Primarul Gheorghe Ştefan ("Pinalti"), audiat la DNA

V.B.
Anticorupţie / 5 iunie 2014

Gheorghe Ştefan (PDL), primarul municipiului Piatra Neamţ, s-a prezentat astăzi la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), ca să dea declaraţii în dosarul în care este acuzat că a administrat o firmă care a primit contracte finanţate din bani publici în comune din judeţul Neamţ şi că s-a folosit de funcţia din partid ca să influenţeze funcţionari, informează surse din presă.

Gheorghe Ştefan a ajuns la sediul DNA în jurul orei 10, însoţit de avocaţii domniei sale, şi nu făcut declaraţii.

Unul dintre avocaţi, Cătălin Dancu, a declarat că edilul a venit la DNA ca să dea o declaraţie în faţa anchetatorilor şi să le ofere lămuriri în legătură cu acuzaţiile care îi sunt aduse.

Avocatul a mai spus că măsura controlului judiciar impusă de anchetatori "nu încurcă planurile de vacanţă" ale primarului.

Dancu a precizat că se simte optimist în privinţa apărării în acest caz şi a dat de înţeles că acuzaţiile procurorilor DNA nu ar fi susţinute de probele din dosar.

Pe 28 mai, DNA a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de primarul Gheorghe Ştefan, bănuit de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia publică, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau foloase necuvenite, precum şi de folosire a influenţei sau a autorităţii, pentru obţinerea de foloase necuvenite.

Edilul, poreclit de presă "Pinalti", este învinuit că, din 2009, ar fi administrat în fapt Strong Montaj (fostă Tehnoutilaj), folosindu-se de interpuşi, care au acceptat să figureze formal ca asociaţi şi administratori. Firma ar fi încheiat şi executat contracte vizând realizarea unor lucrări cu diferiţi clienţi şi a achiziţionat, de la o serie de furnizori, bunuri şi servicii. Altfel spus, Strong Montaj s-ar fi interpus în schimb, a făcut acte de comerţ, implicând circulaţia banilor.

"Aceste operaţiuni financiare ca acte de comerţ, în efectuarea cărora s-a implicat Gheorghe Ştefan, sunt incompatibile cu funcţia pe care o deţinea, aceea de primar al municipiului Piatra Neamţ, şi sunt menite să-i aducă sume de bani necuvenite", precizează DNA.

Pentru a-şi asigura sumele rezultate din contractele încheiate de Strong Montaj cu autorităţile contractante (comunele nemţene Tazlău, Gherăeşti şi Drăgăneşti, care se bucurau de finanţare din partea bugetului de stat, conform HG 577/1997), Gheorghe Ştefan, ca preşedinte al PDL Neamţ, şi-ar fi folosit, în mod repetat, influenţa (în perioada 2010-2012) în relaţia cu funcţionari publici din unele instituţii.

Banii publici necesari pentru finanţarea lucrărilor de alimentare cu apă a comunelor (lucrări acceptate în programul prevăzut în HG 577/1997) era evaluat anual de consiliile judeţene, după consultarea autorităţilor contractante locale. Propunerea de finanţare se trimitea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), condus, pe atunci, de Elena Udrea. Ministerul comunica valoarea anuală a fondurilor alocate (de regulă insuficiente pentru a acoperi necesarul), mai informează DNA.

"Repartizarea pe comune a sumelor de la bugetul de stat se făcea de către Consiliul Judeţean. Listele cu modul de distribuire a banilor, pentru fiecare autoritate publică locală contractantă se comunica apoi MDRT, iar după aprobarea listelor, se făcea plata. Pentru a controla modul de repartizare a banilor alocaţi de la bugetul de stat, Gheorghe Ştefan a susţinut o anumită persoană să ocupe funcţia de consilier personal al preşedintelui CJ Neamţ. În afara atribuţiilor de serviciu, acesteia i s-a permis să completeze listele comunicate MDRT cu date indicate de Gheorghe Ştefan.

În această modalitate, Gheorghe Ştefan a reuşit, în mod repetat, în perioada 2010-2012, cu ocazia rectificărilor ori a alocărilor bugetare anuale, să direcţioneze sume de bani, în special către acele autorităţi publice locale care aveau încheiate contracte cu asocieri din care făcea parte chiar SC Strong Montaj SA. Prin urmare, folosindu-se de influenţa sa, legată de funcţia de conducere deţinută în cadrul unui partid, suspectul Gheorghe Ştefan a asigurat finanţarea lucrărilor executate de societatea comercială care-i aparţinea şi pe care o administra în fapt", relatează procurorii anticorupţie.

În cauză, DNA a beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii (SRI).

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb