ProCredit Bank a acordat IMM-urilor credite JEREMIE în valoare totală de peste 20 milioane de euro

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 12 mai 2015

ProCredit Bank a acordat IMM-urilor credite JEREMIE în valoare de peste 20 de milioane de euro, de la semnarea primului acord cu Fondul European de Investiţii, în decembrie 2013, până în prezent.

Finanţările în euro au avut o pondere, în valoarea totală, de circa 50%, diferenţa fiind reprezentată de împrumuturile în lei.

"ProCredit Bank poate acorda în continuare credite JEREMIE în valoare de aproximativ 12 milioane de euro, până la sfârşitul anului curent", arată banca, într-un comunicat.

Aceste împrumuturi pot fi accesate de către întreprinderile mici şi mijlocii pentru investiţii şi pentru finanţarea activităţii curente pe termen scurt şi mediu. Creditele JEREMIE sunt acordate în condiţii preferenţiale, cu o dobândă parţial subvenţionată, redusă cu 50% faţă de nivelul standard, ca şi comisioanele aferente, şi cu cerinţe reduse de garanţii.

JEREMIE (Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises) este o iniţiativă comună a Comisiei Europene şi a Băncii Europene de Investiţii, din care face parte Fondul European de Investiţii, care are ca obiectiv îmbunătăţirea accesului la finanţare pentru IMM-urile din Uniunea Europeană în cadrul Fondurilor Structurale pentru perioada 2007-2013.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb