Preşedintele chinez Xi Jinping începe o vizită de stat în Rusia

D.D.
Internaţional / 5 iunie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Preşedintele chinez Xi Jinping s-a deplasat miercuri în Rusia pentru a marca "o nouă eră a cooperării" şi a consolida legăturile economice între cele două ţări, conform CNA.

Xi va ajunge miercuri după-amiază la Moscova şi va discuta la Kremlin cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru ca apoi să participe la o recepţie oficială. Seara, el va merge la teatrul Bolshoi.

Vizita are loc la cinci ani de la anexarea Crimeei de către Rusia, acest eveniment provocând tensiuni cu partenerii occidentali. Astfel, Moscova şi-a îndreptat atenţia către China.

De la Moscova, Xi va călători la Sankt Petersburg pentru a participa la Forumul Economic găzduit de Putin joi şi vineri.

China şi Rusia "se susţin una pe alta ferm în probleme care ţin de interesele celor două ţări, cele două state având o încredere puternică una în cealaltă", a afirmat Xi într-un interviu acordat presei din Rusia înaintea vizitei, conform agenţiei chineze de stat Xinhua.

Consilierul pe politică externă al lui Putin, Iuri Ushakov, a declarat: "Vizita este un eveniment crucial pentru relaţiile noastre bilaterale". El a remarcat apoi că Uniunea Sovietică a fost prima ţară care a recunoscut oficial China comunistă în 1949.

Ushakov a precizat că Xi şi Putin vor semna o nouă declaraţie privind "un parteneriat global şi cooperare strategică, începând astfel o nouă eră".

Delegaţia chineză aduce cu ea doi urşi panda drept cadou, care vor ajunge la grădina zoologică din Moscova. "Acest animal este un simbol al Chinei iar gestul este unul foarte important", a afirmat Ushakov.

Acest parteneriat creste nivelul schimburilor comerciale dintre cele două ţări care a crescut deja cu 25% în 2018, a precizat Ushakov, numind China drept "cel mai important partener economic al Rusiei".

Adjunctul ministrului de Externe chinez, Zhang Hanhui, a salutat vizita şi a afirmat că aceasta reprezintă "un punct de cotitură în dezvoltarea relaţiilor bilaterale".

Alexander Gabuev, cel care coordonează programul de cercetare privind Asia de la Centrul Carnegie din Moscova a afirmat că relaţiile comerciale între Rusia şi China au progresat semnificativ din 2014.

"Această reorientare a Rusiei către Est chiar are loc. În ciuda dificultăţilor, China a devenit un creditor şi investitor important" în Rusia, într-o perioadă în care alţi investitori au preferat să plece, a precizat el.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb