Profit de 75,5 milioane lei pentru ING Asigurări de Viaţă

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 12 noiembrie 2009

ING Asigurări de Viaţă a obţinut un profit brut de 75,5 milioane lei, în primele nouă luni ale anului, comparativ cu 32,4 milioane lei în aceeaşi perioadă din 2008, arată un comunicat al companiei.

Pe segmentul de asigurări de viaţă, volumul primelor brute totale subscrise de ING în primele nouă luni ale anului a ajuns la valoarea de 387,57 milioane lei, în scădere cu 9%, ca urmare a apetitului mai redus al clienţilor pentru produsele cu componentă investiţională.

Cornelia Aurelia Coman, director general ING Asigurări de Viaţă şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie al ING Fond de Pensii, a declarat: "Evoluţia pieţei de asigurări în trimestrul al treilea confirmă tendinţele sesizate în prima jumătate a anului. Observăm, pe de o parte, scăderea constantă a numărul de rezilieri şi o apetenţă mai mare a clienţilor pentru produsele de protecţie. Pe de altă parte, perpetuarea impactului financiar al crizei asupra populaţiei şi companiilor, cuplată cu instabilitatea din mediul politic românesc, ne determină să fim mai rezervaţi în privinţa unei reveniri rapide a pieţei de asigurări în zona pozitivă de evoluţie".

Valoarea beneficiilor plătite de ING Asigurări de Viaţă pentru evenimente asigurate şi contracte ajunse la maturitate în intervalul ianuarie-septembrie 2009 a fost de 39,4 milioane lei, în creştere cu peste 15% faţă de perioada similară a anului precedent.

Pe segmentul de pensii facultative, ING Asigurări de Viaţă are în administrare două fonduri de pensii facultative, ING Clasic şi ING Optim, care însumau după primele nouă luni ale anului 2009 un număr de 68.600 de participanţi, cu peste 36% mai mulţi faţă de perioada similară din 2008. În acelaşi timp, valoarea activelor nete din administrarea celor două fonduri facultative ale ING este de 72,7 milioane lei, în creştere de aproape 3,4 ori comparativ cu septembrie 2008 şi cu 25% faţă de jumătatea anului 2009.

Astfel, ING Asigurări de Viaţă deţine după primele nouă luni ale anului 2009 o cotă cumulată de 42,2% în funcţie de active din piaţa pensiilor facultative, potrivit arbitrului pensiilor, în creştere cu aproape 6 procente faţă de cota de 36,3% din perioada similară a anului 2008.

Pe segmentul de pensii private, compania ING Fond de Pensii administra la 30 septembrie active nete în valoare de 783 milioane lei, deţinând o cotă de 39,2% din piaţa pensiilor private obligatorii (care cumula un total al activelor nete de 1,996 miliarde RON). La aceeaşi dată, ING Fond de Pensii avea 1.606.613 clienţi, dintre care 94% au plătit cel puţin o contribuţie.

La 30 septembrie 2009, activele fondului de pensii obligatoriu administrat de ING erau alocate în proporţie de 68,7% în titluri de stat, 17,76% în obligaţiuni 1,06% lichidităţi şi 12,42% în acţiuni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb