Prim-ministrul Viorica Dăncilă va efectua vineri o vizită oficială în Slovacia, context în care va avea o întrevedere cu omologul său, Peter Pellegrini.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, transmis AGERPRES, vizita urmăreşte să contribuie la aprofundarea cooperării dintre cele două state, din perspectivă bilaterală, europeană şi regională.
"Complexă şi consistentă, interacţiunea româno-slovacă este construită pe un fundament durabil, reprezentat de afinităţi de ordin istoric şi cultural şi interese convergente cu deosebire în plan politic, economic şi militar", se arată în comunicat.
Programul vizitei premierului român în Slovacia cuprinde o deplasare în oraşul Banska Bystrica unde va avea convorbiri cu şeful Executivului slovac şi va depune o coroană de flori în Piaţa Insurecţiei Naţionale Slovace. De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă se va deplasa apoi în localitatea Zvolen, la cimitirul militar unde sunt înmormântaţi peste 10.000 de soldaţi români, căzuţi în luptele pentru eliberarea Cehoslovaciei de sub ocupaţia nazistă, precizează comunicatul Guvernului.