Prezenţa pe Bursă aduce costuri suplimentare pentru Dafora

Ştefania Ciocîrlan
Piaţa de Capital / 24 iunie 2010

Gheorghe Călburean este de părere că prezenţa Dafora la cota bursei nu aduce vreun avantaj companiei în prezent, ci costuri suplimentare. O eventuală delistare a societăţii nu este inclusă în calculele omului de afaceri.

"Mi se pare corect că dacă am folosit o dată bursa ca modalitate de finanţare, în 2007, când am făcut majorare de capital, să nu delistez compania acum când nu mai niciun avantaj de pe urma prezenţei ei la cota Bursei. Nu ar fi corect faţă de cei care au subscris atunci la MCS. Am în schimb costuri suplimentare, de exemplu, pentru că trebuie să respect un anumit grad de transparenţă. De asta ne-am schimbat şi auditorul, ca să fim mai transparenţi", a spus Gheorghe Călburean.

Acesta nu exclude ca pe viitor să recurgă la o nouă majorare de capital ca să facă rost de finanţare, însă doar când piaţa va fi favorabilă.

"Nu spun că nu doresc să fac o majorare de capital, dar perioada este nefavorabilă unei astfel de operaţiuni. Am făcut majorare de capital când valoarea acţiunilor mi s-a părut confortabilă. Când Dafora o să valoreze pe bursă peste 100 de milioane de euro, ne vom gândi la un MCS", a adăugat omul de afaceri.

Dafora are o capitalizare bursieră de 128,51 milioane de lei, potrivit preţului de 0,127 de lei/acţiune, înregistrat în şedinţa bursieră de ieri.

Relaxat în privinţa conflictelor cu fraţii Cristescu

Gheorghe Călbuream pare să nu îşi facă griji în privinţa procesului în care fraţii Cristescu au cerut anularea deciziilor Adunării Generale a acţionarilor Dafora, la finele lunii aprilie. Acţionarii Dafora au respins atunci propunerea celor doi oameni de afaceri pentru verificarea suplimentară a unor contracte încheiate de societate cu alte companii din Grup. Ulterior, fraţii Cristescu au solicitat o nouă Adunare Generală a Acţionarilor la care să se voteze asupra divizării Dafora într-o companie de construcţii şi alta specializată pe foraj. Fraţii Cristescu deţin prin Foraj Sonde Craiova 7% din Dafora Mediaş.

"Noi nu vrem să ne războim cu ei, să ne pierdem vremea aiurea, ci ei au ceva cu noi. Contractele intragrup au fost verificate de auditor care nu a găsit nimic suspect. Dacă nici PriceWaterHouseCoopers nu este de încredere, atunci nu ştiu cine mai este. Nu îmi fac nicio grijă, las instanţa să se pronunţe ", a spus Călburean.

Acesta a subliniat că proiectul de divizare a companiei este vechi de doi ani, fiind elaborat chiar de conducerea Dafora.

"Nu îmi dau seama de ce au făcut această propunere, în condiţiile în care noi ne tot gândim să facem divizarea de vreo 2-3 ani", a completat omul de afaceri.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb