Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat că nu e nevoie de un miting al PSD, argumentând că nu există încă o definiţie a statului paralel, potrivit unei surse din presă.
În opinia sa, PSD trebuie să-l îndepărteze de la conducere pe Liviu Dragnea, despre spune că a viciat partidul şi dogmatic, şi administrativ.
Întrebat dacă ar fi necesar un miting PSD împotriva statului paralel, el a declarat pentru RFI: "Răspunsul este evident nu, pentru că nu avem încă o definiţie a statului paralel. Mă consider totuşi un om care a mai citit câteva cărţi de-a lungul carierei mele şi vieţii mele şi n-am găsit încă o definiţie clară a statului paralel, ca să văd motivul pentru care să protestăm. De regulă, orice manifestaţie publică, indiferent dacă este politică sau nu are un scop, în a atrage atenţia asupra unui lucru concret, care poate fi definit şi înţeles de cealaltă parte a populaţiei, care nu participă la acea manifestaţie, dar care ar putea afla că există o problemă undeva. În situaţia de faţă nu văd faţă de ce protestăm sau faţă de ce ar trebui să protestăm, ca să atragem atenţia opiniei publice".
Mihai Chirica, suspendat din funcţiile de conducere din PSD, afirmă că schimburile de replici dintre primarul Capitalei, Gabriela Firea şi premierul Mihai Tudose îl îngrijorează, informează sursa citată.
Chirica a menţionat: "Le privesc cu o reală îngrijorare. Fără a interveni în disputele verbale sau conceptuale între doamna primar Firea şi domnul prim-ministru Tudose, lucrurile nu pot să ajute, pentru că vorbim de primarul Capitalei în contradicţie cu premierul României, deci lucruri destul de profunde, dacă ar fi să le aşezăm acolo unde trebuie ele să stea. În rest, nu fac decât să arate public că lucrurile nu merg bine în partidul de guvernământ, ceea ce nu este absolut deloc benefic pentru România în momentul de faţă. Dar greutăţile nu sunt motivate de o lipsă de înţelegere a doamnei Firea faţă de realităţile României de astăzi, ci mai mult de o apetenţă uşor exagerată de doctrină a domnului Dragnea, care nu mai bate deloc nici cu planul de guvernare promis, nici cu politica României la nivel naţional şi internaţional şi probabil nici cu viziunea multor oameni politici din PSD în momentul de faţă".
În opinia lui Chirica, în aceste condiţii PSD riscă să piardă foarte mult în ceea ce priveşte credibilitatea şi încrederea românilor faţă de programul de guvernare propus şi mai ales credibilitatea României la nivel internaţional. El spune că PSD ar trebui să-l îndepărteze pe Liviu Dragnea de la conducerea partidului.
Mihai Chirica a afirmat: "PSD ar trebui să-l îndepărteze de la conducerea partidului pe Liviu Dragnea, pentru că este nociv, a reuşit să vicieze şi dogmatic, dar şi administrativ acest partid. Nu asistăm decât la ieşiri explozive şi lipsite de conţinut din partea unor foşti lideri ai Partidului România Mare".