Premierul Nicolae Ciucă a dat asigurări că bugetul va putea susţine noile prevederi privind educaţia

F.D.
Politică / 2 august 2022

Premierul Nicolae Ciucă a dat asigurări că bugetul va putea susţine noile prevederi privind educaţia

Prim-ministrul Nicolae Ciucă dat asigurări că bugetul de anul viitor va putea susţine noile prevederi legale privind educaţia într-o întâlnire pe care a avut-o, astăzi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Alianţei "O voce pentru Educaţie", care reuneşte mediul asociativ şi de afaceri, conform Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Executivului, cu această ocazie au fost dezbătute o serie de teme legate de pachetul de legi privind educaţia, printre care finanţarea sistemului de învăţământ, dezvoltarea învăţământului profesional, tehnic şi dual şi digitalizarea, potrivit unui comunicat al Executivului.

"Astfel de consultări sunt binevenite, pentru a corela nevoia de modernizare şi capacitatea sistemului de învăţământ de a răspunde provocărilor viitorului. Programul "România Educată", care beneficiază de o atmosferă efervescentă, se regăseşte în viziunea Legilor Educaţiei şi are nevoie de o fundaţie normativă solidă, care să poată susţine progresele viitoare", a declarat premierul, citat în comunicat.

Din perspectiva noii legi a învăţământului preuniversitar, participanţii au subliniat importanţa asigurării finanţării necesare pentru implementarea reformelor, gestionarea provocărilor reprezentate de abandonul şcolar şi analfabetismul funcţional, precum şi soluţii pentru creşterea atractivităţii învăţământului profesional şi profesional dual, în acord cu cerinţele operatorilor economici.

"Premierul a dat asigurări că bugetul de anul viitor va putea susţine noile prevederi legale privind educaţia, iar ţinta de 15 la sută pentru învăţământ din bugetul consolidat reprezintă un angajament asumat care va fi îndeplinit treptat, până în 2027", se arată în comunicat.

Din perspectiva învăţământului dual, au fost evidenţiate o serie de măsuri necesare pentru revitalizarea acestuia, precum investiţii în infrastructură, dotări cu tehnologii noi, stagii de practică extinsă, pregătirea personalului didactic şi corelarea curriculei cu evoluţiile din industrie.

"Viitorii profesionişti ai ţării noastre trebuie să regăsească în educaţia duală şansa de a-şi valorifica talentul, priceperea, aptitudinile, vocaţia, în instituţii de învăţământ bine dotate, cu specialiştii capabili să utilizeze tehnologiile şi care să aibă o strânsă legătură cu viitorii angajatori. România resimte nevoia de a dezvolta acest sistem de educaţie, care să pună accent pe latura practică, pentru a oferi societăţii noastre profesioniştii care să asigure funcţionalitatea, modernizarea şi dezvoltarea economiei", a declarat prim-ministrul Ciucă.

În acelaşi context, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat că pachetul de finanţare în valoare de un miliard de lei pentru combaterea abandonului şcolar va fi implementat în prima etapă în peste 1400 de şcoli vulnerabile, în timp ce bugetul alocat pentru bursele elevilor va creşte de zece ori (de la 270 milioane lei în anul 2020 la 2,7 miliarde lei în anul 2023).

"Alături de programe naţionale precum masa caldă sau masa sănătoasă în şcoli, de măsurile de creştere a atractivităţii carierei didactice, de finanţare a învăţământului profesional şi tehnic, de dotare a liceelor profesionale, aceste iniţiative vor contribui la reducerea ratei de abandon şcolar", precizează sursa citată.

Totodată, digitalizarea a fost menţionată ca fiind un element cheie pentru suportul procesului educaţional, din perspectiva nevoii de a utiliza cele mai noi metode de predare, în acest sens fiind necesare eforturi suplimentare de dotare a unităţilor de învăţământ, dar şi de pregătire a personalului didactic.

Alături de premier, ministrul Educaţiei şi reprezentanţii coaliţiei "O voce pentru Educaţie", din care fac parte 30 de ONG-uri şi companii specializate în educaţie şi UNICEF, 20 de camere de comerţ şi grupuri de afaceri din Coaliţia pentru Dezvoltarea României, precum şi 100 de lideri care conduc companii de top din ţara noastră, la dialog a participat şi consilierul onorific al prim-ministrului, Marilen Pirtea.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb