Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a declarat miercuri că nu există un vid legislativ în privinţa transportului de animale vii, dar a admis că există în circuitul legislativ la Camera Deputaţilor un proiect de lege care aduce ceva clarificări şi pentru transportul acestor animale, conform Agerpres.
"Despre transportul animalelor vii există un Regulament European din 2005. Deci, cadru legal există. Nu avem un vid legislativ. Anul acesta, ANSVSA a emis nişte norme în sens. La Parlament este într-adevăr pe circuit, la Camera Deputaţilor, un proiect de lege care aduce ceva clarificări şi pentru transportul animalelor vii, dar, repet, nu există un vid legislativ", a afirmat Dragu, miercuri, la Senat.
Referitor la acuzaţia premierului că Parlamentul "nu şi-a făcut treaba" în acest domeniu, Dragu a spus: M-aş feri să acuz instituţii ale statului şi să zdruncin încrederea în instituţiile statului".
Premierul Florin Cîţu a atras atenţia, luni, că transportul cu animale vii se suspendă pe perioada caniculei, anunţând că va relua cu "celeritate" demersurile necesare pentru a corecta legislaţia în domeniu, având în vedere că Parlamentul "nu şi-a făcut treaba" în acest domeniu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.08.2021, 14:04)
Si totusi hoha si citu circula liberi. Cei doi par vii.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.08.2021, 16:39)
Am vazut la Mangalia un microbuz plin ochi de animale care nu purtau masca si multe alte masinute pentru turisti full de animale fără mască. De fapt in statiuni pe litoral nimeni nu poarta mască. Așa că stați liniștiți, totul e reglementat. Pandemie fericită!
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.08.2021, 17:04)
La Timisoara la adunarea pentru alegeri pnl, animalele care s-au bruscat nu purtau botnita. Suntem linistiti, asteptam valul 5 cu varianta lambada.