Producţia Petrom a scăzut uşor în primul trimestru

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 aprilie 2012

Vânzările de gaze au crescut

Producţia de petrol şi gaze a OMV Petrom a scăzut uşor în primul trimestru, dar vânzările de gaze ale companiei au urcat, urmare a temperaturilor scăzute, potrivit unui raport prezentat ieri de grupul austriac OMV, acţionarul majoritar al celei mai mari companii româneşti, citat de Mediafax.

Astfel, vremea rece a afectat producţia OMV Petrom, dar a crescut cererea pentru gaze, compania raportând creşterea cantităţilor extrase din facilităţile de depozitare.

OMV Petrom a reuşit de asemenea să-şi îmbunătăţească marja de profit pe segmentul gazelor, datorită gazelor din import depozitate înaintea sezonului rece şi, într-o oarecare măsură datorită contractelor mai favorabile pe plan intern.

Astfel, vânzările de gaze ale Petrom au totalizat 17,32 TWh în primul trimestru, faţă de 16,23 TWh în trimestrul al patrulea al anului trecut, res-pectiv 16,5 TWh în primele trei luni din 2011.

Producţia de petrol şi gaze a Petrom a fost de 184.000 barili echivalent petrol pe zi în primul trimestru, de la 186.000 barili echivalent petrol pe zi în perioadele anterioare de raportare.

La nivelul OMV, producţia de petrol şi gaze a crescut în primul trimestru la 299.000 barili echivalent petrol pe zi, de la 289.000 bep/zi în trimestrul al patrulea din 2011, respectiv 304.000 bep/zi în primele trei luni ale anului trecut.

Producţia grupului austriac a urcat faţă de trimestrul anterior în principal datorită redresării activităţilor din Libia, însă creşterea a fost atenuată parţial de condiţiile meteo dure din Româ-nia, dar şi de declinul volumelor extrase din Noua Zeelandă.

Vânzările de gaze naturale ale OMV au crescut la 118,68 TWh în primul trimestru, de la 91,62 TWh în ultimele trei luni ale anului trecut, respectiv 74,34 TWh în primul trimestru din 2011.

Creşterea puternică, de 60%, faţă de primul trimestru al anului trecut se datorează în principal activităţilor de trading. Totodată, OMV a început din ianuarie vânzările directe de gaze pe piaţa turcă.

Pe rafinare şi marketing, marja indicativă de profit a OMV a crescut în primele trei luni ale acestui an la 1,92 dolari pe baril, de la 1,77 dolari pe baril în ultimul trimestru al anului trecut, res-pectiv 2,3 dolari pe baril în primul trimestru din 2011.

OMV deţine 51,01% din titlurile Petrom, principalii acţionari minoritari fiind Ministerul Economiei, cu 20,63%, şi Fondul Proprietatea, cu 20,11% din acţiuni.

Vânzările Petrom (excluzând accizele la produse petroliere) au crescut anul trecut cu 21%, la 22,61 miliarde lei, iar profitul net al companiei a urcat cu 72%, la 3,75 miliarde lei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb