Trecerea la vehiculele electrice va face maşinile mult mai scumpe, iar acestea vor fi în viitor inaccesibile pentru persoanele cu venituri scăzute, a afirmat preşedintele grupului Volkswagen, într-un interviu publicat, ieri, transmite Reuters.
Producătorul auto german încă îşi revine de pe urma scandalului din 2015 legat de manipularea testelor de poluare şi trebuie să crească producţia de vehicule electrice pentru a respecta ţintele europene referitoare la reducerea emisiilor.
"Avem obiectivul clar de a face ca vehiculele electrice să fie accesibile pentru o mare parte a populaţiei", a afirmat Hans-Dieter Poetsch în interviul acordat publicaţiei Welt am Sonntag, potrivit News.ro.
Poetsch a spus însă că ar putea fi dificil să menţină preţurile multor vehicule entry-level.
"Actualul nivel de preţ nu poate rămâne la fel, dacă aceste vehicule sunt echipate cu motoare electrice. Astfel, acest lucru va conduce în mod inevitabil la creşteri semnificative de preţuri pe segmentul maşinilor mici", a explicat acesta.
Poetsch a făcut referire la ţintele peste aşteptări de stricte de reducere a emisiilor cu efect de seră, cu 37,5% până în 2030, convenite de Uniunea Europeană în decembrie.
Volkswagen a anunţat în decembrie că ar putea fi nevoită să intensifice planurile de trecere la producţia de masă a vehiculelor electrice, pentru a respecta ţintele UE.
VW intenţionează să cheltuiască aproape 44 de miliarde de euro pentru dezvoltarea de automobile electrice, conducere autonomă şi noi servicii de mobilitate, până în 2023.