Preşedintele Generali riscă opt ani de închisoare pentru rolul avut în falimentul unei companii

Ziarul BURSA #Internaţional / 3 martie 2011

Preşedintele grupului italian de asigurări Generali, Cesare Geronzi, riscă o pedeapsă de opt ani de închisoare pentru rolul avut în falimentul companiei alimentare Cirio, în 2003, perioadă în care era la conducerea băncii Capitalia, transmite Reuters, potrivit Mediafax.

Avocaţii lui Geronzi, care a fost numit preşedinte al Generali în aprilie 2010, au respins imediat cererea procuraturii privind condamnarea, susţinând că aces-ta nu avea atribuţii specifice legate de Cirio şi că a acţionat corect.

"Judecătorii vor şti cu siguranţă să treacă peste aceste presupuneri neplauzibile incluse într-o cerere generică, nejustificată", au declarat avocaţii apărării, Ennio Amodio şi Paola Severino.

Ieri, la ora 13.05 GMT, acţiunile Generali erau în scădere cu 1,23%, la 16,03 euro pe unitate, sub maximul şedinţei de 16,1 euro pe unitate atins înainte de apariţia informaţiilor.

Evoluţia titlurilor companiei, al treilea mare asigurător din Europa, cores-punde declinului de 1,4% al indicelui european al acţiunilor companiilor de asigurări.

Un analist din Milano a declarat că cererea procuraturii de condamnare la închisoare poate leza imaginea Generali la nivel internaţional, dar este improbabil să conducă la vreo demisie.

În Italia, orice demisie va avea loc după ce vor fi epuizate toate căile de atac. Deocamdată este vorba doar de prima cerere a procuraturii, a spus analistul.

Într-un interviu recent pentru Financial Times, Geronzi a declarat că Generali ar putea investi în bănci italiene care au nevoie de capital. El a mai spus că a câştigat întotdeauna procesele împotriva sa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5295
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2969
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8826
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.1929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930