Camera Deputaţilor şi Senatul vor începe, concomitent, în regim de urgenţă, dezbaterile la două proiecte de lege privind statutul deputaţilor şi senatorilor. Graba iniţiatorilor de a propune legile privind privilegiile se explică prin dorinţa ca, pînă la sfîrşitul acestui an, adică la finalul mandatelor lor, noile privilegii să intre în vigoare. Primul proiect, iniţiat de senatorul PSD, Ion Predescu, are şanse mici să fie adoptat de parlamentari din cauza privilegiilor şi drepturilor exagerate acordate de proiectul său. Liderii PSD s-au delimitat de prevederile permisive pentru parlamentari, arătînd că va fi acceptat doar textul care nu încalcă legislaţia europeană.
Cel de-al doilea proiect, depus de 236 de parlamentari atît din PSD, cît şi din celelalte grupuri parlamentare, deşi este mai moderat, a fost criticat vehement de societatea civilă. Textul legii propuse stipulează un statut al parlamentarilor, prin care aceştia obţin o indemnizaţie tranzitorie lunară pe o perioadă de 18 luni pentru cei care şi-au încheiat mandatul, nu au fost realeşi şi nu îndeplinesc condiţiile de pensionare din sistemul public. Tot-odată, parlamentarii vor beneficia de o indemnizaţie de deces pentru rudele apropiate.
Noile indemnizaţii pentru parlamentari, prevăzute de lege, ar trebui să fie majorate în 2004: 45.591.660 lei pentru preşedinţii celor două Camere; 41.998.260 lei pentru vicepreşedinţi; 39.527.400 lei pentru secretari, chestori, preşedinţi de comisii şi liderii grupurilor parlamentare; 37.057.600 lei pentru vicepreşedinţii de comisii şi viceliderii de grup; 36.608.160 lei pentru secretarii comisiilor şi 36.158.720 lei pentru parlamentarii simpli.
Legea introduce şi principiul ierarhic al "seniorialităţii", care reprezintă numărul mandatelor exercitate de deputat sau senator. Potrivit acestui principiu, vor exista mai multe categorii de parlamentari: cu trei sau mai multe mandate îndeplinite, cu două mandate îndeplinite şi cu un mandat îndeplinit. Criteriul va fi utilizat în vederea calculării pensiilor de parlamentar. Astfel, cuantumul pensiei va fi diferit: 35% din indemnizaţia de parlamentar pentru o legislatură (4 ani); 40% pentru două legislaturi (8 ani) şi 45% pentru trei sau mai multe legislaturi (12 şi peste 12 ani).
Parlamentarii nu au uitat să prevadă şi premii anuale pe care, în valoare de o indemnizaţie, "un fel de al 13-lea salariu", cum au argumentat parlamentarii.
Proiectul prevede şi acordarea de sancţiuni pentru absenţe repetate, parlamentarii urmînd să fie sancţionaţi prin reducerea indemnizaţiei şi publicarea numelui lor pe paginile de Internet ale Parlamentului. Vor fi sancţionaţi şi parlamentarii care nu respectă regulile de conduită. Sancţiunile vor consta fie în votul de blam, fie în excluderea temporară de la lucrări, la care se adaugă tăierea a maximum o treime din indemnizaţie. Sancţiunea poate fi evitată dacă parlamentarul în cauză îşi cere scuze public în cadrul şedinţei în care a fost semnalat actul de indisciplină.
Reamintim că un alt proiect depus de senatorul PSD Ion Predescu, care conţine privilegii şi mai mari pentru aleşii poporului, aşteaptă şi el să fie dezbătut de cele două Camere ale Parlamentului.