Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au identificat un lanţ comercial fraudulos de 15 firme, care au prejudiciat bugetul de stat cu circa 12 milioane de euro, prin neplata impozitului pe profit şi taxei pe valoarea adăugată (TVA), transmite un comunicat al instituţiei.
Potrivit documentului, în urma verificărilor demarate în decembrie 2013, inspectorii antifraudă fiscală au constatat că 22 persoane de origine română şi chineză au organizat un lanţ comercial fraudulos de 15 firme în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit şi a TVA datorate statului român.
Produsele erau introduse pe teritoriul Uniunii Europene prin portul Pireu (Grecia), vândute aparent unor firme din Bulgaria şi achiziţionate intracomunitar în România în mod exclusiv formal, unde erau realizate circuite scriptice de tranzacţionare succesivă, iar la vânzarea produselor pe lanţ se omitea declararea şi virarea TVA de colectat şi de plată.
În acest mod, ultima firmă din lanţul comercial şi beneficiarul produselor electronice, solicita decontarea TVA aferentă mărfurilor livrate celor mai mari lanţuri de comercianţi din domeniul electronicelor şi electrocasnicelor de pe piaţa românească.
"Având în vedere aspectele identificate, în martie 2014 inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală au sesizat D.I.I.C.O.T. şi au asigurat suportul de specialitate, în baza documentelor procedurale emise de unitatea de parchet menţionată. În data de 23.06.2014, procurorii D.I.I.C.O.T.-S.T. Ploieşti, cu sprijinul B.C.C.O. Bucureşti, au realizat percheziţii în Bucureşti, în judeţele Buzău, Teleorman şi Giurgiu, la sedii de firmă şi domicilii personale. De asemenea, procurorii au solicitat mandate de arestare pentru zece dintre persoanele implicate şi au instituit măsuri asigurătorii", precizează comunicatul DGAF.