Praktiker România deschide mâine o aripă nouă a magazinului din Deva, adăugată în urma unui proiect de extindere cu aproape o treime a suprafeţei de vânzare a acestei unităţi. Valoarea totală a investiţiei în proiectul de lărgire a spaţiului Praktiker Deva se ridică la 1,3 milioane Euro, noua suprafaţă de vânzare a magazinului fiind de 5.515 mp, informează un comunicat remis redacţiei.
Monica Hodor, director general interimar Praktiker România: "Strategia noastră de dezvoltare include o serie de proiecte prin care avem în vedere creşterea spaţiului de vânzare pentru o parte din magazinele existente în reţea. Praktiker Deva a fost proiectat de la început cu această opţiune de extindere, pe care am avut în plan să o valorificăm într-un interval de timp de 2-3 ani de la momentul deschiderii. Prin suprafaţa mai mare pusă acum la dispoziţie clienţilor noştri, ne dorim să le oferim acestora cât mai multe soluţii pe care ei să le poată lua în calcul în proiectele lor de amenajare".