Procurorii elveţieni vor ancheta preluarea Credit Suisse de către UBS

D.T.
Bănci-Asigurări / 2 aprilie 2023

Procurorii elveţieni vor ancheta preluarea Credit Suisse de către UBS

Procuratura Federală din Elveţia a decis să deschidă o investigaţie cu privire la preluarea, sprijinită de către statul elveţian, a băncii Credit Suisse de către rivala mai mare UBS Group, informează Agerpres.

Procuratura de la Berna va analiza posibila încălcare a legii de către oficialii guvernamentali, organismele de reglementare şi directorii celor două bănci, care la mijlocul lunii trecute au căzut de acord asupra unei preluări în regim de urgenţă a Credit Suisse de către UBS, pentru a evita o potenţială criză financiară cu efecte catastrofale.

"Biroul procurorului federal vrea să îşi îndeplinească în mod activ misiunea şi responsabilitatea de a contribui la un centru financiar curat în Elveţia şi a pus la punct această monitorizare pentru a lua imediat acţiuni dacă vor exista situaţii care au legătură cu domeniul său de activitate", a informat Procuratura din Berna.

În urmă cu două săptămâni, UBS a acceptat să preia rivala Credit Suisse pentru trei miliarde de franci elveţieni (3,3 miliarde de dolari), în cadrul unei tranzacţii puse la punct de Guvernul elveţian, Banca Naţională şi Autoritatea de reglementare a pieţelor financiare în ideea de a evita o prăbuşire a sistemului financiar elveţian.

Potrivit procurorului Stefan Blattler, există "numeroase aspecte ale unor evenimente din jurul Credit Suisse" care justifică o investigaţie şi care trebuie să fie analizate pentru a "identifica orice infracţiune care ar putea fi de competenţa procurorului", arată sursa.

Contopirea forţată a Credit Suisse cu UBS a provocat numeroase critici în Elveţia, partidele politice au cerut organizarea unei sesiuni speciale a Parlamentului în cursul acestei luni la care ar urma să fie supusă votului înfiinţarea unei comisii speciale de anchetă. De asemenea, sondajele de opinie arată că peste trei sferturi din elveţieni se opun acestei tranzacţii care va da naştere unui gigant financiar cu active de aproximativ 1.600 de miliarde de dolari şi peste 120.000 de angajaţi la nivel mondial.

Autorităţile elveţiene insistă că având în vedere urgenţa cu care se derulau lucrurile, nu au avut de ales. Credit Suisse a înregistrat o deteriorare dramatică a capacităţii sale de a accesa lichiditate în zilele de dinaintea cumpărării de către UBS. Potrivit ministrului elveţian de Finanţe, Karin Keller-Sutter, o preluare de către stat a Credit Suisse, sau un proces de lichidare controlată nu erau alternative viabile având în vedere riscurile financiare inacceptabile pe care le-ar fi creat pentru contribuabili.

Acţionarii Credit Suisse, care nu vor primi decât 76 de centime pentru fiecare acţiune pe care o deţin la Credit Suisse, urmează să se reunească marţi la Zurich pentru Adunarea generală a băncii. Ulterior, acţionarii UBS se vor reuni şi ei, tot la Zurich. Fuziunea UBS/Credit Suisse se va face fără aprobarea acţionarilor, autorităţile eliminând obligaţia de a-i consulta pe acţionari în numele interesului superior al stabilităţii pieţei financiare.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb