Preţuri mai mari şi cu 10%, la Târgul Imobiliar Naţional

L.B.
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 25 martie 2016

Un număr de 20 de proiecte rezidenţiale noi sunt lansate şi promovate în premieră şi în exclusivitate la ediţia din această primăvară a tIMOn - târg imobiliar naţional, totalizând peste 1.500 de locuinţe.

Vlad Vlăsceanu, directorul tIMOn, a spus că cea mai ieftină locuinţă de la târg nu mai costă 15-16 mii de euro, pragul crescând la 18.900 de euro, pentru o garsonieră în zona Fundeni. Totodată, cea mai ieftină vilă din cadrul târgului a fost de 55 de mii de euro. Domnul Vlăsceanu a declarat: "Cele mai scumpe locuinţe de la târg sar peste un milion de euro. Vorbim de o casă de 1,8 milioane de euro pe şoseaua Kiseleff şi o alta de 1,9 milioane de euro pe Calea Victoriei.

La această ediţie a târgului, am remarcat o uşoară creştere a preţurilor pe segmentul rezidenţial - vorbim de creşteri chiar şi de 10% pe zonele periurbane, zonele consacrate în vânzări până anul acesta". Potrivit domniei sale, expozanţii oferă discounturi între 2 şi 30% din valoarea unei locuinţe.Cel mai mare discount de la târg este de 60 mii de euro, pentru un apartament de patru camere din Bulevardul Timişoara, oferit de către Imoteca. Dintre ofertele special gândite de expozanţi pentru vizitatorii târgului mai amintim: The Concept a decis să plătească taxele notariale în locul clienţilor, Trend Residence oferă o reducere de 6000 de euro pe perioada târgului, vilele City Garden se vând cu 89 de mii de euro, iar cele de pe malul lacului Buftea, în Peninsulele Residence, se vând cu 72 de mii de euro.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Dacă participanții la show sunt obligați să dea discounturi, evident că măresc prețurile ca să le poată reduce. Atunci, cum se calculează creșterea de prețuri? Relativ la prețul mărit artificial sau la cel redus pentru târg?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb