Procesul prin care Familia Regală cere statului despăgubiri de un milion de lei a fost mutat la Curtea de Apel OradeR

D.I.
Miscellanea / 29 martie 2018

Procesul prin care Familia Regală cere statului despăgubiri de un milion de lei a fost mutat la Curtea de Apel OradeR

Tribunalul Bihor şi-a declinat competenţa soluţionării cererii Ramiliei Regale de a obţine despăgubiri pentru suprafeţele de păduri deţinute în arii protejate şi care astfel nu pot fi exploatate, suma fiind de aproximativ un milion de lei pentru anul 2015, informează News.ro.

Procesul a fost mutat la Curtea de Apel Oradea, unde va începe în 2 mai.

Membrii Familiei Regale a României au deschis, în noiembrie 2017, un proces la Tribunalul Bihor, după ce autorităţile ar fi refuzat să soluţioneze cererea de avizare a documentaţiei depuse în vederea obţinerii unui ajutor de la stat pentru anul 2015, drept compensaţie pentru păduri deţinute în arii protejate, care astfel nu pot fi exploatate.

Pârâţii în acest proces sunt Garda Forestieră Oradea şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, care au arătat că instanţa nu este competentă pentru soluţionarea dosarului, iar judecătorul a admis acest lucru.

Soluţia Tribunalului precizează: "Admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bihor, invocată de pârâţi. Declină în favoarea Curţii de Apel Oradea competenţa de soluţionare a cauzei formulate".

Prima înfăţişare la Curtea de Apel Oradea va avea loc în 2 mai, reclamanţii fiind moştenitorii fostului Rege Mihai I al României, respectiv Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României, Alteţa sa Regală Principesa Elena a României, Alteţa Sa Regală Principesa Sofia a României, Alteţa Sa Regală Principesa Maria a României şi Irina Walker, prin mandatar Ion Tuca.

Obiectul procesului de la Curtea de Apel este "refuz soluţionare cerere acordare compensaţii an 2015".

Dosarul de despăgubiri a fost depus la autorităţi în anul 2015, însă pentru că nu a fost soluţionat, Familia Regală s-a adresat instanţelor.

Familia fostului monarh solicită compensaţii de aproximativ un milion de lei, pentru terenuri împădurite pe care le deţine în arii protejate. În localitatea arădeană Săvârşin, Familia deţine peste 1.200 de hectare în arii protejate, din aproximativ 7.000 de hectare pe care le are în proprietate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb