PRECIZĂRI De la Banca Naţională a României

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 1 februarie 2016

Referitor la articolul publicat la data de 29.01.2016 pe site-ul www.bursa.ro, cu titlul "Carabulea a renunţat la controlul «Carpatica» pentru 5 milioane de euro", banca centrală face următoarele precizări:

În exercitarea atribuţiilor sale prevăzute de lege, Banca Naţională a României are responsabilitatea de a evalua, pe o bază continuă, calitatea acţionarilor existenţi ai unei instituţii de credit.

Astfel, exercitarea dreptului de vot al acţionarului, la care se face referire în articol, a fost suspendată în temeiul prevederilor art.230 alin. (1) din OUG nr.99/2006, aprobată de Legea nr.227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege privind calitatea acţionarului, respectiv a criteriilor de reputaţie.

Faţă de interpretarea dată în articol cu referire la dreptul de proprietate ("Conform Constituţiei, dreptul de proprietate este garantat în ţara noastră, dar se pare că nu şi pe piaţa bancară, unde Banca Naţională are pârghiile legale să îşi bage coada în discuţii. Nimic nu trece de aprobare de la BNR" [n.r. probabil, din greşeală, BNR a greşit citatul, în articolul publicat propoziţia fiind "Nimic nu trece fără aprobare de la BNR."]), menţionăm că noţiunea dreptului de vot al unui acţionar nu poate fi asimilată cu dreptul de proprietate. În acest sens, facem precizarea că măsura mai sus menţionată nu a afectat dreptul de proprietate asupra acţiunilor deţinute de dl. Carabulea, drept garantat de Constituţia României, acesta putând dispune de acţiunile respective în sensul menţinerii sau vânzării acestora, ci a avut în vedere atribuţiile conferite băncii centrale prin prevederile OUG nr.99/2006 care includ sancţionarea cu suspendarea dreptului de vot. Având în vedere că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată o contestaţie cu privire la Hotărârea Băncii Naţionale a României de suspendare a dreptului de vot al d-lui. Carabulea, considerăm că prin acest demers mediatic se încearcă influenţarea justiţiei prin intermediul opiniei publice.

În plus, afirmaţia dvs. conform căreia "Desigur, BNR nu i-a luat acţiunile cu forţa lui Ilie Carabulea, dar sub pretextul că veghează la siguranţa clienţilor şi a sistemului bancar l-a deposedat de dreptul să îşi gestioneze afacerea." lasă loc de interpretare asupra măsurilor dispuse de banca centrală, inducând o notă de subiectivism nejustificat.

De altfel, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un acţionar, precum şi sancţiunile aferente, nu reprezintă o noutate, instituţia suspendării dreptului de vot fiind prevăzută în legislaţia în materie din 2006, de la apariţia Ordonanţei de Urgenţă nr. 99, Banca Comercială Carpatica fiind înfiinţată în 1999, iar sancţiunea fiind dispusă în 2015. Precizăm că temeiul de drept invocat nu aduce nicio noutate din acest punct de vedere, sancţiunea menţionată fiind prevăzută de asemenea în Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, în vigoare la momentul înfiinţării BCC.

Întrucât măsurile Băncii Naţionale a României se referă strict la suspendarea drepturilor de vot ale acţionarilor care nu mai îndeplinesc cerinţele legale în vigoare, prevăzute de legislaţia europeană şi românească, apreciem că este necesară publicarea prezentei pentru corecta informare a cititorilor.

De altfel, şi menţiunile din finalul articolului cu privire la faptul că «de bună voie şi nesilit de nimeni», Carabulea a acceptat oferta «Nextebank»" dovedesc că intenţia autorului nu a fost una de corectă informare a publicului.

Opinia Cititorului ( 30 )

  1. Stimate doamne si domni ai departamentului media BNR,

    faptul ca Ziarul Bursa nu informeaza corect publicul am observat si cu ocazia dreptului la replic sau mai bine zis al capului in gura in versiunea domnului Mircea Badea pe care firma Telekom Romania a aplicat o in toamna anului 2015. "dovedesc că intenţia autorului nu a fost una de corectă informare a publicului. ". Luaind in considerare aceasta mentiune trebuie sa va atrag atentia asupra mentiunii pe care ati facut o in cadrul acestui articol si anume " În exercitarea atribuţiilor sale prevăzute de lege, Banca Naţională a României are responsabilitatea de a evalua, pe o bază continuă, calitatea acţionarilor existenţi ai unei instituţii de credit. ". Se pare insa ca aceasta atributie este exercitata doar in cazul unor banci de importanta sistemica cum este Banca Carpatica. In privinta BCR totusi nu ati gasit timpul necesar pentru a rasfoi raportul financiar al acestei firme si a observa, in contradictie cu domnul Manfred Wimmer si firma ERNST & YOUNG ca actionarul majoritar la sfarsitul anului 2004 nu mai este EGB CEPS Holdings. Va rog sa ne transmiteti cand veti modifica aceasta inadvertenta pe care domnul Treichl cu siguranta ar fi remarcat o daca ar fi fost inca presedinte. "Erste Group Bank Ceps Holding GmbH 15.208.869.000 93,5734% 15.209.630.496 93,5781% 

    Societatea de Investitii Financiare (“ SIF” ) „Banat Crisana” 1 0,0000% 1 0,0000% 

    Societatea de Investitii Financiare (“ SIF” ) „Muntenia” 1 0,0000% 1 0,0000%

    Societatea de Investitii Financiare (“ SIF” ) „Oltenia” 1.023.534.303 6,2973% 1.023.534.303 6,2973% -------pagina 97 raportul consolidat si individual 2014, IFRS bineinteles :-) 

    Proprietate!

    Domnilor de la Bnr ati avut vre-odata o firma?

    Ai teren este al tau, tu hotarasti daca il vinzi sau nu, daca sta pustiu sau creste porumb sau o casa pe acel teren. 

    1. Sunt două concepte separate: proprietatea și controlul acesteia (ownership, control).

       

      Dacă ai un teren, nu poți construi o casă decât în anumite condiții. Nu poți depozita materiale nesigure pe el decât în anumite condiții.... etc. 

      Juriștii au teoretizat că noțiunea de proprietate poate fi detașată de cea de control al acesteia, în anumite condiții. Iar aceste condiții par a fi cele ale protecției bunului în sine. Adică, ești în continuare proprietarul, dar "noi" (statul, majoritatea acționarilor, majoritatea asociației de proprietari, etc) nu suntem siguri că poți beneficia și de controlul acestuia fără să ne afectezi semnificativ interesul comun. 

      Desigur, in aceasta din urma situatie, dreptul de proprietate este afectat de limitarea impusa liberei dispozitii.

    Oare restul specialistilor din BNR se afla pe acelasi nivel de prostie cu specialistii din Directia de comunicare?

    Aici are dreptate BNR. Nimeni nu i-a luat actiunile lui Carabulea. Ganditi-va ca BCC e listata la bursa, face parte dintr-un sistem bancar extrem de sensibil la panica si scandaluri, mi se pare normal sa-l blochezi pe un actionar care incepe sa deraieze. O banca spre deosebire de alte firme lucreaza cu banii altora deci orice comparatie e 0. Si mai ganditi-va ca Vintu voia sa-si faca banca da? Oare ar fi trebuit sa faca la fel cum a facut cu FNI? Carabulea a intrat in tot felul de probleme el singur cu firmele lui si a dat banca in cel mai prost mod cu putinta. Pana si Volksbank a iesit mai onorabil decat Carabulea. Cand nu stii nu stii.

    1. Ti se pare ca BNR are dreptate cind afirma ca "noţiunea dreptului de vot al unui acţionar nu poate fi asimilată cu dreptul de proprietate"?!

      Articolul din BURSA nu a disputat dreptul legal al BNR sa suspende dreptul de vot al lui Carabulea, astfel ca precizarile BNR au deschis un subiect despre care nu fusese vorba. 

      In schimb, precizarile au dezvaluit faptul ca angajatilor BNR din Directia Comunicare le lipsesc notiuni elementare.

      Este, probabil, explicatia pentru care ne-au trimis precizarile: n-au priceput articolul. 

      Ia mai pune si matale mana pe carte. I-auzi ce inseamna s fii proprietar:"Dreptul de proprietate privată este un drept absolut, exclusiv şi perpetuu. Dreptul de proprietate este un drept absolut pentru că titularul său are libertatea oricărei acţiuni sau inacţiuni în legătură cu bunul său. Caracterul exclusiv cuprinde două idei: monopolul titularului dreptului de proprietate asupra bunului său şi excluderea terţilor, inclusiv a autorităţilor publice, de la exercitarea prerogativelor proprietăţii. În fine, dreptul de proprietate este perpetuu, în sensul că el durează atâta vreme câtă există şi bunul care face obiectul dreptului; în plus, dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz şi nu poate fi pierdut prin intervenţia prescripţiei extinctive." Panimais ?

      Pai daca este asa domnul Treichl cum sta cu reputatia dupa ce aschimbat sediul BCR de la Bucuresti la Chisinau? Sau precias a stiut de oferta Comandantului cu unirea de cuget si simtire...

      Ce legatura are una cu alta ? Eu spun ca BNR-ul a gresit in primul caz cand habar nu are ce presupune dreptul de proprietate. Dumneata spui ca BNR-ul a gresit si in acel caz in care BCR-ul si-a mutat sediul la Chisinau. PAi eu zic ca ai dreptate si ca BNR-ul greseste din nou. Si mai zic ceva : ca BCR-ul poate sa faca "pipi" pe noi ca BNR-ul nu are curaj sa aplice legea in cazul lor ca de altfel in cazul tuturor bancilor cu capital strain.

      Legea da dreptul limitarii dreptului de proprietate, in anumite cazuri.

      Gasesti chestia asta si in noul Cod Civil, dar si prin alte locuri din Legi. 

      De acord domnule Make insa din articolul dumneavoastra am inteles ca deja Carabulea avea discutii destul de avansate privind participarea unui investitor la majorarea de capital moment in care a intervenit BNR-ul. Ori asa ceva nu se face. "Limitarea dreptului de proprietate" de catre o institutie presupune ca proprietarul sa fie intr-o situatie destul de grava din punct de vedere legal sau psihic. Eu cred ca in acest caz BNR va pierde in instanta.

      Cam la fel cum amanarea introducerii Euro nu are nicio legatura cu referndumul pentru demiterea Comandantului. Oricum Este o miscare interesanta mutarea sediului social BCR la Chisinau. Si BNR n-a stiut nimic...Halal supraveghere:-)

      Poate ca da, poate ca nu; cazul este pe muchie de cutit si intrucit BNR a actionat cu legea-n mina, este foarte greu de dovedit ca a facut-o cu intentia deposedarii lui Carabulea, care chiar are o problema de reputatie.

      De aceea a si fost facut articolul publicat de BURSA, pentru ca este un caz "delicat", extrem de instructiv. 

      Adica domnul Georgescu e vigilent si observa ca Carpatica Are un actionar not good reputation si zice pas cand observa ca actionarU BCR de pe hartie nu de pupa cu cel din reality show. Da ce mare problema, parca la Oltchim a citit memorandumu din 23 aug 2012? A zis nea Chiritoiu ca UE a dat raspuns pe 6 martie 2012 , asa a luat si nea Florin la cunostiinta. Poate ca nu era discountu suficient pentru a citi ce semneaza..

      Nici nu am stiut Bcr la moldoveni.

      si cum a aflat s a hotarat sa ramana doar vicepresedinte al Consiliului de Supraveghere. Problema e ca a uitat sa spuna la BNR si uite asa domnul Isarescu supraveghea ce nici nu ii apartinea..

    Bnr nu ar trebui sa dea o lista cu bancile care au avut Cinlauze abuzive ca viitori imprumutanti sa le evite? Sa nu mai treaca prin catva ani de procese? Nu ar trebui sa le suspende activitatea?

    Nu ar trebui sa permita salariatilor din Romania sa permita sa isi aleaga banca unde sa i se vireze salariul? 

    Acum o multinationala negociaza cu o banca si TOTI salariatii trebuie sa deschida cont la banca pe care multinationala o agreeaza. La cca 1000-5000 de salariati x cca 10 ron/ luna da ceva pe an. Oamenii se obisnuiesc cu respectiva banca mai i-au un credit poate tot de la aceeasi banca.

    Cred ca un angajat NU poate sa isi aleaga o alta banca decat cea cu care multinationala o agreeaza. 

    1. Poți afla acele bănci de pe portalul Ministerului Justiției. O simplă cautare și poți face un clasament cu ordinea la zi.

      Bnr cred ca ar trebui sa o faca ca eu sa pot evita sa nu semnez credit cu o banca ca Wolksbank( w e mai expresiv decat v, si oricum e istorie).

      Sau Anpc-ul, intern european.

      Presa de specialitate poate, tv. Cine o scrie isi ridica niste monstrii in cap? 

      BNR a actionat corect si legal. Carabulea a fost arestat pentru fapte de coruptie in 2012. A fost condamnat si eliberat conditionat. N-a inteles nimic din prima condamnare si a recidivat in 2014 cand a fost din nou arestat pentru fapte de coruptie in legatura cu Crpatrica Asig. Dupa prima condamnare BNR nu I-a ridicat dreptul de vot . Dupa cea de a doua arestare Carabulea a vrut sa schimbe conducerea bancii fara just temei. Schimbarea intempestiva a conducerii ( CS si Directorat) in conditiile in care actionarul majoritar era arestat pentru a doua oara, putea pune Banca in pericol. In aceste conditii BNR I-a ridicat dreptul de vot pentru a-l impiedica ca prin actiuni iresponsabile sa puna banca in pericol. Lipsa de capiatal adecvat punea bnaca oricum intro situatie delicata. Lui Carabulea I s-a recomandat de BNR sa caute un investitor strategic pentru a capitaliza banca. Prost sfatuit de catre Ioan Dobrica , Mitica Rusu si Gingirov, Carabulea a refuzat in prima faza sa aduca un investitor si a refuzat toate ofertele. In aceste conditii BNR a sporit presiunile pe Carabulea si pe banca pentru a rezolva problema capitalului. BNR I-a acordat sufficient timp lui Carabulea sa rezolve problema bancii. Dar in conditiile in care sfatuitorii lui I-au cantat refrenul cu proprietatea e sfanta si e aparata de constitutie acesta a fost derutat si a actionat impotriva propriului interes. Proprietatea e sfanta, da, dar in mediul financiar dispunerea in mod discretionar de ea este limitata. Datorita riscului reputational al actionarului majoritar banca a intampinat probleme de functionare in relatiile cu alte institutii financiare. Conturi de correspondent inchise, relatii pe piata monetara si valutara li mitate au pus sub semnul intrebarii capacitatea bancii de a continua activitatea. Aceasta situatie a fost pusa in evidenta si de auditorul extern independent care a refuzat in 2015 sa emita o opinie referitoare la continuitatea bancii. Astfel, Carabulea a fost pus, datorita lui, cu spatele la zid si a trebuit sa vnada banca pe nimic. Isi merita soarta. Sa le multumeasca pentru asta consilierilor enumerati pe care I-a ascultat.

      BNR nu este instituție care se adresează publicului. Nu are sens legal să facă o listă cu bănci, cu cele mai bune dobânzi la credite, cu cele mai tari carduri, cu cele mai mici comisioane. Ba chiar, eu cred că dacă ar face-o, ar fi dată în judecată de băncile comerciale.

      OK

      Am contrazis asta?

      Rezulta de aici, cumva, ca BNR nu i-a afectat dreptul de proprietate lui Carabulea? 

      Avand in vedere ceea ce ai scris cu siguranta lucrezi la Carpatica si faci parte din echipa 2013 pana in prezent. Ceea ce ai uitat sa spui si cu siguranta lumea nu stie este faptul ca in orice stat din lumea asta exista prezumtia de nevinovatie. Si inca ceva: atunci cand Carabulea a fost arestat in ianuarie 2014 si drept urmare i s-a suspendat dreptul de vot banca avea un profit de aproxim 38 mili ron. Dupa arestarea sa banca a acumulat pierderi de zeci de mili de ron. Deci unde este pana la urma pb si la cine????

      Daca CS era asa de bun si de corect, dc si-au depus demisiile cei 3 membri in aprilie 2014?? Au existat acolo cumva niste conflicte de interese intre presedintele CS si un angajat de la marketing?? Sau a mai fost si altceva???? Corectule!!!

      Cred ca dupa ce i-a fost suspendat dreptul la vot banca a acumulat pierderi.

      La orice firma cand se arunca cu noroi in ea, clientii ; colaboratorii isi trag un semn de intrebare; si incearca sa iasa din afacere ,colaborare ,credit, cont curent.

      Inca o completare la ceea ce a scris ,,next plus "ca tot este atat de informat in ceea ce priveste soarta lui Carabulea: ai cumva idee ce inseamna 290/P/2015 - PCA Alba Iulia? Poate oricine sa vada pe portalul justitiei. Este vorba de un dosar penal, al fostului presedinte al CS pana in aprilie 2015. Si din situatiile financiare ale bcc in perioada in care domnul Carabulea era consiliat de cele 3 persoane enumerate banca avea o solvabilitate peste 12% ceea ce nu este deloc rau din cate stiu eu. Din cate am auzit in piata de cand noua conducerea Bcc s-a instalat in anul 2013 chiar daca indicatorii bancii erau destul de solizi in presa ieseau doar cu mesaje de genul ,, tb sa aducem un investitor strategic si sa scapam de actionarul majoritar" . Conform raportului publicat pe siteul bancii conducerea actuala a Bcc a stopat creditarea. Cine le-am ordonat si pe baza la ce au facut acest lucru?? La fel din informatiile care au circulat in piata angajatii care erau etichetati ca ,,oamenii lui Carabulea" au fost dati afara prin diferite metode. Cred cu tarie ca toti angajatii BCC erau oamenii lui Carabulea atata timp cat acesta era actionar majoritar. Si mai am o intrebare: daca banca era intro situatie dificila in 2014, cum si-a facut domnul presedinte al CS la acel moment salariul de peste 15.000 eur/luna???

      aceleasi intrebari le am pus si eu azi noapte cand m am uitat peste rapoartele financiare. IFRS e ascuns prin rapoarte trimestriale si motivul pentru care a avut pierdere pe 2014 este imensa amortizare extraordinara. La fel ca si la Astra auditorul este ....KPMG ....

      Domnule Paul,

      Probabil esti unul din consilierii de suflet ai domnului Carabulea. Asa cum l-ai dezinformat pe Carabulea asa dezinformezi si acum cititorii cu date si informatii false. Exemplu. Indemnizatia si nu salariul presedintelui CS nu a fost niciodata 15000 de euro. Datele se pot verifica. dar tu esti un maestru al dezinformarii si al acuzarii fara just temei. Domnul Carabulea iti poate fi recunoscator pentru sfaturile proaste pe care i le-ai dat. Domnue Mache. aveti dreptate. BNR prin masura luata i-a afectat dreptul de proprietate al lui Carabulea. Dar aceasta era inevitabil in conditiile actiunilor lui Carabulea care puneau in pericol stabilitatea bancii. 

      Mi-ar fi facut o deosebita placere sa fiu unul din consilieri domnului Carabulea dar din pacate nu am avut aceasta sansa. Cred ca mintea ta este amortita si nu ai habar ce inseamna o banca. Cititorii isi pot da seama cu siguranta ca cifrele spun totul despre cum a fost condusa aceasta banca in ultimii 3 ani. Restul sunt doar scuze. Poate le poti spune cititorilor cum a terminat banca Carpatica anul 2015 ca si indicatori financiari daca stii ce sunt aia. Si poate daca intrii pe google vezi ce inseamna pierdere operationala care din pacate acum este undeva la 10 mili euro. Sau poate stii care era pierderea operationala la sf lui 2013. Ar fi interesant sa stim. Of of mai mai

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb