Producătorii auto vor acoperi costurile predării sau preluării maşinilor scoase din uz şi vor trebui să conceapă şi să construiască maşini noi prin reutilizarea unor materiale şi componente de la vehiculele scoase din uz, potrivit unui proiect de HG publicat de Ministerul Mediului.
Proiectul de act normativ prevede exceptarea de la aceste măsuri a vehiculelor scoase din uz care nu mai conţin una sau mai multe componente esenţiale, în mod special motorul şi caroseria şi cele cărora li s-au adăugat deşeuri.
Sistemul de gestionare a vehiculelor scoase din uz a fost modificat pentru ca România să se conformeze directivei europene în materie, a mai anunţat ministerul.
"Producătorii de vehicule trebuie să asigure, individual sau prin contracte cu terţe părţi, preluarea de la ultimul deţinător a vehiculelor pe care le-au introdus pe piaţă, atunci când acestea devin vehicule scoase din uz, precum şi a părţilor uzate devenite deşeuri înlăturate la repararea vehiculelor pentru transport de persoane, în măsura posibilităţilor tehnice", potrivit proiectului de HG.
Noile prevederi legislative urmăresc identificarea unor posibilităţi de îmbunătăţire a managementului acestor tipuri de deşeuri. Domeniul de aplicare va fi extins atât la vehiculele în circulaţie, cât şi la cele scoase din uz. De asemenea, în proiect sunt menţionate materialele şi componentele exceptate de la preluare.
"Prezentul proiect de act normativ urmăreşte completarea unor prevederi pentru a răspunde cauzelor nr. 2009/2089 de punere în întârziere transmise de Comisia Europeană, în cadrul acţiunilor de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor de transpunere integrală a Directivei 2000/53/CE", se arată în Nota de fundamentare a proiectului de HG.
Acesta vizează şi încurajarea unităţilor şi companiilor care efectuează operaţii de tratare să introducă sisteme de management de mediu certificate.
În proiect se precizează că prevederile au fost discutate cu Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, Asociaţia Naţională a Societăţilor de Dezmembrări Auto şi Reciclare, Dacia Automobile SA şi General Ford România.
Proiectul de act normativ nu are impact financiar asupra bugetului general consolidat, potrivit Notei de fundamentare.
Hotărârea Guvernului nr. 2.406/2004 privind gestionarea vehiculelor scoase din uz, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 11 ianuarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare, mai anunţă Ministerul Mediului.