noul preşedinte al PNL, să-l asigur de sprijinul meu şi să vă asigur pe toţi care luptăm pentru victoria PNL".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb