Privatizarea "Trainose" Grecia, aprobată de auditori

V.R.
Jurnal de criză / 17 ianuarie 2017

Privatizarea "Trainose" Grecia, aprobată de auditori

O curte a auditorilor din Grecia a aprobat, ieri, vânzarea operatorului feroviar elen "Trainose" către societatea italiană de căi ferate "Ferrovie dello Stato", conform Reuters, care citează o sursă oficială în condiţii de anonimat.

Potrivit planului de salvare semnat de Grecia în 2015, cu creditorii externi, autorităţile elene trebuiau să vândă "Trainose" şi alte active ale statului pentru un total de 5,8 miliarde de euro până în 2018.

Grecia va încasa 45 de milioane de euro din vânzarea "Trainose", anul acesta. Conform presei locale, procesul de privatizare a aces-tei companii a fost amânat din cauza unor probleme ridicate de auditori.

Oficialul citat de Reuters a declarat că toţi termenii stabiliţi de curte au fost îndepliniţi, iar procesul de vânzare va merge mai departe.

Grecia trebuia să privatizeze sau să închidă "Trainose" şi să ramburseze aproape 750 de milioane de euro Uniunii Europene, ajutoare de stat de care a beneficiat compania în trecut. Conform sursei amintite, odată semnat acordul de privatizare, Grecia şi "Ferrovie" îi vor solicita Comisiei Europene să-i şteargă datoria.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb