Politică şi război

Jean-Claude Juncker este primul ministru al unei ţări minuscule, cu un nume care, încă, mai lasă să se citească urmele istoriei feudale - Marele Ducat de Luxemburg. Are 58 de ani şi este, de departe, cel mai apreciat politician al Europei, nu doar pentru că a reuşit performanţa unică de a sta, în condiţii democratice, 18 ani în fruntea guvernului ţării sale, ci şi pentru că este cel mai solid pilier al partidei europeniste din întreg cuprinsul UE. Proiectul uniunii monetare şi realizarea sa îi datorează într-atît încît nimeni nu s-ar fi mirat dacă pe reversul monedei euro ar fi stat efigia lui. Cînd o asemenea personalitate politică spune că Europa 2013 seamănă înfricoşător de tare cu Europa 1913, adică cea dinaintea primului război mondial, nu poţi trece cu vederea o asemenea remarcă, publică. În interviul acordat săptămînalului german "Der Spiegel", Juncker nu dezvoltă subiectul, ba chiar face repede un pas înapoi. Nu crede că ne aflăm în pragul războiului, dar supraîncrederea larg răspîndită, atît în rîndul populaţiei, cît şi în cercurile politice, în faptul că "războiul este imposibil", mai ales datorită gradului înalt de interdependenţă economică din spaţiul european, rămîne un fapt straniu similar, atunci cînd compari cele două momente de istorie, aflate la un secol distanţă. Un avertisment trebuie dat, iar războaiele din Bosnia şi Kosovo, crede Juncker, sunt suficient de convingătoare pentru faptul că, în Europa, "demonii războiului nu au dispărut, sunt doar adormiţi"!

Marele om politic se înşală, de două ori! În primul rînd, demonii războiului, în Europa, ca peste tot în lume, nici măcar nu au aţipit, necum să doarmă vreo clipită! În al doilea rînd, Europa nu se află în pragul războiului, ci mult dincolo de el, adică în plin război! Să ne desluşim! Din antichitatea cea mai veche şi pînă astăzi, umanismul, în variile sale forme culturale, a ţinut trează speranţa şi iluzia că războiul ar putea fi scos o dată pentru totdeauna din istorie! Pînă astăzi, reţeta magică nu a fost găsită de niciunul dintre alchimişti. Războiul, în diferitele sale forme, a fost mereu un pandant al politicii, un soi de "organism" cu care politica a trăit în simbioză! Fiecare i-a dat celuilalt ceva vital pentru perpetuarea existenţei sale! Aşa au stat lucrurile pînă în zorii modernităţii, cînd raporturile s-au schimbat radical: războiul devine parazitul politicii, unul care îşi devorează rapid gazda, iar acum se confundă cu ea! Politica în sensul "tehnologiei sociale menită să rezolve problemele comunităţilor umane" a cedat locul "tehnologiei de a impune altora, cu orice mijloace, voinţa proprie" pentru a obţine pe această cale, mult mai repede şi mai "economic", un avantaj. Autoritatea cedează locul Puterii, iar scopul final al acţiunii politice devine "prada"! Singura diferenţă semnificativă între 1913 şi 2013 este doar cîştigul uriaş în "plasticitate" al războiului. Atunci era posibil numai între entităţi statale şi angrena, ineluctabil, aproape toate resursele sociale, de la cele industriale, la cele umane. Rezultatul militar era pecetea pentru organizarea şi deciziile politice ulterioare! Astăzi, războiul a "învăţat" să ia forma celor mai diferite domenii sociale, nu doar ale politicii. Nimeni nu se mai îndoieşte că războaiele economice sunt la fel de reale şi devastatoare, ca şi cele "militare", purtate cu puşti şi tancuri. Nu cred că există multă lume care, în Europa cel puţin, să se mai îndoiască de faptul că "războaiele" psihologice, ideologice, culturale - adică cele îndreptate împotriva conştiinţei umane, fie la nivel individual, fie colectiv, sunt o realitate la fel de substanţială, ca şi războaiele economice. Mesajele cu capacitate de mobilizare sau distrugere a motivaţiei sunt, în multe privinţe, mai eficiente decît rachetele lansate de pe submarine! După ce a epuizat forma tradiţională a războiului, cu mijloace şi metode preponderent militare, după ce a experimentat şi adîncit formele războiului rece, mai bine de jumătate de secol, după ce a testat în laboratoarele "lumii a treia" diferitele forme de conflicte controlate, asimetrice, limitate etc., după ce coşmarul "războiului sfîrşitului lumii" a fost pus la "frigider" prin înţelegerea directă a marilor puteri nucleare, politica în Europa, ca şi cea a lumii din care face parte, s-a cufundat cu voluptate în valurile noilor războaie "necesare" restructurării marii ordini internaţionale. De la eliberarea terorismului din tenebrele Tartarului, în care a fost creat, la "revoluţiile" incubate în laboratoarele de planificare politică şi militară, pînă la "războaiele monetare", ori cele "economice cu orizont continuu", nici o formă de luptă nu este lăsată de o parte în această generală sforţare de a crea o "lume nouă". Una în care statele mai sunt lăsate să existe doar pentru a putea justica forţele de represiune care se ocupă de "liniştea internă" a comunităţilor umane cu "identităţi variabile şi instabile".

O asemănare semnificativă exis­tă totuşi între 1913 şi 2013! Atunci, ca şi acum, sforţarea politicii de remodelare a ordinii mondiale a fost aceea de a destructura definitiv nişte entităţi cu grad mare de stabilitate, chiar dacă nu neapărat foarte performante; atunci "imperiile", astăzi "statele (multi)naţionale". Din această perspectivă, se vede mult mai bine că proiectul Uniunii Europene nu are ca finalitate "un nou tip de mega-structură politică". Cînd s-a îndreptat către aşa ceva mai serios, i s-au pus repede nu beţe, ci ditai stîlpii în roţi! Mai întîi, "resuscitarea naţionalismelor", iar mai apoi, "criza economică". Europa în care trăim şi mai ales cea care stă să-şi deapene istoria în deceniile care vin este foarte departe de ceea ce a visat şi a crezut, poate sincer, Jean-Claude Juncker şi odată cu el, o generaţie de idealişti ai politicii pentru care războiul înseamnă doar nişte demoni şi aceia, în cea mai mare parte a timpului, adormiţi! De la războaiele controlate pentru restructurarea Iugoslaviei, la cel economic împotriva Greciei (desigur, politicienii eleni poartă vina principală de a-şi fi adus ţara în postura de pradă perfectă şi victimă sigură într-un război financiar-economic în care a trebuit să capituleze necondiţionat chiar din prima zi a ostilităţilor!), şi de la ofensiva dezlănţuită, "ideologic" deocamdată, de Ungaria împotriva României, de Rusia împotriva Georgiei, de Ucraina şi Rusia contra României, de Rusia contra Ucrainei, la "războaiele identitare" care ameninţă serios prăbuşirea Spaniei, Belgiei şi chiar a Marii Britanii, Europa este orice, mai puţin un sanctuar al păcii! Războiul este adevăratul şi neîndurătorul ei stăpîn!