Primăria Capitalei riscă peste 20.000 de procese cu proprietarii imobilelor neretrocedate

Adi Iacob
Politică / 6 iunie 2017

Primăria Capitalei riscă peste 20.000 de procese cu proprietarii imobilelor neretrocedate

Peste 20.000 de proprietari de imobile preluate în mod abuziv de regimul comunist ar putea să dea în judecată Primăria Municipiului Bucureşti în această lună, fiind ultima lor ocazie, pentru că la data de 1 iulie expiră termenul până la care PMB poate soluţiona cererile de retrocedare sau despăgubire depuse în baza legii privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv de regimul comunist, precizează un comunicat de presă remis Redacţiei.

Timp de 16 ani, PMB a soluţionat doar 19.730 de dosare, adică mai puţin de jumătate din cele 42.566 depuse de foştii proprietari sau de urmaşii acestora.

Potrivit Legii nr. 10/2001, primăriile care la data de 20 mai 2013 aveau înregistrate şi nesoluţionate peste 5.000 de cereri de retrocedare sau despăgubire, cum este cazul PMB, puteau face acest lucru până în data de 1 ianuarie 2017, termen care a expirat deja. Legea prevede un termen limită în care persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti competente pentru soluţionarea notificării sale. Iar acest termen expiră în data de 1 iulie 2017.

Andreea Saveli, avocat specializat în despăgubiri, a afirmat: "Observând ritmul de soluţionare din ultimii 16 ani, în contextul în care instituţiile statului au la dispoziţie tot atâtea resurse câte aveau şi în trecut, este previzibil că peste 20.000 de dosare vor rămâne nesoluţionate, iar titularii lor vor avea închisă definitiv calea de acces la instanţă. După data de 1 iulie 2017, proprietarii ale căror cereri nu au fost soluţionate nu vor mai putea cere în instanţă urgentarea sau soluţionarea dosarelor".

Practic, Primăria ar putea continua soluţionarea dosarelor şi după data de 1 iulie 2017, într-un ritm comparabil cu cel de acum, dar este probabil ca multe dosare să fie soluţionate în 16 ani sau deloc, iar cei îndreptăţiţi nu vor mai putea face nimic, decât să aştepte.

Avocaţii specializaţi în despăgubiri spun că ar putea fi pus la îndoială posibilitatea de a-şi exercita dreptul de a contesta deciziile de respingere ale Comisiei interne a Primăriei Municipiului Bucureşti, chiar dacă vor fi nelegale.

Andreea Saveli a declat: "Dreptul de a contesta al persoanei îndreptăţite este de asemenea pus sub semnul întrebării. Primăria soluţionează notificările în ordinea înregistrării lor, chiar dacă dosarul este complet, iar persoanele îndreptăţite care nu îşi vor vedea dosarele soluţionate în luna iunie 2017, nu vor mai avea niciun control asupra redobândirii imobilelor sau obţinerii despăgubirilor la care aveau dreptul".

La Primăria Municipiului Bucureşti s-a înfiinţat o Comisie internă pentru analizarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, căreia i-au fost înaintate aproximativ 3.000 dosare administrative. În perioada 2001-2017 au fost emise 19.830 dispoziţii de Primar General, astfel: restituiri în natură (3401), restituiri în natură şi măsuri reparatorii (2240), măsuri reparatorii (9418), compensare (60), declinare (329), respingere (4382).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb