Preşedintele Băsescu trimite Parlamentului, pentru reexaminare, Statutul parlamentarilor

Ziarul BURSA #Politică / 5 februarie 2013

Preşedintele Băsescu trimite Parlamentului, pentru reexaminare, Statutul parlamentarilor

Preşedintele Traian Băsescu a trimis, ieri, Parlamentului, o cerere de reexaminare a Statutului parlamentarilor, menţionând că acesta vine în contradicţie cu recomandările din Raportul MCV şi propunând dezbatere publică asupra proiectului.

Preşedintele Băsescu a semnat, luni, cererea de reexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, pe care a trimis-o Parlamentului României, în temeiul Articolului 77 alineatul (2) din Constituţia României. În cerere se arată că Legea trimisă spre promulgare are ca obiect de reglementare completarea şi modificarea statutului deputaţilor şi al senatorilor, în special în ceea ce priveşte incompatibilităţile, conflictele de interese şi imunitatea parlamentarilor: "La Articolul I, pct. 9, noua lege prevede o serie de incompatibilităţi, dintre care unele sunt preluate din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a func­ţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, precizând totodată că < Alte incompatibilităţi cu calitatea de deputat sau de senator se pot stabili numai prin lege organică >. La Articolul IV din noul act normativ se prevede că < La data intrării în vigoare a prezentei legi, orice dispoziţii contrare se abrogă >. Având în vedere că acest domeniu este unul esenţial pentru stabilirea integrităţii demnitarilor şi că textele din noua lege sunt echivoce cu privire la aplicarea incompatibilităţilor stabilite prin alte acte normative, considerăm necesar clarificarea de către legiuitor a acestor dispoziţii şi stipularea lor în lege cu claritate şi cu evitarea paralelismelor legislative, astfel cum impun normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/ 2000 şi cum se reţine în juris­prudenţa Curţii Cons­tituţionale".

Traian Băsescu apreciază în cerere că nu au fost respectate normele de tehnică legislativă prevăzute la Articolul 64 şi Articolul 65 din Legea nr. 24/2000, cu modificările şi completările ulterioare, ce impun determinarea expresă a dispoziţiilor normative vizate de abrogare, ceea ce poate determina apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate legislativă: "Printre cazurile de încetare a mandatului de deputat sau de senator datorată incompatibilităţii, prevăzute la Articolul I, pct. 3 din noua lege, nu este inclusă situaţia prin care se constată incompatibilitatea printr-un raport al Agenţiei Naţionale de Integritate, necontestat la instanţele judecătoreşti. Practic, datorită textului de lege ambiguu, se poate ajunge la situaţia în care un parlamentar aflat în stare de incompatibilitate constatată de Agenţia Naţională de Integritate, refuză să notifice Biroul permanent al Camerei din care face parte cu privire la starea sa de incompatibilitate şi îşi continuă exercitarea mandatului. De aceea, considerăm că o asemenea opţiune a legiuitorului lipseşte de conţinut activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate".

Preşedintele aminteşte că, pe de altă parte, în ceea ce priveşte procedura declarării incompatibilităţii, reglementată la Articolul I, pct. 11 din noua lege, prevede derularea unor verificări în paralel celor ale Agenţiei Naţionale de Integritate întrucât starea de incompatibilitate se constată printr-o hotărâre a plenului Camerei din care face parte deputatul sau senatorul în cauză, în urma întocmirii unui raport de către comisia ce are în competenţă analizarea situaţiilor de incompatibilitate.

"Considerăm că toate aceste aspecte vin în contradicţie cu recomandările cuprinse în Raportul Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregis­trate de România în cadrul Mecanismului de cooperare şi de verificare, din 30 ianuarie 2013. În virtutea importanţei statutului de parlamentar, apreciem că deputaţii şi senatorii au obligaţia să demonstreze că îndeplinesc standarde ridicate de integritate, iar recomandările Comisiei potrivit cărora < credibilitatea Parlamentului ar avea de câştigat de pe urma unor proceduri mai clare de gestionare a dosarelor în care parlamentarii fac obiectul unor hotărâri în materie de integritate sau al unor acuzaţii de corupţie > şi că este < important să se clarifice faptul că Agenţia Naţională de Integritate rămâne singura autoritate însărcinată cu verificarea potenţialelor incompatibilităţi ale funcţionarilor aleşi şi numiţi >, trebuie implementate", afirmă pre­şe­dintele.

În cerere se mai arată că în ceea ce priveşte conflictul de interese, legea aflată la promulgare prevede la Articolul I, punctul 14, că se sancţionează disciplinar deputatul sau senatorul aflat în conflict de interese, constatat prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

"Practic, se va ajunge din nou la situaţia mai sus arătată, în care va fi lipsit de efecte raportul Agenţiei Naţionale de Integritate care nu este confirmat de o hotărâre judecătorească întrucât nu a fost contestat. Considerăm că se impune clarificarea acestei situaţii astfel încât să fie eliminate articolele echivoce şi să se creeze un cadru juridic corelat cu celelalte acte normative în materie şi adecvat asigurării integrităţii în sectorul public", scrie Traian Băsescu în cerere.

"De asemenea, considerăm oportună consultarea societăţii civile, precum şi a instituţiilor competente în domeniu, în privinţa soluţiilor legislative înaintate prin această propunere legislativă, în vederea asigurării transparenţei şi a unui cadru legal stabil. Faţă de cele afirmate, am aprecia înţelegerea manifestată de legiuitor pentru adoptarea legii ţinând cont de aspectele pe care le-am semnalat în prezenta cerere de reexaminare. Având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii trimise spre promulgare, urmând ca Parlamentul să decidă asupra acesteia", se arată în încheierea cererii formulate de preşedinte.

Antonescu, despre cererea de reexaminare a Statutului: "Un nou episod populist din partea lui Băsescu"

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, ieri, că gestul şefului statului de a solicita reexaminarea Statutului parlamentarilor face parte dintr-un nou "episod populist" al lui Traian Băsescu, după ce proiectul de lege a făcut obiectul consultării cu acesta şi cu alte instituţii.

"Cred că, deşi nu contest sub nicio formă dreptul prezidenţial de a trimite o lege înapoi, cred că face parte dintr-un nou episod populist, cred că urgenţa este dezbaterea şi adoptarea bugetului şi cred că Statutul aşa cum a fost el modificat nu creează privilegii parlamentarilor, restul e propagandă. (...) E un joc politicianist, deci e meserie. Dânsul această meserie o are şi e un meseriaş destul de reputat", a spus Antonescu.

În ceea ce priveşte unul dintre motivele solicitării de reexaminare formulate de către Traian Băsescu, acela că ANI ar fi golită de conţinut în cazul incompatibilităţii şi a conflictului de interese, preşedintele Senatului a afirmat că nu susţine această idee.

Crin Antonescu a spus: "Nu am aceeaşi părere cu preşedintele, am votat Statutul în forma actuală, e dreptul preşedintelui, dreptul constituţional de a retrimite în reexaminare un proiect de lege, îl vom discuta. Nu ştiu exact cum se sincronizează cu problema bugetului. Îmi aduc aminte că domnul preşedinte al Camerei, Valeriu Zgonea, şi cel care de fapt a condus acest comitet de modificare a Regulamentului, tocmai în scopul de a preveni respingerea, a avut o consultare sau i-a trimis textul domnului Băsescu. În urma consultării cu ANI, cu însăşi Agenţia Naţională de Integritate şi a consultării cu însuşi domnul Băsescu, forma pe care până la urmă comisia respectivă a propus-o plenului era agreată".

Ponta: "Trebuie văzut dacă putem adopta bugetul cu statutul parlamentarilor respins"

Oficialii Comisiei Europene nu au avut obiecţii faţă de noul statut propus al parlamentarilor şi trebuie văzut dacă bugetul pe 2013 mai poate fi aprobat ca efect al deciziei preşedintelui de a trimite Parlamentului spre reexaminare acest statut, a declarat, la Bruxelles, premierul Victor Ponta.

El a insistat asupra faptului că nu ştie ce observaţii a ridicat preşedintele Traian Băsescu şi nici la ce recomandări din MCV se referă acesta, arătând doar că preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a avut anterior o discuţie inclusiv pe această temă cu secretarul general al Comisiei Europene, fără să fie ridicate obiecţii din partea CE faţă de statut.

Premierul a arătat însă că noul statut al parlamentarilor include şi o reducere a bugetului Parlamentului, astfel că acum trebuie analizat dacă proiectul de buget elaborat pentru acest an mai poate fi adoptat în condiţiile în care statutul a fost transmis spre reexaminare.

Zgonea: "Trimiterea Statutului la reexaminare, un joc politic al lui Băsescu"

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, ieri, că şeful statului, Traian Băsescu, a făcut un joc politic prin trimiterea Statutului parlamentarilor la reexaminare. "E un joc politic, e o decizie politică a preşedintelui Traian Băsescu", a spus Zgonea.

El a precizat că trei din cele patru argumente invocate de Traian Băsescu au fost deja îndeplinite, iar al patrulea argument e unul de nuanţă, care nu afectează pe fond Statutul.

"Sunt dezamăgit de buna intenţie pe care am avut-o, aceea de a avea cu instituţiile fundamentale ale statului înainte de a trimite acest statut", a spus Zgonea.

El a spus că, în aceste condiţii, Camera Deputaţilor va fi obligată să aibă alte alocări bugetare. "Vom primi Statutul, colegii de la PDL se pot bucura că mai stau un interval de timp la hotel şi se pot bucura de anumite privilegii. Îi mulţumim lui Traian Băsescu, poate o să facem resurse financiare de la Administraţia Prezidenţială ca să stăm la hotel", a spus Zgonea.

El a arătat că programul stabilit pentru dezbaterea în plen a proiectului de buget pe 2013 nu va suferi modificări. "Bugetul merge în continuare. Noi suntem obligaţi să alocăm alte resurse financiare în acest moment, nu ştiu de unde o să găsească Traian Băsescu bani să cumpărăm 78 de maşini pentru parlamentari", a mai spus Zgonea.

Stănişoară: "E foarte bine că preşedintele a trimis spre reexaminare Statutul parlamentarilor"

Liderul deputaţilor PDL, Mihai Stănişoară, a declarat, ieri, că el este "parte a neîmplinirii" PDL de a contesta la Curtea Constituţională Statutul senatorilor şi deputaţilor şi a apreciat că este "foarte bine" că preşedintele Traian Băsescu a trimis legea la Parlament spre reexaminare.

Întrebat dacă îşi asumă răspunderea pentru că nu ar fi ştiut că sesizarea Curţii Constituţionale pe tema Statutului deputaţilor şi senatorilor trebuia făcută în termen de două zile, Mihai Stănişoară a spus: "Vorbim despre o altă discuţie. Este vorba despre o altă decizie politică înainte şi apoi nişte termeni juridici care trebuiesc respectaţi. Sigur că parte a acestei neîmpliniri, s-o numesc, sunt şi eu, suntem cu toţi".

Stănişoară a apreciat că democrat-liberalii nu au reuşit să sesizeze Curtea Constituţională din cauza unei "necorelări". El a arătat că este "foarte bine" că şeful statului a trimis Statutul deputaţilor şi senatorilor în Parlament spre reexaminare.

"Foarte bine că a trimis-o. Noi am dorit, însă o necorelare cu experţii care au pierdut din vedere faptul că era procedură de urgenţă am pierdut termenul", a explicat Stănişoară, după şedinţa grupurilor parlamenatre ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, potrivit Mediafax.

La rândul său, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a precizat, ieri, că nu îi va schimba pe liderii de grup parlamentar pentru că au ratat termenul de contestare la Curtea Constituţională a Statutului deputaţilor şi senatorilor.

"Nu este OK deloc, dar nu schimb liderii de grup, ar trebui să fie mai atenţi", a spus Blaga, după şedinţa de grup a democrat-liberalilor din Camera Deputaţilor şi Senat.

Ungureanu: "Reexaminarea pe Statut e normală, îmi reproşez că n-am sesizat CC la timp"

Preşedintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, ieri, că gestul şefului statului de a solicita reexaminarea Statutului parlamentarilor este unul normal, menţionând faptul că îşi reproşează că opoziţia nu a apucat să sesizeze CC în timp util. Ungureanu a fost întrebat cum vede gestul preşedintelui Traian Băsescu de a solicita reexaminarea Statutului parlamentarilor.

"Absolut normal, trebuia să se întâmple, este foarte adevărat, din partea Opoziţiei - eu personal îmi fac un reproş din situaţia aceasta, pentru că am vorbit despre nevoia de a sesiza Curtea Constituţională. Din păcate, nu am reuşit-o în termenul pe care l-ar fi cerut procedura de urgenţă care a fost folosită la dezbaterea şi votul pentru Statut", a spus Ungureanu.

De asemenea, el a respins ideea unei proceduri de urgenţă pentru dezbaterea reexaminării solicitate de Traian Băsescu astfel încât aprobarea sau respingerea acesteia să aibă loc înaintea votului pe bugetul de stat.

Senatorul a mai spus: "Nu cred că pentru Statut trebuie procedură de urgenţă, pentru că e nevoie de o dezbatere care să antreneze nu doar parlamentarii, dar şi opinia publică în general. Temele sunt mult mai serioase decât ar putea-o presupune procedura de urgenţă, în aşa fel încât totul să fie trecut repede, repede şi nimeni să nu aibă posibilitatea de a se pronunţa. Insistăm pentru o procedură normală şi deci o dezbatere prelungită".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb