Proba de foc

De marţi seara pînă miercuri la prînz, suspansul a predominat asupra acordării votului privind acordul de conformitate pentru aderarea României şi Bulgariei. Fără acest vot, pe 25 aprilie, la Luxemburg, nu ar fi putut fi semnat Tratatul de aderare al celor două state la UE. Disputa prilejuită de prezentarea rapoartelor şi recomandărilor celor doi raportori din partea Parlamentului European, Pierre Moscovici, pentru România, şi Geoffrey Van Orden, pentru Bulgaria, nu a privit decît tangenţial cele două state, fiind un moment al confruntării dintre Parlament şi Comisia Europeană. Poziţia grupului popular, care a votat, în seara zilei de 12 aprilie, cu 92 de voturi pentru faţă de 86 de voturi împotrivă, amînarea votării acordului de conformitate pentru aderarea României şi Bulgariei, reprezintă o etapă în confruntarea dură ce a început încă de la prima tentativă de votare a Comisiei Barosso, în toamna anului 2004. De la criza prilejuită de declaraţiile comisarului desemnat Roco Butiglione, orice ocazie pentru a cîştiga autoritate în raport cu Executivul de la Bruxelles este folosită de parlamentarii europeni. Dar situaţia celor două state sud-est europene era de natură să justifice scepticismul eurodeputaţilor. Aceştia au cerut comisiei o evaluare clară a costurilor extinderii, în condiţiile în care în 2004 pentru cele 10 state au fost alocate 40 miliarde de euro iar pentru România şi Bulgaria exerciţiul financiar prevede 44,3 miliarde de euro.

Riscul ca cele două state să devină prizoniere în conflictul dintre cele două instituţii europene a fost depăşit prin negocierile dintre grupurile parlamentare. În final, votul nu a creat surprize, majoritatea absolută a parlamentarilor votînd în favoarea aderării României şi Bulgariei. După ce pe 16 martie, la Strasbourg, fusese dezbătut proiectul de rezoluţie în Comisia de Afaceri Externe, iar pe 30 martie, la Bruxelles, aceeaşi comisie adoptase avizul de conformitate şi rezoluţia privind extinderea la 1 ianuarie 2007, prin cooptarea României şi Bulgariei, nu mai existau obstacole politice importante. Nici unul din cele trei grupuri parlamentare importante (grupul Partidului Popular European - Democraţii europeni - 268 de deputaţi, grupul Partidului Socialist European - 202 de deputaţi şi Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa - 88 de deputaţi) nu se situau pe poziţii ostile integrării României. Chiar şi a patra formaţiune ca mărime, grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană, 42 de deputaţi, îşi retrăsese obiecţiile împotriva aderării ţării noastre. Dar, tocmai din partea co-preşedintelui acestui ultim grup, a venit cea mai importantă reacţie. Acesta a cerut ca votul asupra celor două rapoarte să fie amînat, deoarece opţiunile sînt limitate doar la "pentru" sau "împotrivă", pe cînd situaţia celor două state cere o abordare nuanţată. După ce această propunere a fost respinsă, recomandarea Van Orden a fost aprobată cu 522 voturi pentru, 70 împotrivă şi 69 de abţineri, iar raportul Moscovici cu 564 voturi pentru, 59 împotrivă şi 41 de abţineri.

Proporţia voturilor favorabile raportului privind România indică pe de o parte un acord de etapă mai mare al parlamentarilor europeni în comparaţie cu votul pentru raportul privind Bulgaria, pe de altă parte că reacţia grupului popular din 12 aprilie nu viza ţara noastră, ci transparenţa Comisiei de la Bruxelles. Dar înaintea votării rezoluţiei privind integrarea România, Cohn Bendit a cerut din nou amînarea votului deoarece măsurile pentru combaterea corupţiei nu au dat rezultate. De data aceasta, clauza de salvgardare ne-a salvat. Intervenţia lui Pierre Moscovici a valorizat prezenţa clauzei de salvgardare în cuprinsul Tratatului de aderare ca mijloc de presiune sau de amînare a integrării României, astfel creîndu-se condiţiile pentru votarea recomandării. Cu 497 voturi pentru, 93 împotrivă şi 71 de abţineri, deci cu 67 de voturi mai puţine, aderarea României la UE a fost adoptată.

Dar, proba de foc a integrării nu a fost încă trecută. Acordul politic asupra integrării, pe care aproape sigur România îl va obţine şi la Luxemburg, la reuniunea Consiliului european, nu va schimba situaţia. Tensiunile din cele două zile de discuţii de la Strasbourg dau seama despre moderaţia cu care este privită integrarea României. Lunile următoare sînt cruciale. Responsabilitatea clasei politice româneşti va fi pusă la grea încercare. Activarea clauzelor de salvgardare rămîne încă posibilă, şi doar odată ce raportul de monitorizare al Comisiei europene din noiembrie va fi dat publicităţii, şansele aderării la 1 ianuarie 2007 vor putea fi corect evaluate. Pînă atunci, orice acţiune care va încetini ritmul reformelor, orice aventură politică, orice eşec, vor justifica aplicarea clauzei de sal-vgardare.