Primarul Gheorghe Ştefan "Pinalti", audiat la DNA

A.C.
Anticorupţie / 8 septembrie 2014

Actualizare 14:08 Gheorghe Ştefan - "Pinalti", urmărit penal

Primarul Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, care controlează postul de televiziune GIGA TV, este urmărit penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la infracţiunea de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid, transmite un comunicat DNA.

"La cererea suspectului Gheorghe Ştefan care, direct sau indirect, prin intermediul membrilor familiei sale sau al apropiaţilor, controlează o societate comercială deţinătoare a postului de televiziune GIGA TV, suspectul Hrebenciuc Viorel, deputat, s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a o determina pe suspecta Laura Georgescu, preşedinta Consiliului Naţional al Audiovizualului (C.N.A) ca instituţia ce reprezintă singurul organ de reglementare în domeniul audiovizualului, să revină asupra unei decizii prin care a fost retrasă licenţa pentru postul de televiziune respectiv. În realizarea acestor demersuri, suspectul Hrebenciuc Viorel s-a folosit de influenţa şi autoritatea pe care le deţine în calitatea sa membru al structurilor de conducere din partidul din care face parte - membru al Comitetului Executiv Naţional, organul de conducere şi de decizie al partidului. Parlamentarul Hrebenciuc Viorel este membru al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, funcţie care îi conferă automat calitatea de membru al organului central de conducere şi de decizie al partidului - Comitetului Executiv Naţional", se arată în sursa citată.

Potrivit DNA, Gheorghe Ştefan a fost îndrumat de Narcisa Iorga, membru CNA, suspectă în cauză, să apeleze la cunoştinţele din mediul politic, pentru a influenţa votul pe care ceilalţi membri ai C.N.A. urmau să îl dea cu privire la contestaţia pe care reprezentanţii postului TV intenţionau să o formuleze, printre cei indicaţi fiind şi parlamentarul Viorel Hrebenciuc.

Urmare a indicaţiilor primite de la Iorga, Gheorghe Ştefan i-a solicitat sprijinul deputatului Viorel Hrebenciuc, cerându-i să intervină pe lângă Georgescu, astfel încât să o determine să se implice în susţinerea intereselor postului TV sancţionat, mai concret să obţină revocarea actului administrativ emis de CNA în data de 17 septembrie 2013 prin care i-a fost retrasă licenţa.

"Ca urmare a exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către suspecta Georgescu Laura, preşedinte C.N.A., în mod nejustificat, trei dintre membrii CNA care, la şedinţa din 17 septembrie 2013 votaseră pentru retragerea licenţei postului TV, în şedinţa din 1 octombrie 2013, au votat în favoarea postului TV anterior sancţionat. Aceasta, în condiţiile în care situaţia de fapt nu se modificase, în afara existenţei unei contestaţii, depuse la data de 24 septembrie 2013 (ce conţine doar 2 pagini şi jumătate), fără a se fi întocmit vreun document de natură tehnică în cadrul instituţiei pentru a se verifica argumentele susţinute în respectiva contestaţie. Precizăm că, iniţial, la data de 17.09.2013, C.N.A. a decis, cu o majoritate de 7 la 4 (11 membri CNA prezenţi), retragerea licenţei audiovizuale pentru postul TV în cauză. Motivul retragerii licenţei a fost încălcarea dispoziţiile art.57 alin.1 lit. b teza 2 din Legea nr.504/2002 a audiovizualului, în sensul că postul TV respectiv a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală mai mult de 96 de ore pentru orice motive imputabile titularului, singura sancţiune prevăzută de lege într-o asemenea situaţie fiind retragerea licenţei", se mai arată în comunicarea DNA.

--------

Primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan (poreclit "Pinalti), s-a prezentat astăzi la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în legătură cu dosarul privind suspiciuni de corupţie la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), potrivit surselor din presă.

În acest dosar, procurorii DNA au început deja urmărirea penală împotriva lui Viorel Hrebenciuc, a Laurei Georgescu, şefa CNA, şi a Narcisei Iorga, membru în CNA.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Laura Georgescu, preşedinta Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru infracţiunea de abuz în serviciu, arată un comunicat al instituţiei.

Astfel, DNA susţine că în cauză există elemente din care rezultă suspiciunea că, la data de 17 septembrie 2013, la propunerea Laurei Georgescu, preşedinta CNA, autoritatea naţională în domeniul audiovizualului a decis, cu o majoritate de 7 la 4 (11 membri CNA prezenţi), retragerea licenţei audiovizuale pentru un post TV. În consecinţă, a fost emisă decizia nr.483/2013, în care, după o foarte elaborată expunere de motive şi consideraţii de natură tehnică, s-a hotărât că respectivul post TV a încălcat dispoziţiile art.57 alin.1 lit.b teza 2 din Legea nr.504/2002 a audiovizualului, în sensul că a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală mai mult de 96 de ore pentru orice motive imputabile titularului, singura sancţiune prevăzută de lege într-o asemenea situaţie fiind retragerea licenţei.

După numai două săptămâni, la data de 1 octombrie 2013, s-a emis o altă decizie, nr.514/2013, prin care s-a revocat decizia anterioară (6 voturi pentru şi 4 voturi împotrivă, din 10 membri prezenţi), precizându-se doar că argumentele conţinute în contestaţia depusă de postul de televiziune sancţionat au fost admise, fără a se mai realiza o analiză tehnică sau să se ţină cont dacă există un punct de vedere al specialiştilor din cadrul CNA, care să constate dacă susţinerile din contestaţie sunt temeinice şi legale.

Din analiza materialelor existente la dosar, s-a stabilit că, urmare a exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către suspecta Georgescu Laura, preşedinte C.N.A., în mod nejustificat, trei dintre membrii CNA care, la şedinţa anterioară votaseră pentru retragerea licenţei postului TV, în şedinţa din 1 octombrie 2013, au votat în favoarea postului TV anterior sancţionat. Aceasta, în condiţiile în care situaţia de fapt nu se modificase, în afara existenţei unei contestaţii, depuse la data de 24 septembrie 2013 (ce conţine doar 2 pagini şi jumătate), fără a se fi întocmit vreun document de natură tehnică în cadrul instituţiei pentru a se verifica argumentele susţinute în respectiva contestaţie.

Potrivit datelor rezultate în urma efectuării de acte de urmărire penală, după aflarea deciziei de retragere a licenţei postului TV, persoana care, direct sau indirect, prin intermediul membrilor familiei sale sau al apropiaţilor, controlează societatea comercială deţinătoare a postului TV, a fost îndrumată de Iorga Narcisa, membru CNA, suspectă în cauză, să apeleze la cunoştinţele din mediul politic, pentru a influenţa votul pe care ceilalţi membri ai C.N.A. urmau să îl dea cu privire la contestaţia pe care reprezentanţii postului TV intenţionau să o formuleze. Iorga Narcisa a indicat ce oameni politici ar trebui accesaţi şi capacitaţi, pentru ca aceştia, l-a rândul lor să îi influenţeze pe membrii CNA asupra cărora puteau să îşi exercite influenţa şi autoritatea. În acest context, printre oamenii politici nominalizaţi de Narcisa Iorga, s-a numărat şi parlamentarul Viorel Hrebenciuc.

Urmare a indicaţiilor primite de la Iorga Narcisa, reprezentantul postului TV i-a solicitat sprijinul deputatului Hrebenciuc Viorel, suspect în cauză, cerându-i să intervină la nivelul preşedintei C.N.A, Laura Georgescu, astfel încât să o determine să se implice în susţinerea intereselor postului TV sancţionat, mai concret să obţină revocarea actului administrativ emis de CNA în data de 17 septembrie 2013 prin care i-a fost retrasă licenţa.

În urma solicitării făcute de reprezentantul postului TV, suspectul Hrebenciuc Viorel s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a o determina pe suspecta Laura Georgescu ca instituţia pe care o conduce să revină asupra deciziei, folosindu-se de influenţa şi autoritatea pe care le deţine în calitatea sa membru al structurilor de conducere din partidul din care face parte - membru al Comitetului Executiv Naţional, organul de conducere şi de decizie al partidului. Parlamentarul Hrebenciuc Viorel este membru al Biroului Permanent al camerei Deputaţilor, funcţie care îi conferă automat calitatea de membru al organului central de conducere şi de decizie al partidului - Comitetului Executiv Naţional.

La rândul său, Georgescu Laura a fost numită ca membru al C.N.A. din postura de reprezentant propus de către Guvern, fiind aleasă cu voturile partidului în a cărui structură de conducere se regăseşte parlamentarul Hrebenciuc Viorel, care de altfel a şi susţinut-o în vederea alegerii ca preşedintă a C.N.A..

Prin acţiunea sa, Georgescu Laura a contribuit la cauzarea unei tulburări însemnate a activităţii C.N.A., prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu şi încălcarea dispoziţiilor legale din domeniul audiovizual, ceea ce a permis funcţionarea, în continuare, a unui post de televiziune căruia îi fusese retrasă în mod corect licenţa. Astfel, au fost afectaţi implicit şi ceilalţi operatori de televiziune, atât sub aspectul concurenţei neloiale, cât şi a încrederii în corectitudinea desfăşurării activităţii de către singurul organism abilitat să monitorizeze domeniul audiovizual şi să aplice legislaţia specifică.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. acuma pinalti a executat 11 metri dar mai are 11 ani, hmm cale batuta mare primar , te asteapta patu cald la rahova lasat de nastase sau poate vrei la mare cu jiji ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb