Prea mic pentru un război atît de mare

Cînd a clocit-o în laboratoarele îmbîcsite de ideologie imperial-stalinistă dospită în subsolurile clădirilor unde nu a străbătut niciodată nici cea mai slabă rază de umanism sau compasiune umană, acolo unde, pe un uriaş morman de cadavre s-a clădit măreţia kagebistă a URSS- ului tinereţii sale, aventura militară a Rusiei în Ucraina însemna pentru Putin doar o reglare de conturi. Marele Ţar de la Moscova a hotărît că sfidarea nu mai poate continua! Zelensky? Cine e băiatul ăsta? Un actoraş, un neica nimeni care se crede Preşedinte. Consecinţă a unui joc al întîmplării şi manipulării condus de cei care ştiu să îl stăpînească: imperialiştii americani şi acoliţii lor europeni. Cei care n-au vrut niciodată, după cum nu vor nici azi, binele Maicii Rusia. Dimpotrivă, îi vor Răul. Da, da, cu R mare! Ăsta crede că poate să croiască lumea în care va trăi Rusia în acest secol după capul lui şi după bunul plac al celor care îl manevrează de la spate? Se crede stăpîn peste destinul ruşilor care dintr-o neghiobie a istoriei au ajuns cetăţeni într-o ţară artificială, o gubernie a URSS pe care ei, ca şi El, nu o recunosc drept stat de sine stătător, împotriva împilării căruia s-au ridicat bravi cu arma în mînă? Sigur că Rusia i-a sprijinit, doar sunt sînge din sîngele Rusiei şi al pravoslavnicului său Popor. Pînă cînd poate fi suportat un asemenea afront, un asemenea curs abetant şi nedrept al istoriei? Pînă în ziua în care El, Marele Ţar, a hotărît că a venit vremea socotelilor.

Cancerul Zelensky-Ucraina şi tot ceea ce a strîns în jurul lui această malformaţie otrăvitoare a istoriei trebuie extirpat. Operaţia militară specială, brutală, care taie pînă la os, fără milă, este singurul leac! Nu contează cît sînge curge iar, dacă pacientul moare pe masa de operaţie....cu atît mai bine!! Aşa a hotărît El şi, după cum a declarat public mai zilele trecute, nici astăzi nu are nici cea mai mică îndoială că a fost o decizie justă, necesară şi mai mult decît întemeiată. Salutară! Cît despre Occident, el să facă bine şi să nu-i stea împotrivă. Să zică ce vrea, dar să nu se implice militar căci, atunci, schimbăm foaia. Punem la lucru ciuperca nucleară. Şi, ştie orişicine, unde creşte ea, altceva nu mai creşte şi nici nu mai trăieşte. Niciodată. Om, fiară, plantă. Culmea, în loc să îi mulţumească. Doamne mare este nerecunoştinţa necredincioşilor nepravoslavnici, îl bombardează cu umilinţa unor sancţiuni care îl pişcă doar cît un purice, cu reproşuri fandosite şi discursuri sforăitoare despre libertate. Crime împotriva umanităţii? Păi, cine vorbeşte şi despre ce! Ei, care au în cîrcă povara istorică a crimelor şi a războaielor coloniale şi post-coloniale, ei care după ce ne-au vîndut minciuna încheierii războiului rece s-au dus cu armatele lor unde au vrut, cînd au vrut, din Irak pînă în Siria şi din Iugoslavia pînă în Kuwait, ei care şi-au aşezat sfidător rachetele aici în coasta sfîntă a Rusiei europene, ei care au întins umbra ameninţătoare a Nato pînă în poarta blîndei şi îngăduitoarei Rusii? Cine sunt ei să ne judece şi să ne dea îndreptare de conduită? Cine sunt ei să ne stea împotrivă?

De aici, de la această întrebare, Putin a hotărît că războiul împotriva lui Zelenski este prea mic pentru el. Nu, miza nu poate fi actoraşul căţărat în scaun de preşedinte şi nici măcar Ucraina. Miza este supunerea adevăratului potrivnic, a singurului inamic cu care măreţia lui se poate măsura: Occidentul euro-atlantic. Şi, dacă supunerea lui nu este încă la îndemînă, măcar sfidarea pînă la ultimele consecinţe este mai mult decît posibilă: nimeni şi nimic, cu siguranţă nu voi mă puteţi opri! Nu voi veţi dicta cînd şi cum se opreşte războiul meu! Nu voi sunteţi chemaţi să judecaţi faptele de arme ale generalilor, ofiţerilor şi soldaţilor mei! Nu voi veţi avea ultimul cuvînd în privinţa soartei Ucrainei şi a bicisnicului de Zelenski. Nu voi, Eu!!!

Mănuşa a fost aruncată sfidător în obrazul celor care au avut nesăbuinţa să creadă că pot scoate Rusia şi pe El din marile jocuri ale lumii care se croieşte. Pentru lumea euro-atlantică, acum, nu mai sunt decît două ieşiri: să ridice mănuşa şi să urmeze inevitabilul curs al confruntării sau să întoarcă laş spatele, să închidă ochii şi să îi dea astfel mînă liberă lui Putin să termine după cum crede de cuviinţă pedepsirea şi înlăturarea regimului Zelenski, respectiv "regubernizarea" Ucrainei bine ciuntită teritorial în prealabil.

În primul caz, singurul lucru aflat la alegerea Occidentului euro-atlantic este cea a mijloacelor cu care i se va opune lui Putin. Politic, deocamdată, opţiunea răspunsului prin sancţiuni economice drastice este cea care domină scena. Ajutorul militar a luat-o de jos în sus şi de la simplu la complex. Furnizarea de echipamente şi mijloace de sprijin, comunicaţii şi recunoaştere din satelit în primul rînd, în prima etapă. Deja, în etapa a doua au venit mijloacele anti-tanc şi anti-aeriene, muniţii şi alte mijloace neconvenţionale de luptă, furnizate de diferite ţări, inclusiv unele membre NATO, dar nu sub egida organizaţiei. Polonia şi Slovacia au făcut încercări de a trece Ucrainei o parte din migurile flotele lor aeriene de luptă, cu promisiunea înlocuirii lor de către SUA cu F-16 din rezervă. Primele încercări au fost totuşi stopate, dar ar putea fi reluate oricînd. Între timp, războiul lui Putin s-a refocalizat şi a căpătat claritatea de contur care i-a lipsit în primele două săptămîni. Acum e limpede! Obiectivul nr. 1: decuplarea definitivă a zonelor din est şi sud-est de sub orice control militar şi administrativ al Kievului. Sigilarea lor şi trecerea la faza următoare a "reconstrucţiei" politico-statale sub umbrela protectoare a Rusiei, dacă nu chiar integrate într-o formă federală, ca părţi noi ale Rusiei. Cînd se va încheia războiul? După ce vom fi realizat aceste obiective? Posibil. S-ar putea însă să nu se încheie nici atunci. Cine ne-ar putea împiedica să regrupăm după aceea forţele militare împrospătate şi întărite şi să ne reîntoarcem să luăm Kievul? Armata Ucrainei, dacă rezistă pînă atunci! Cu toate întăririle şi cu tot ajutorul venit din Occident, fără forţe noi, oameni, luptători, fără superioritate tehnică şi fără control asupra spaţiului aerian nu e deloc sigur că militarii ucrainieni s-ar putea împotrivi cu succes, prea mult timp, unei largi ofensive a forţelor ruseşti. Mai ales că pînă atunci s-ar putea scurge cîteva luni bune de lupte, înfruntări şi inevitabile pierderi. Nu doar de partea Rusiei. Confruntarea asimetrică, forţă militară contra sancţiuni economice, s-ar putea să livreze victoria politică lui Putin şi nu celor care îi stau împotrivă în lumea euro-atlantică. Dacă operaţiunea specială militară din Ucraina realizează obiectivele stabilite, cu sau fără capitularea regimului Zelenski la Kiev, nimeni şi nimic nu va putea răsturna istoria deja scrisă cu forţa armelor. Occidentul euro-atlantic se află la o istorică răscruce de vînturi: fără implicare militară, Putin ar putea să îşi proclame victoria în războiul personal pe care l-a deschis nemijlocit Ucrainei şi deloc simbolic Occidentului. El va putea să arate oricui că Statele Unite şi Europa aliată lor pot fi sfidate, dincolo de orice limite, întrucît rezoluţia lui combativă nu trece, orice s-ar întîmpla, peste pragul sancţiunilor economice. Dacă SUA şi aliaţii europeni se hotărăsc să nu-i lase victoria lui Putin, aşa cum cu disperare insistă Zelenski, atunci confruntarea militară deschisă cu Rusia este greu, dacă nu imposibil de evitat. Cu toate consecinţele care decurg de aici. Inclusiv posibila escaladare nucleară!

Cineva s-ar putea dovedi prea mic pentru un război atît de mare. Să vedem cui aruncă mărul otrăvit zeiţa: Putin, Zelenski sau liderii Occidentului euro-atlantic.