PRIVIND DOSARUL ÎN CARE A RECLAMAT CĂ AR FI FOST OTRĂVITĂ CU MERCUR: Doina Pană, la DIICOT

T.I.
Politică / 1 iulie 2019

Doina Pană (Sursa foto: Twitter)

Doina Pană (Sursa foto: Twitter)

Fostul ministru al Apelor şi Pădurilor Doina Pană s-a prezentat, astăzi, la sediul DIICOT, pentru a studia dosarul deschis după ce a reclamat că ar fi fost otrăvită cu mercur.

Procurorii DIICOT au deschis un dosar în care a fost începută urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi grup infracţional organizat, după ce Doina Pană a afirmat că a fost otrăvită cu mercur.

În luna mai, Doina Pană declara că a fost nevoită să renunţe la funcţia de ministru, în ianuarie 2018, din motive de sănătate, după ce a descoperit că a fost otrăvită cu mercur.

"Eram ministru al Pădurilor în Guvernul Tudose, în 2017. Pe la sfârşitul lui noiembrie, am început să mă simt foarte rău, am mers la medic, am aflat că aveam probleme foarte mari cu inima. Am urmat tratament şi, cu toate astea, mă simţeam tot mai rău. Pentru că epuizasem toate analizele specifice, am fost trimisă într-un final să fac şi o analiză toxicologică. În 15 ianuarie 2018, din analiza pentru metale grele a reieşit intoxicaţie cu mercur în concentraţie mare. Pentru că îmi depusesem demisia, dat fiind faptul că mă simţeam foarte rău, încă din 3 ianuarie, n-am putut pleca până în 29 ianuarie pentru că nu a semnat preşedintele Iohannis, am depus plângere la poliţie abia la începutul lunii februarie. N-am făcut plângerea cât eram încă ministru pentru că, în caz că se afla, ar fi dăunat imaginii României. Vă daţi seama, ministru în Guvernul României otrăvit", susţinea Doina Pană.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb