Primarul din Gheorgheni, pus sub control judiciar în dosarul de abuz în serviciu şi şantaj

Elena Deacu
Anticorupţie / 4 iunie 2015

Primarul suspendat al municipiului Gheorgheni, Mezei Janos, va fi cercetat sub control judiciar, a decis, joi, Tribunalul Harghita, care a admis solicitarea acestuia de înlocuire a arestului la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, şantaj şi instigare la delapidare.

Tribunalul Harghita a respins, joi, propunerea procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, de prelungire a măsurii arestului la domiciliu a primarului municipiului Gheorgheni, Mezei Janos, înlocuind-o cu cea a controlului judiciar, potrivit surselor din presă.

"Tribunalul Harghita a înlocuit măsura arestării la domiciliu, luată prin încheierea penală nr.19/CU/TL din 17.04 2015 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii", se arată în încheierea penală.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţă de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei şi să se prezinte la Poliţia Gheorgheni, conform programului de supraveghere întocmit de poliţişti sau ori de câte ori este chemat.

De asemenea, "Mezei Janos nu trebuie să depăşească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului care a luat măsura controlului judiciar, să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu martorii Virag Zsolt, Virag Csaba şi Portik Csaba, iar în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, controlul judiciar poate fi înlocuit cu măsura arestării preventive".

Hotărârea Tribunalului Harghita poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare şi, dacă aceasta rămâne definitivă la Curtea de Apel Târgu Mureş, primarul Mezei Janos îşi poate exercita atribuţiile.

Magistraţii Tribunalului Harghita au judecat, miercuri, legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu faţă de primarul suspendat al municipiului Gheorgheni, Mezei Janos, trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, şantaj şi instigare la delapidare.

Avocatul Vasile Ghere a apărat cauza primarului Mezei timp de aproape două ore, susţinând că edilul nu se face vinovat de niciuna dintre acuzatiile care i s-au adus.

Apărătorul a afirmat că anumite aspecte din dosar evidenţiază lipsa unor indicii temeinice până în prezent şi lipsa probelor că primarul ar fi comis infracţiunile de instigare la delapidare şi de şantaj. În privinţa abuzului în serviciu comis de edilul din Gheorgheni, care ar fi încheiat în mod fraudulos un contract de vânzare-cumpărare a unei parcele de teren în suprafaţă de 400 de metri pătraţi, amplasată pe malul Lacului Roşu, avocatul Ghere a afirmat că primarul Mezei nu a făcut decât să ducă la îndeplinire o hotărâre a Consiliului Local, document care a trecut şi "prin filtrul" Prefecturii, primind avizul de legalitate.

Primarul suspendat a solicitat, la rândul său, magistraţilor Tribunalului Harghita să înlocuiască măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar.

"Aproape de 5 luni sunt arestat şi sunt suspendat din funcţie. Asta nu este o chestie normală, să interpretăm şi să trăim în aşa fel când nu este o dovadă clară şi nu există un fapt real de care să fie acuzat un om. Eu sunt surprins de procedurile şi de acuzaţiile care sunt în privinţa mea, dar mă supun. Asta este Justiţia, acestea sunt procedurile, trebuie să ducem până la final fiecare pas şi fiecare argument", a spus Mezei Janos.

De asemenea, el a cerut instanţei să i se permită să îşi exercite atribuţiile, motivând pe de o parte că multe dintre proiectele importante începute se vor opri în absenţa sa, iar pe de altă parte că 2014-2020 este perioada în care trebuie accesate noi fonduri europene, pentru continuarea lor.

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2013, Mezei Janos, în calitate de primar, a încheiat fraudulos, în numele municipiului Gheorgheni, un contract de vânzare-cumpărare a unei parcele de teren în suprafaţă de 400 mp, amplasată pe malul Lacului Roşu. Prin acesta, a înstrăinat bunul către o societate comercială, în condiţiile în care acest teren nu putea să fie vândut, deoarece constituia parte din capitalul social adus ca aport la S.C. "Monturist"S.R.L, de către Municipiul Gheorgheni (sub forma folosinţei bunului, prin concesionarea pe o durată de 49 de ani către respectiva societate).

De asemenea, la data de 17 ianuarie 2015, Mezei Janos, l-a somat pe administratorul S.C. "Monturist"S.R.L (denunţător în cauză) ca, până în data de 19 ianuarie 2015, ora 09:00, să vină la sediul primăriei şi să-şi prezinte demisia din funcţia de administrator, în caz contrar urmând a suferi consecinţe negative, precum darea în vileag a unor fapte reale şi/sau imaginare care îl vor determina să nu mai poată munci şi locui în municipiul Gheorgheni.

În acest mod, Mezei Janos încerca să îl determine pe administratorul S.C. "Monturist"S.R.L să renunţe la demersurile sale legitime de a obţine, prin diverse căi legale (acţiuni civile în justiţie, denunţuri penale etc.), restabilirea integrităţii patrimoniului societăţii. Acest demers al lui Mezei Janos a avut ca scop asigurarea şi pe viitor a folosinţei netulburate a terenului de 400 mp, obţinut ilegal de către reprezentantul firmei respective, în condiţiile arătate mai sus.

La data de 30 ianuarie 2015, judecătorul de drepturi şi libertăţi, din cadrul Curţii de Apel Tîrgu Mureş, a dispus admiterea contestaţiei Ministerului Public şi menţinerea faţă de Mezei Janos a măsurii controlului judiciar, impunându-i-se acestuia, printre altele, obligaţia suplimentară de a nu exercita activitatea de primar al municipiului Gheorgheni, jud. Harghita.

Din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat că Mezei Janos a continuat să se comporte, în continuare, în anumite situaţii, ca primar al municipiului Gheorgheni, desfăşurând activităţi pentru determinarea consilierilor locali să adopte, în şedinţă, textul unei scrisori, al cărei iniţiator a fost el însuşi.

Acest document urma să fie adresat din partea Consiliului Local Gheorgheni acţionarului majoritar al SC Monturist SRL, cu solicitarea ca acesta din urmă să fie convins să îl oblige pe denunţător să-şi retragă sesizarea penală formulată împotriva lui Mezei Janos.

Dezbaterile şedinţei Consiliului Local Gheorgheni din 16 februarie 2015 au fost înregistrate audio-video şi stocate pe un suport magnetic aflat în custodia unui consilier la Primăria mun. Gheorgheni - Compartimentul Administraţie Publică Locală.

Conţinutul acestor înregistrări, deşi este, în principiu, accesibil publicului, poate fi pus la dispoziţia unei persoane interesate numai în anumite condiţii, stabilite clar într-un regulament de ordine şi funcţionare, adoptat de Consiliul Local Gheorgheni prin HCL nr. 189/2012. Potrivit acestui regulament, un cetăţean obişnuit poate solicita copii ale înregistrării, prin depunerea unei cereri în acest sens şi plata cheltuielilor de efectuare a copiei. În nicio situaţie, originalele nu pot fi puse la dispoziţia cetăţenilor obişnuiţi, nici la sediul instituţiei şi nici în altă parte.

În aceste condiţii, la data de 17 februarie 2015, Mezei Janos, prevalându-se în continuare de funcţia sa de primar, deşi îi era interzis acest lucru în mod expres, a determinat-o pe secretara sa, Barabas Eva Csilla, să se deplaseze la biroul consilierului respectiv, să ia înregistrările respective şi să i le trimită la domiciliul său, lucru care s-a şi întâmplat ulterior.

Procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui bun mobil aflat în proprietatea lui Mezei Janos.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Harghita cu propunerea de a se menţine măsurile preventive şi asiguratorii luate în cauză.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb