Politică

21 aprilie
Angrenajele lui Călin Georgescu scârţăie

Cea mai gogonată chestie de Paşte: "Esenţa lumii divine e dată de limba română"

MAKEPolitică / 20 aprilie

Reproduc unele dintre cele mai gogonate, nefondate şi retoric exagerate afirmaţii din tot discursul lui Calin Georgescu, distribuit pe TikTok, in Duminica Paştelui:

"Esenţa lumii divine, nucleul din care gândirea umană separă arderea de binecuvântare, este dată de limba noastră română, de limba bătrână a geţilor. Nealterată de imixtiuni, cu o conotaţie sacră. Limba noastră este principala formă prin care ne putem proteja identitatea şi credinţa strămoşească; atunci când ne rugăm în limba română, limba noastră sfântă, ne protejăm imunitatea sufletească, atât de greu încercată de actuala criză pe care o traversăm."

Crin Antonescu: "Nu am colaborat cu Securitatea"

Crin Antonescu: "Nu am colaborat cu Securitatea"

M.P.Politică / 17 aprilie

Crin Antonescu a prezentat public, miercuri, declaraţia dată în 1988 la Securitate, în contextul anchetării unui prieten apropiat, profesorul Ştefan Costache, care încercase să părăsească ilegal România.

Crin Antonescu a fost la CNSAS pentru a consulta documentele din dosarul său

Crin Antonescu a fost la CNSAS pentru a consulta documentele din dosarul său

R.S.Politică / 17 aprilie

Actualizare - link: Crin Antonescu: "Nu am colaborat cu Securitatea"

---

Crin Antonescu a fost, joi, la CNSAS pentru a consulta documentele din dosar său şi a primit fotocopii ale declaraţiei pe care a dat-o în faţa Securităţii, privind plecarea din ţară a prietenului său. Candidatul coaliţiei de guvernare va prezenta într-o conferinţă de presă anunţată la ora 17.00 conţinutul acestor documente

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Crin Antonescu: "Ponta e un trădător de rând"

Crin Antonescu: "Ponta e un trădător de rând"

S.B.Politică / 12 aprilie

Candidatul PSD, PNL şi UDMR pentru preşedinţie, Crin Antonescu, afirmă despre fostul său partener politic Victor Ponta că e un" trădător de rând" şi e de părere că acesta nu se va clasa nici măcar printre primii trei candidaţi în ordinea...

Liviu Dragnea: "Ponta bate câmpii"

Liviu Dragnea: "Ponta bate câmpii"

S.B.Politică / 11 aprilie

Fostul premier Liviu Dragnea, care a deţinut funcţia de vicepremier când Victor Ponta era prim-ministru, afirmă că Ponta "suferă de mitomanie" şi "denaturează adevărul în avantajul lui"

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3833
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8304
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.4611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo