Procesul între CNSAS şi Mugur Isărescu începe pe 18 septembrie

A.P.
Bănci-Asigurări / 31 iulie 2020

MUGUR ISĂRESCU

MUGUR ISĂRESCU

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit pentru 18 septembrie primul termen în procesul în care CNSAS solicită judecătorilor să constate calitatea de colaborator al Securităţii în cazul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, scrie Agerpres.

În cererea trimisă în instanţă, CNSAS susţine că guvernatorul Mugur Isărescu a activat ca informator în perioada 1979-1989, furnizând fostei Securităţi informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum comentarii negative la adresa nivelului de trai din România.

"Din analiza dosarelor (...), rezultă că domnul (Mugur Isărescu, n.r.) a colaborat cu organele de Securitate, furnizându-le informaţii sub nume conspirativ (...). La stabilirea identităţii dintre sursa (...) şi dl (Mugur Isărescu - n.r.) au fost avute în vedere mai multe documente, pe care le ataşăm în copie certificată, potrivit legii, respectiv: dosarul nr. (cota CNSAS) - Dosar obiectiv, dosar nr. (cota CNSAS) - Dosar obiectiv. Astfel, în cuprinsul tabelului privind reţeaua informativă datat 3.05.1989 se găseşte consemnarea (...) cu numele conspirativ (...); data obţinerii aprobării de partid (...) 16.03.1986. Facem precizarea că, deşi este menţionată obţinerea aprobării de partid la data de 16.03.1986, celelalte documente din dosar atestă faptul că dl (Mugur Isărescu, n.r) a fost folosit în calitate de persoană de sprijin/sursă încă din 1979. Prin urmare, se poate deduce că abia la data menţionată s-a obţinut aprobarea organelor de partid, în perioada 1982 - 1986 fiind folosit de organele de securitate fără aprobarea PCR", se arată în documentul trimis în instanţă de CNSAS.

CNSAS citează mai multe documente privind colaborarea lui Isărescu cu fosta Securitate comunistă.

"De asemenea, argumente în sprijinul existenţei identităţii dintre sursa (...) şi dl (Mugur Isărescu, n.r.) rezultă şi din alte documente, astfel cum sunt acestea precizate în cadrul observaţiilor preliminare de la pct. 5 din nota de constatare (...), respectiv: document olograf semnat de (...) cu numele real (...); Modificarea, de către ofiţer, în textul unei note a sursei (...), a pasajului 'mi-a spus că am fost căutat' cu 'mi-a spus că (...) a fost căutat (...); Menţionarea de către sursă (...), în textul unei note (...), a adresei la care locuieşte, care coincide cu domiciliul dl. (Mugur Isărescu, n.r.) din aceeaşi adresă (...); coroborarea informaţiilor din dosarul (...) care atestă desfăşurarea unei combinaţii privind verificarea sincerităţii şi loialităţii sursei (...), acţiunile propuse desfăşurându-se de fapt asupra dl. (Mugur Isărescu, n.r.); menţiunile ofiţerilor conform cărora informaţiile furnizate de alte surse, care privesc evenimente la care a participat şi dl. (Mugur Isărescu, n.r.), se verifică prin sursa (...); calitatea dl. (Mugur Isărescu, n.r.) de sursă a organelor de securitate, fără consemnarea numelui conspirativ, este atestată în diverse alte documente (...)", susţine CNSAS.

Conform instituţiei, Mugur Isărescu a activat ca informator al Securităţii în perioada 1979 - 1989, iar pe parcursul colaborării cu Securitatea el a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum comentarii negative la adresa nivelului de trai din România sub regimul comunist în comparaţie cu alte ţări.

"Aşa cum rezultă din nota de constatare nr. (...), dl. (Mugur Isărescu, n.r.) a activat ca informator, cu numele conspirativ (...), în perioada 1979-1989, fiind recrutat de către (...), având în vedere calitatea domniei sale de cercetător (...). Pe parcursul colaborării cu Securitatea, acesta a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum comentarii negative la adresa nivelului de trai din România sub regimul comunist în comparaţie cu alte ţări - notele din 16.12.1987 (...) şi 05.03.1985 (...). Analizând informaţiile furnizate de către pârât, apreciem că acestea vizează îngrădirea dreptului la viaţă privată (art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului) şi a dreptului la libertatea cuvântului (art. 28 din Constituţia României din 1965, art. 19 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului)", se mai spune în cererea CNSAS trimisă la CAB.

Potrivit CNSAS, informaţiile furnizate Securităţii de către Mugur Isărescu se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, precizează Agerpres.

"Reţinem, astfel, notele din 16.12.1987 şi 05.03.1985, redactate olograf şi semnate de pârât cu numele conspirativ (...), prin care acesta informa Securitatea despre comentariile negative ale unor persoane la adresa nivelului de trai din România sub regimul comunist faţă de alte ţări, respectiv:

În legătură cu atitudinea din ultimul timp a I.D., sursa poate relata: 1. 'Are răbufniri destul de dese de nemulţumire faţă de aspecte sociale precum: transportul în comun din Drumul Taberii (acuzat că îi răpeşte mai mult de o oră); încălzirea locuinţei în care trăieşte; aprovizionarea cu alimente; programele de televiziune. Are tendinţa de a face comparaţii cu situaţia din alte ţări. (...) Sursa a constatat o accentuare evidentă a manifestărilor de nemulţumire după ce a divorţat (...).

În legătură cu întâlnirea din 05.03.1985 dintre E.D. şi M.I. şi D.W. (...) sursa poate relata următoarele: '(DW) în discuţii a menţionat dificultăţile întâmpinate de membrii comunităţii diplomatice din Bucureşti în această iarnă (în legătură cu asigurarea gazelor şi căldurii). A arătat că diplomaţii acreditaţi la Bucureşti îşi exprimă nedumerirea în legătură cu acest lucru, întrucât de regulă membrii corpului diplomatic sunt protejaţi în orice ţară, în România însă ei au stat în condiţii mai dificile decât populaţia. A manifestat interes faţă de eventualele măsuri care vor fi luate în România pentru depăşirea acestor dificultăţi. De asemenea, dacă în România sunt discutate efectiv alternative de dezvoltare economică sau numai se repetă linia oficială. A pus întrebări în legătură cu unele neconcordanţe între cifrele publicate în presă privind îndeplinirea planului de dezvoltarea a României (de exemplu, din anuarul statistic al R.S.R. reiese că ponderea ţărilor socialiste în comerţul nostru exterior este de cca. 45%, pe când din datele comunicatului de îndeplinire a planului este de 54%".

În legătură cu aceste informaţii furnizate de Isărescu, CNSAS explică faptul că Securitatea monitoriza cu atenţie orice comentariu negativ la adresa nivelului de trai sub regimului comunist, cunoscut fiind faptul că acesta urmărea promovarea ideii că statul comunist era forma superioară de organizare politică şi socială, în care toate persoanele aveau un nivel de viaţă ridicat, iar meritul pentru această stare de fapt se datora în exclusivitate partidului.

În opinia CNSAS, informaţiile furnizate de Mugur Isărescu au îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Plecare lui Mugurel din Banca este egala cu un nou inceput de trend economic, monetar.

    Dupa fiecare schim, la o cota distanta incep sa se sparga oalele prin etc pancie si falimente unde o sa intervina salvatoru STATUL si o sa privatizeze pe actiuni la popor. 

    Deci mare atentie maxim 10-15 ani mai dau mana avem si noi pocnituri, asta daca nu se vor mediatiza, caci am vazut pe piata impachetari in tihna a mai multor banci. 

    O sa se umfle puroiul atat de mul de o sa pocneasca mizeria pe toti sa vedem atunci salvatorii natiei cum vor musamaliza si impacheta toate derivatele si colateralele mizere intrun carnat mare livrat societatii ca un bun activ ce merita emis si actiuni statale. 

    Domnul Manole impreuna cu multi conducatori de la guver au avut acces la fonduri, nominale, active, la preturi diferentiate de piata, cat si la yielduri de rate mult mai avantajate. 

    Asta nu este conflict de interese? 

    Mayer Amschel Rothschild (1744-1812), a German banker and member of what is reportedly the richest family in history, is said to have stated:

    “Give me control of a nation’s money supply and I care not who makes the laws.” 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb