Procesul lui Dragnea, amânat pentru 14 februarie

Andrei Stan
Anticorupţie / 31 ianuarie 2017

Liviu Dragnea (Sursa foto: Facebook)

Liviu Dragnea (Sursa foto: Facebook)

Actualizare 11:00

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, astăzi, la ieşirea din sala de judecată, că dosarul său se bazează pe o declaraţie mincinoasă, dată de o persoană "în condiţii suspecte" la DNA.

Liviu Dragnea a afirmat: "O luăm din nou de la capăt. Pe o mărturie mincinoasă, contestată şi infirmată de declaraţiile martorilor. Vreau să aduc şi eu martori şi să se audieze din nou martori să vedem dacă şi acest proces va merge şi se va susţine pe o declaraţie mincinoasă sau două declaraţii mincinoase, obţinute în condiţii suspecte la DNA. Eu m-am uitat cu foarte mare atenţie peste toate declaraţiile. Oricine este de bună credinţă şi studiază cu atenţie doar acele declaraţii şi declaraţiile martorilor se vede că sunt puse cu mâna, sunt cusute cu aţă albă sau dictate. Noi vorbim despre o doamnă care a făcut o declaraţie mincinoasă şi care a mai fost condamnată pentru luare de mită şi, am înţeles, mai are un dosar şi se pare că s-a făcut o înţelegere".

Preşedintele PSD a subliniat: "Asta e România, patria denunţurilor şi ascultărilor. Astea sunt principalii piloni pe care se sprijină dosarele în România şi pentru care intră oamenii în puşcărie. O fi bine, o fi rău?".

(S.A.)

-----------

Actualizare 09:45

Procesul lui Liviu Dragnea, în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu, alături de fosta sa soţie, Bombonica Prodana, şi de angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, a fost amânat pentru data de 14 februarie, transmit televiziunile de ştiri.

(S.A.)

-----------

Actualizare 09:30 Dragnea a ajuns la ICCJ

Liviu Dragnea, liderul PSD, a ajuns, în această dimineaţă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), unde are loc prima înfăţişare a procesului său.

Liviu Dragnea nu a făcut declaraţii.

(S.A.)

-----------

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) începe astăzi judecarea dosarului de abuz în serviciu în care sunt acuzaţi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, fosta lui soţie, Bombonica Prodana, şi angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman.

Dosarul a ieşit din procedura de cameră preliminară după ce instanţa supremă a decis, definitiv, în 8 decembrie 2016, că poate începe judecarea pe fond a cauzei, scrie News.ro. Instanţa a respins atunci toate contestaţiile formulate de inculpaţi, după ce judecătorul de cameră preliminară a stabilit legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în cauză.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în 15 iulie 2016, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, pentru fapte comise pe vremea când era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2006 - decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, a determinat-o pe Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii.

"În realitate, cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă", susţine DNA.

Fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, este acuzată de abuz în serviciu, alături de foşti şefi din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.

Bombonica Prodana (fostă Dragnea) a fost pusă sub acuzare pentru că, în perioadele 3 martie - 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 - 1 august 2010, nu a sancţionat două subordonate încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, deşi ştia că nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului.

Prejudiciul în acest dosar se ridică la 108.000 de lei.

Procurorii DNA arată în rechizitoriu: "Această conduită infracţională a fost de natură să aducă persoanelor respective avantaje patrimoniale necuvenite în cuantum total de 108.612 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpatele Botorogeanu Adriana (75.593 lei) şi Stoica Anisa Niculina (33.019 lei), sumă cu care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman s-a constituit parte civilă în procesul penal".

Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv, în 22 aprilie 2016, de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu suspendare, în dosarul "Referendumul", după ce iniţial primise un an de închisoare cu suspendare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Legea răspunderii magistraților

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb