Premierul Olandei, Mark Rutte acuzat de minciună, scapă de o moţiune de cenzură

C.I.
Internaţional / 2 aprilie 2021

Premierul Olandei, Mark Rutte acuzat de minciună, scapă de o moţiune de cenzură

Premierul olandez Mark Rutte a trecut ca prin urechile acului de o moţiune de cenzură în Parlament, în noaptea de joi spre vineri, o moţiune depusă de opoziţie, care îl acuză de faptul că a minţit în timpul negocierilor în vederea formării unei coaliţii guvernamentale, relatează AFP, citat de News.

El a fost susţinut de principalele două partide parlamentare, care făceau parte din coaliţia sa precedentă, D66 (centru-stânga) şi CDA (centru-dreapta), iar partidele din opoziţie au votat împotriva sa.

"Eu rămân premier. Voi acţiona pentru a recâştiga încrederea", a declarat presei Rutte, al cărui partid VVD (liberal) a obţinut o majoritate în urma alegerilor legislative de luna trecută.

Acest episod reprezintă una dintre cele mai importante lupte politice din lunga carieră a lui Rutte, care se află la putere din 2010.

Supranumit "premierul de teflon", din cauza capacităţii sale de a scăpa de scandaluri, Rutte şi VVD au obţinut o majoritate a mandatelor în alegerile legislative din martie, mulţumită felului în care a gestionat pandemia covid-19.

Însă Rutte era acuzat de faptul că a discutat în secret despre felul în care să calmeze un membru foarte critic al altui partid, în timpul unor negocieri în vederea formării unei coaliţii guvernamentale.

Deputatul Pieter Omtzigt, un creştin-democrat, a tras un semnal de alarmă într-un scandal în care mii de părinţi au fost acuzaţi - în mod eronat - de fraudarea alocaţiilor familiale.

Acest scandal a condus la demisia lui Rutte, care expediază, de atunci, afacer curente.

Un forograf a pozat săptămâna trecută notiţe ale unei negociatoare din cadrul coaliţiei în exerciţiu.

Numele deputatului Omtzigt apare în aceste notiţe cu menţiunea "post în altă parte", pe care mulţi o interpretează drept o idee de a i se oferi un post în Guvern, pentru "a-l ţine liniştit".

Rutte a declarat atunci presei că nu a discutat despre acest subiect.

Însă el a declarat ieri că s-a "înşelat în amintirile" sale, după ce documente de la negocieri au arătat că el a discutat despre o numire a lui Omtzigt într-un post de ministru.

Rutte a declarat că "regretă profund" acest episod.

Presa olandeză avertiza că Olanda ar intra pe un "teritoriu necunoscut" dacă moţiunea împotriva lui Rutte ar fi fost adoptată, caz în care ar fi pierdut postul de premier şi de conducător al negocierilor în vederea formării unei coaliţii.

Formarea unei coaliţii guvernamentale în Olanda poate dura săptămâni de zile.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb